Reglementări privind contractul de credit bancar

Noţiunea creditului.

Noţiunea de credit vine de la latinescul “creditum”care înseamna împrumut şi reprezintă nu alceva decât acea relaţie între diferite persoane, grupuri sociale şi state, în rezultatul transmiterii unei sume de bani sau unui obiect, pe o anumită perioadă de timp cu condiţia întoarcerii, de regulă cu plata unei dobânzi.

Pe tot parcursul dezvoltării, societatea tindea spre atingerea celei mai înalte şi celei mai convenabile trepte de evoluţie a relaţiilor economice.

Dezvoltarea economiei şi a sistemului bancar este imposibilă fără existenţa unei normale circulaţii a banilor. Pe parcursul secolelor, în toate ţările se concepea şi se dezvolta sistemul creditului şi, în special, datorită acestui fapt, ţările acestea se dezvoltau mai intensiv.

Noţiunea, clasificarea şi funcţiile creditelor.

Apărut pe o anumită treaptă a dezvoltării raporturilor marfă-bani şi cunoscând în evoluţia sa numeroase forme, creditul joacă astăzi un rol esenţial în orice economie modernă.

Creditul, în general, reprezintă simbolul unei valori monetare viitoare.

Într-o formulare sintetică, articolul 942 Cod Civil defineşte contractul în genere ca fiind “acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic”.

Pentru definirea contractului de credit bancar se folosesc normele cuprinse în articolul 1576 Cod Civil care dispune că “împrumutul este un contract prin care una din parţi dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatoririea pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeaşi specie şi aceeaşi calitate”, normele referitoare la obligaţiile comerciale cuprinse în Legea nr. 33/1991 şi alte acte normative printre care şi normele Băncii Naţionale a României.

Având în vedere aceste norme, contractul de credit bancar poate fi definit ca “o convenţie unilaterală şi intuitu personae, prin care o bancă sau o altă instituţie de creditare similară se obligă, în schimbul unei remuneraţii să pună la dispoziţia unei persoane, fonduri băneşti pe un termen şi în cuantumul determinat sau să îşi asume, în interesul unei persoane, un angajament bănesc prin aval sau prin scrisoare de garanţie” (Ion Turcu – “Operaţiuni şi contracte bancare”).

Operaţiunile de credit pot interveni într-o gamă amplă de relaţii între indivizi sub forma unor acorduri personale simple până la tranzacţiile formalizate ce se efectuează pe pieţe monetare sau financiare foarte dezvoltate şi formulate în cadrul unor contracte complexe.

Părţile implicate, tipul de instrumente utilizate şi condiţiile în care creditul este consimţit, sunt extrem de diverse şi în continuă evoluţie.

Esenţial rămâne aceeaşi peste tot: o valoare actuală se transmite de un creditor (investitor sau împrumutător) unei debitor (împrumutat) care se angajează să-l ramburseze după un timp, în condiţiile specificate în acordul de credit, în cadrul căruia debitorul promite, de asemenea a plăti dobânda pentru a remunera pe creditor.

Principalele elemente ale contractului de credit sunt:

- subiecţii raportului de credit: în orice operaţiune de credit, în

principiu, intervin doi subiecţi - cel care acordă creditul, numit creditor şi cel care primeşte creditul, numit debitor;

- schimbul în timp: cele două momente ale creditului sunt separate în

timp;

- promisiunea de rambursare: debitorul promite rambursarea creditului

la o dată stabilită împreună cu creditorul, dată numită scadenţă. Promisiunea de rambursare presupune riscuri şi necesită adesea angajarea unei garanţii;

- termenul de rambursare;

- dobânda: preţul creditului pentru timpul derulării contractului de

credit, astfel debitorul se angajează să plătească dobâda pentru a-l remunera pe creditor.

- tranzacţia-acordarea creditului. Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii unice: acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligaţii, angajarea unui depozit. Consimţirea tranzacţiei, referitor acordarea creditului, este un act de mare importanţă, în vederea căruia creditorul trebuie să-şi asigure o bună informare şi documentare pentru evitarea riscului.

Contractul de credit bancar este un contract real, pentru îndeplinirea sa nefiind suficientă simpla manifestare de voinţă a părţilor, ci trebuie să aibă loc şi remiterea materială a lucrului. Totodata se dovedeşte a avea caracter unilateral el dând naştere la obligaţii numai în sarcina uneia dintre părti (împrumutatul), cealaltă parte având calitatea de creditor (banca). Fiecare parte, în cadrul contractului de credit bancar, urmăreşte a obţine un avantaj, ceea ce îi conferă caracterul de act cu titlu oneros.

Clasificarea contarctelor de credit:

Contractul de credit bancar se poate clasifica în funcţie de mai multe criterii:

1) După durata de rambursare, creditul poate fii:

- pe termen scurt (până la 12 luni);

- pe termen mediu ( de la 1 la 5 ani);

- pe termen lung (peste 5 ani).

2) În funcţie de moneda în care se exprimă, distingem între credite în

monedă naţională şi credite în monedă străină care poate fi a statului creditor sau o tertă monedă străină.

3) În funcţie de garanţiile acordate de către state subscriitorilor la credite,

există:

- credite cu garanti personale (care obligă statul debitor să angajeze

cauţiunea asiguratorie a altui stat);

- credite cu garanţii reale (implică angajamentul garantării printr-un

venit bugetar sigur şi permanent, proporţional cu serviciul aferent datoriei publice angajate).