Relația dintre stat și drept

CAPITOLUL I

ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA DREPTULUI ŞI STATULUI

1. ORIGINEA COMUNĂ

2. DREPTUL

3. STATUL. ELEMENTE DEFINITORII

1. ORIGINEA COMUNĂ

“ Realitatea , desigur mai puternică şi mai interesantă în drept , cea mai pasionantă de studiat este statul “ MIRCEA DJUVARA.

Statul şi dreptul sunt strâns legate , se sprijină şi se condiţionează reciproc Au apărut deodată , din aceleaşi cauze şi pot fi explicate mult mai bine împreună

O societate umană poate să existe , să se dezvolte şi să se impună numai în structuri organizate , iar structura care s-a impus , a rezistat şi rezistă , fiind practic de neabandonat este statul

Cea dintâi formă de convieţuire , conform opiniei azi dominante este constituită de HOARDĂ , adică un grup de indivizi reuniţi fără nici o regula fixă , trăind într-un regim de promiscuitate În această fază , organizarea socială avea un caracter precar , instabil , viaţa hoardei este nomadă , lipsind locurile de fixare , stabilite , lipseşte agricultura , mijloacele de existenţă sunt vânătoarea şi pescuitul Încetul cu încetul acest regim se schimbă ieşind din promiscuitatea primitivă încep a se recunoaşte durabile legaturi de descendenţă Aceasta se întâmplă înainte de toate din latura maternă , căci legătura ce leagă pe cel născut de mama este mai strânsă şi mai uşor verificabilă decât paternitatea ; în condiţiile în care întoarcerea bărbaţilor din expediţiile de vânătoare era sub semnul întrebării şi raporturile sexuale erau libere. Se ajunge astfel după faza hoardei , la faza MATRIARHATULUI , în care femeia alcătuieşte nucleul vieţii sociale Trecerea într-o perioadă posterioară de la matriarhat la patriarhat unde tatăl devine centrul vieţii sociale , capul familiei , de la el calculându-se legăturile de rudenie , îşi are cauzele sale sociale şi economice , determinate de schimbările importante produse : dezvoltarea agriculturii , dezvoltarea păstoritului , a meşteşugurilor , a schimburilor , etc.

Probabil ca evoluţia s-a produs cu oarecare diversitate conform condiţiilor particulare ale diferitelor popoare , totuşi rămâne sigur că organizaţia juridică primitivă se întemeiază pe LEGĂTURA DE SÂNGE.

Grupul constituit în acest mod într-o legătură de sânge adevărată sau prezumată prin mijlocul adopţiunii ( care este un fenomen caracteristic în special grupurilor primitive care admit în sânul lor , prin ceremonii determinate indivizi străini considerându-i descendenţi din propriul lor neam ) se numeşte în limba latină GENS sau printr-un cuvânt scoţian clan Mai îl vom numi grup gentilic În el domină mai ales autoritatea obiceiului , fiecare individ se consideră obligat a urma exemplele strămoşilor săi Acest obicei are o autoritate tacită , dar foarte puternică , reprezentând un amestec de percepte juridice , morale şi religioase El se formează îndeosebi prin motivele psihologice ale obişnuinţei şi imitaţiei Credinţele religioase conlucrează la întărirea lui , oprind sau făcând dificilă orice înnoire prin teama de răzbunare sau pedepsire din partea străbunilor morţi

Obiceiul are ca efect fundamental formarea unei solidarităţi foarte puternice între părtaşii aceluiaşi grup aşa încât individul în sine nu are valoare , ci numai întrucât face parte dintr-un asemenea grup De aici , două consecinţe importante “ Prima consecinţa a solidarităţii unui grup este ASISTENŢA MUTUALĂ între asociaţi , în cazul în care unul dintre ei a fost ofensat de străini Atunci grupul întreg reacţionează şi nu numai împotriva ofensatorului , ci împotriva întregului grup căruia el , agresorul , îi aparţine Reacţiunea are întotdeauna un caracter colectiv “

“ În cazul în care ofensa este internă , adică se produce între indivizii aceluiaşi grup , se procedează la expulzarea ofensatorului Acesta fiind alungat din grup , este lipsit de orice drept , adică expus ofenselor tuturor. Relaţiile între grupurile gentilice care constituiau unităţi închise şi compacte , se manifestă chiar din timpurile primitive cu exactitate aproape matematică Răzbunarea ia forme bine determinate , potrivit unui concept de egalitate , prin care ea trebuie să fie calculată exact după măsura ofensei