Relații comunitare externe

CAPITOLUL I

1. NATURA JURIDICĂ A COMUNITĂŢII EUROPENE

1.1.Comunitatea europeană subiect al dreptului internaţional public

Raportul juridic internaţional, este raportul dintre două sau mai multe subiecte de drept internaţional care dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce pentru ele şi este reglementat de normele acestui drept.

El apare ca termen necesar pentru manifestarea calităţii de subiect de drept internaţional al statelor sau al altor entităţi sociale din cadrul comunităţii internaţionale .

Ca subiect al raportului juridic internaţional, apare în condiţiile actuale de dezvoltare a realităţilor internaţionale anumite bunuri patrimoniale şi nepatrimoniale, precum şi interesele statelor inseparabil legate de aceste bunuri, caracteristica esenţială a acestor bunuri, este că ele nu pot fi obţinute decât prin acţiunea comună a mai multor state.

Raporturile juridice internaţionale sunt create, modificate sau strânse prin tratatele internaţionale încheiate de către subiectele dreptului internaţional public.

În anumite condiţii şi în mod excepţional poate fi obiect al raportului juridic internaţional şi teritoriul când între state se pune chestiunea ratificării frontierelor lor.

În doctrina dreptului internaţional există diferite opinii referitoare la obiectul juridic internaţional.

Unii consideră ca obiect al acestui raport acţiunea sau abstenţiunea subiectelor .

Obiectul acestui raport juridic internaţional este menţinerea păcii şi relaţiile dintre părţile contractante şi în legătură cu acest obiect, statele semnatare ale tratatului îşi asumă obligaţiile decurgând din principiul neagresiunii care reglementează acest raport.

Normele dreptului internaţional sunt create de către state şi alte subiecte ale sale şi ele aplică acestor creatori, în prezent un organ legislativ central asemenea organelor legislative din viaţa internă a statelor.

Norma de drept internaţional se deosebeşte de norma de drept intern prin trăsături care decurg din specificul dreptului internaţional.

Normele dreptului internaţional exprimă voinţa nu a unui singur stat, ci a mai multor state, putând avea, când suntem în prezenţa unor state de tip diferit un conţinut de clasă complex.

Normele de drept internaţional iau naştere prin acordul de voinţă dintre subiectele acestui drept, acord exprimat în tratate şi cutumă, dacă ele, la fel ca şi normele dreptului intern, sunt susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin constrângere de stat, formele de exercitare a acestuia diferă, ca urmare a inexistenţei unui aparat sancţionator centralizat.

Normele dreptului internaţional constituie ca orice normă juridică în general, o regulă de conduită obligatorie, stabilind drepturile şi obligaţiile

participanţilor la categoria de relaţii pe care le reglementează şi devin astfel raporturi juridice.

Normele dreptului intern au în plus un caracter general şi impersonal, elemente pe care nu le găsim în normele dreptului internaţional,

într-adevăr în dreptul internaţional întâlnim norme situate pe diferite trepte şi anume normele generale şi normele particulare ori locale, cele dintâi sunt create prin acorduri de voinţă al statelor, celelalte prin acorduri de voinţă bilaterale ori ale unui grup restrâns de state, în ambele ipoteze dacă ne aflăm în prezenţa unor reguli de conduită obligatorii reglementând comportarea ulterior a statelor acestora au caracter de normă juridică indiferent de gradul lor de generalitate.