Repararea Prejudiciului Efect al Răspunderii Civile Delictuale

CAPITOLUL I.

RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

SECŢIUNEA I. CONSIDERAŢII GENERALE

1. NOŢIUNEA GENERALĂ DE RĂSPUNDERE

Toate acţiunile şi atitudinile omului sunt determinate de nevoile derivând din firea sa şi de mediul natural şi social în care trăieşte. Desfăşurarea normală şi armonioasă a vieţii sociale face necesară respectarea unor norme de conduită. Nimănui nu-i este îngăduit să încalce ori să nesocotească drepturile şi interesele altei persoane. Oricine încalcă această regulă generală trebuie să răspundă pentru faptele sale. Suntem astfel în prezenţa răspunderii sociale.

Normele de conduită sunt de natură diferită, existând astfel mai multe feluri de răspundere socială: judiciară, morală, politică.

Având în vedere obiectul acestei teme, suntem direct interesaţi de răspunderea juridică parte a răspunderii sociale putându-o defini astfel: „răspunderea juridică este complexul de drepturi şi obligaţi conexe, care potrivit legii se naşte ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării stabilităţi raporturilor sociale şi al îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de drept”.

2. NOŢIUNEA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

Răspunderea civilă este una din cele mai importante manifestări concrete ale răspunderii juridice.

Răspunderea civilă este o formă a răspunderii juridice care constă într-un raport de obligaţii în temeiul căruia o persoană este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ori, în cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru care este răspunzătoare.

3. NOŢIUNEA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ

Răspunderea civilă delictuală este o formă a răspunderii civile, care intervine când printr-o faptă păgubitoare se încalcă o obligaţie instituită prin lege.

Răspunderea civilă delictuală se înfăţişează ca un raport juridic de obligaţi, izvorât dintr-o faptă ilicită şi prejudiciabilă.

Răspunderea pentru repararea pagubelor cauzate prin fapte ilicite extracontractuale este unul din principiile cele mai importante ale dreptului civil, cu adânci implicaţii de ordin moral, social şi filosofic.

Răspunderea civilă delictuală este exprimată pe planul reglementării juridice în art. 998-1003 C.civ. În aceste reglementări este consacrat sistemul răspunderii civile delictuale, printr-un număr redus de principii generale, adaptabile marilor schimbări economico-sociale. Aceste principii constituie cadrul general al acestei răspunderi, pe care, mai ales practica judecătorească, dar şi doctrina juridică l-au umplut, potrivit cerinţelor vremii, printr-o interpretare corespunzătoare. În art. 998-999 C.civ. avem reglementarea răspunderii pentru fapta proprie, art. 1000-1002 instituie răspunderea pentru fapta altuia, pentru prejudiciile cauzate de lucruri, de animale şi de ruina edificiului.

Alături de aceste reglementări din Codul civil, mai există unele reglementări speciale în Codul aerian sau în Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.

Fapta ilicită care dă naştere raportului juridic de răspundere civilă delictuală poartă denumirea de „delict” şi „cvasidelict”. Având în vedere aceste termene, răspunderea la care ne referim poartă denumirea de „răspundere civilă delictuală”.

4. RĂSPUNDEREA DELICTUALĂ ŞI CVASIDELICTUALĂ

Codul nostru civil distinge delictul civil de cvasidelict.

Delictul este o faptă ilicită săvârşită cu intenţie, adică prin dol. Cvasidelictul este o faptă ilicită săvârşită din culpă propriu-zisă, adică prin imprudenţă ori neglijenţă.

Denumirea de cvasidelict este considerată improprie, distincţia fiind inutilă şi cu totul lipsită de interes, întrucât pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este suficientă chiar cea mai uşoară culpă indiferent de forma ei. Consecinţele celor două categorii de fapte ilicite sunt identice; autorul faptei sau persoana răspunzătoare, este obligată la repararea integrală a prejudiciului.