Resursele Umane ale Administrației Publice

Cap. 1) Importanţa personalului, recrutarea şi

integrarea în organul administraţiei publice

Personalul administraţiei publice

Organele administraţiei publice sunt, în primul rând, colective de oameni. Aşa încât, după cum am arătat şi în altă parte a lucrării, elementul uman trebuie să constituie obiect principal de preocupare şi cercetare pentru ştiinţa administraţiei.

Personalul administraţiei publice ridică în faţa ştiinţei administraţiei numeroase probleme de studiu, care necesită analize aprofundate, întrucât soluţiile propuse şi, mai ales dacă sunt aplicate, pot avea consecinţe deosebit de importante asupra rezultatelor activităţii organelor administraţiei publice, activitate înfăptuită de personalul acesteia.

Calitatea activităţii organelor administraţiei publice depinde, în cea mai mare măsură, de calitatea muncii fiecărei persoane din cadrul organelor administraţiei publice modul cum îşi îndeplinesc acestea sarcinile şi îndatoririle ce le revin.

1.1) Recrutarea personalului administrativ

a) Necesitatea înnoirii personalului

Deşi preocuparea pentru limitarea la strictul necesar a personalului administraţiei publice se află în permanenţă în atenţia organelor competente, totuşi anumite cerinţe ale dezvoltării economico-sociale impun sporirea aparatului administraţiei publice, creşterea numerică a personalului acestuia.

Pe de altă parte, o serie de persoane din aparatul administraţiei, atingând limita maximă de vârstă, se retrag din activitate, se pensionează.

Totodată, în fiecare an un număr de tineri absolv diferitele forme de învăţământ, fapt care impune găsirea de locuri de muncă pentru tinerii absolvenţi.

Toate acestea fac necesară înnoirea permanentă a personalului administraţiei publice, încadrarea în aparatul administrativ a noi şi noi cadre.

Ocuparea noilor posturi sau a celor devenite vacante se poate realiza, fie dintre persoanele deja existente în aparatul organului respectiv, fie prin atragerea unor persoane din afara acestuia.

În scopul satisfacerii necesarului de funcţionari trebuie să se întocmească un program cu privire la acest necesar, elaborarea unor previziuni în realizarea scopului propus.

Totodată, vor fi stabilite şi sursele de unde vor fi atrase noile cadre, precum şi cerinţele posturilor vacante, particularităţile activităţii în funcţiile respective, pentru ca ele să fie ocupate de cele mai potrivite persoane pentru acele funcţii.

b) Alternative de ocupare a posturilor

La ocuparea posturilor se au în vedere, în primul rând, persoanele care funcţionează deja în organul respectiv, pe considerentul că acestea cunosc mai bine specificul activităţii acelui organ.

Acest sistem, deşi prezintă unele avantaje, în sensul menţionat, prezintă însă şi inconvenientul că limitează sfera, candidaţilor numai la propriul personal, înlăturând persoanele din afara organului, dintre care unele ar putea să fie, mult mai indicate pentru posturile respective.

De altfel, la ocuparea posturilor se urmăreşte, ca obiectiv, prioritar, ca în aparatul administrativ să fie atrase persoane, cu o competenţă profesională şi o conduită morală cât mai ridicată, în acest sens, trebuie total eliminată practica de a încadra persoane cu pregătire de specialitate sau cu studii superioare în posturi necorespunzătoare specificului, calificării lor profesionale, în care cunoştinţele lor nu pot fi folosite la valoarea acestora.

Practica menţionată, în afară de faptul că aduce prejudicii calităţii muncii organului respectiv, lipsindu-l, de aportul unor specialişti, provoacă persoanelor în cauză un sentiment de decepţie, demobilizându-le şi îngrădindu-le posibilităţile de afirmare şi dezvoltare a aptitudinilor lor.