Sănătatea și siguranța în muncă

Capitolul I

1.1 Noţiunea dreptului muncii

Dreptul muncii este o ramură a dreptului privat, care este inseparabil legată de muncă. Constituirea ca ramură distinctă în cadrul sistemului dreptului este rezultatul unui proces obiectiv al evoluţiei de ansamblu a societăţii. Într-un anumit moment al dezvoltării sociale, conduita indivizilor în procesul muncii a trebuit să fie reglementată prin norme juridice.

Constituind o activitate specific umană, munca se caracterizează prin aceea că este voluntară, conştientă şi are drept scop procurarea celor necesare vieţii materiale şi spirituale.

Dreptul muncii poate fi definit ca fiind ramura dreptului românesc prin care sunt reglementate acele relaţii care se stabilesc în procesul încheierii, executării, modificării şi încetării raporturilor juridice de muncă întemeiate pe contractul individual de muncă.

Izvorul raportului juridic de muncă îl reprezintă contractul individual de muncă, astfel că această ramură de drept a mai fost definită ca fiind dreptul contractului de muncă.

Munca reprezintă activitatea umană specifică, manuală sau intelectuală prin care oamenii îşi utilizează aptitudinile fizice şi intelectuale în scopul producerii bunurilor cerute de satisfacerea trebuinţelor lor.

Munca inteleasa ca o activitate creatoare de valori materiale sau spirituale este indisoluibil corelata cu viata omului.

Legislaţia muncii este formată din ansamblul normelor juridice prin care sunt reglementate relaţiile care se stabilesc în procesul încheierii, executării, modificării şi încetării raporturilor juridice de muncă , întemeiate, în principal, pe contractul individual de muncă.

Dreptul muncii a dat şi dă expresie cerinţelor justificate ale salariaţilor şi exigenţelor specifice economiei de piaţă.

Dreptul este structurat pe urmatoarele coordonate:

- existenţa dreptului colectiv al muncii ce cuprinde negocierea colectivă a condiţiilor de muncă prin contractul colectiv de muncă, conflictul de interese, conflictul colectiv de drepturi ;

- existenţa dreptului individual al muncii ce vizează contractul individual de muncă sub toate aspectele sale ;

- un sistem de măsuri de protecţie socială a salariaţilor şi a intereselor legitime ale angajaţilor exprimate prin normele de protecţie a muncii, timpul de lucru, timpul de odihnă, protecţia femeilor şi a tinerilor etc.

1.2 Legătura dreptului muncii cu alte ramuri de drept

Există numeroase corelaţii a dreptului muncii cu :

• dreptul constituţional unde sunt specificate anumite norme din Constituţie care trebuie respectate;

• dreptul civil si procesual civil ~ din dreptul civil a izvorat contractul individual de muncă;

• dreptul securităţii sociale ~ securitatea socială reprezintă un concept amplu care incorporează atât asigurările sociale cât şi asistenta sociala ;

• dreptul administrativ;

• dreptul comercial;

• cu dreptul penal şi procesual penal ~ atunci când sunt incălcate anumite drepturi săvârşindu-se infracţiuni precum nerespectarea normelor de protecţie etc.

1.3 Obiectul dreptului muncii

Obiectul dreptului muncii îl constituie relaţiile sociale de muncă.

Conceptul relaţiilor de muncă are în vedere ansamblul relaţiilor sociale între indivizi în procesul muncii, pe baza aplicării directe a forţei de muncă asupra mijloacelor de producţie. Dintre toate aceste relaţii, numai acelea care au la bază încheierea contractelor de muncă formează obiect al dreptului muncii.

Este de menţionat că nu vor fi excluse în obiectul de reglementare al acestei ramuri de drept, situaţiile în care munca nu se prestează în baza unui acord de voinţe, cum ar fi, de pildă, munca prestată în temeiul unui interes public, sau executarea unei pedepse în regim de muncă corecţională, sau cea desfăşurată de elevi şi studenţi în timpul practicii.

Nici munca independentă, desfăşurată pentru sine, fără a apela la serviciile altora, nu intră sub incidenţa dreptului muncii.