Siguranța Așezămintelor de Detenție

Cuvânt inainte

De-a lungul timpurilor şi în contexte socio-culturale diferite, întâlnim diferite moduri de reglementare a prevederilor privind executarea pedepsei închisorii. Penitenciarul are în prezent o semnificaţie politică deosebită; tratamentul deţinuţilor este o ilustrare directă a modului cum se respectă drepturile omului, iar viaţa instituţională este un indicator al democratizării aparatului de stat. Mai mult, un popor este considerat civilizat sau nu după modul cum se poartă cu categoriile defavorizate: minori, handicapaţi, bătrâni, şomeri, imigranţi şi nu în ultimul rând cu deţinuţii.

Nu putem vorbi despre modernizarea penitenciarului dacă nu trecem la optimizarea structurilor, informatizarea activităţilor, transformarea instituţiei într-o instituţie civilă deoarece acesta este şi scopul penitenciarului – de a servi societatea civilă.

Noile criterii ale performanţei organizaţionale trebuie să fie şi pentru penitenciare coerenţa internă a subsistemelor, corectitudinea criteriilor de evaluare, calitatea resurselor umane, rezultate măsurabile pentru funcţiile sociale îndeplinite, existenţa unui sector specializat în diagnoză şi prognoză, existenţa unui cod deontologic viu şi credibil şi în primul rând imaginea publică.

Cineva spunea că imaginea publică a penitenciarului se construieşte mai întai în interior, un personal selecţionat şi valorizat adecvat, informat în timp util cu toate problemele de muncă, promovat şi recompensat pe criterii etice şi profesionale previzibile, acestea sunt ca şi condiţii indispensabile pentru existenţa unor opinii corecte în comunitatea din jurul închisorii.

Lucrarea de faţă nu face altceva decăt să prezinte o parte din activităţiile cu care se confrunta lucrătorul de penitenciar, segmentul legat de pază şi siguranţa deţinerii, prezentarea personalului implicat direct în executarea serviciului de pază, îndatoririle acestora precum si documntele necesare executării serviciului de pază.

Capitolul I

PREVEDERI PRIVIND ORGANIZAREA AŞEZĂMINTELOR

DE DEŢINERE

1.1 Documente internaţionale referitoare la aşezămintele de deţinere.

1.1.1 Regulile europene pentru penitenciare.

În ceea ce priveşte Recomandarea nr. R(87)3 adoptată de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei, aceasta face o serie de relatări considerând importanţa stabilirii unor principii comune în ceea ce priveşte politica penală în cadrul statelor membre ale Consiliului Europei.

Deşi s-a facut un progres considerabil în dezvoltarea alternativelor necustodiale în privinţa delicvenţilor, privarea de libertate ramâne o sancţiune necesară în sistemele juridice penale, ţinând seama de faptul că dezvoltarea şi evoluţia societăţii precum şi schimbările survenite în legatură cu tratamentul deţinuţilor şi în conducerea penitenciarelor, a făcut posibilă reformarea unui Standard Minim de Reguli pentru tratamentul deţinuţilor, astfel încât să constituie un suport, să încurajeze cele mai bune dezvoltări şi să ofere un scop procesului ulterior

Standardele recomandă guvernelor statelor membre să se ghideze în alcătuirea legislaţiei lor interne cât şi în practică pe principiile ce reies din textul Regulilor Europene pentru Penitenciare care figurează ca apendix la prezenta Recomandaţie cu o punere în practică în vederea implementării progresive a acestora, o detaliere pe larg a scopurilor ce apar în introducere precum şi a principiilor de bază ale prezentei recomandari. Regulile se vor aplica impartial.

Nu va exista nici o discriminare faţă de rasă, culoare, sex, limbă, religie, politică sau alte opinii, origine naţională sau socială, naştere, statut economic sau altfel de statut. Convingerile religioase şi perceptele morale ale grupului căruia îi aparţine deţinutul vor fii respectate.

Prezentarea acestei Recomandari este sumară iar pentru înţelegerea acestor principii, în continuarea acestora, Regulile Europene pentru Penitenciare relatează sistemele de conducere ale penitenciarelor prin care se materializează prevederile Recomandării după cum urmează: primirea şi înregistrarea; împărţirea şi calificarea deţinuţilor; cazarea; igiena personală; îmbracămintea şi aşternutul; hrana; servicile medicale; disciplina şi pedeapsa; căile de constrângere; informarea deţinuţilor şi plângerile acestora; contactul cu lumea exterioară precum şi asistenţa morală şi religioasă

Urmând şi ghidându-se după aceste sisteme lucrătorul de penitenciar va avea mai puţine probleme privind siguranţa locului de deţinere, deoarece satisfăcând trebuinţele minime ale deţinuţilor aceştia vor înţelege că se află într-un aşeăzământ instituţionalizat şi trebuie să se comporte ca atare neavând nici un motiv de nesupunere. Cunoaşterea deţinutului în toate ipostazele puse (enumerate mai sus) la dispoziţia lucrătorului de penitenciar îi va fi de folos acestuia pentru anticiparea mişcărilor deţinutului astfel încât prevenirea evenimentelor negative la locul de deţinere se va realiza prin efortul deţinuţilor şi prin cel al personalului.