Sistemul Electoral

I. Notiunea de sistem electoral

Aplicarea teoriei suveranităţii naţionale, precum şi valorizarea rolului parti¬delor politice în cadrul democraţiei constituţionale au nevoie de un cadru de mani¬festare pentru formarea autorităţilor reprezentative, cadru ce formează sistemul electoral al unui stat.

Noţiunea de sistem electoral desemnează acea instituţie a dreptului constitu¬ţional formată din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile sociale ce apar în sfera desemnării reprezentanţilor poporului. Aceste norme, denumite şi norme electorale, stabilesc drepturile electorale ale cetăţenilor, condiţiile şi garan¬ţiile exercitării acestor drepturi, modul de scrutin, etapele organizării şi desfăşurării alegerilor, precum şi stabilirea rezultatelor alegerilor şi atribuirea mandatelor. In sistemele constituţionale contemporane, normele care alcătuiesc sistemul electoral au devenit foarte numeroase şi detaliate, astfel încât în unele ţări (în Franţa, de exemplu) se vorbeşte despre un drept electoral ca subramură a drep¬tului constituţional.

Sediul materiei pentru sistemul electoral românesc actual este format din pre¬vederile constituţionale (art. 36, art. 37, art. 38, art. 62, art. 81, art. 120 şi art. 122), ale Legii nr. 35/2008 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, ale Legii nr. 370/2004 privind alegerea Preşedintelui României , ale Legii nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi ale Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European.

1.Drepturile electorale

Drepturile electorale fac parte din categoria drepturilor exclusiv politice. Ele aparţin în exclusivitate cetăţenilor unui stat şi, prin exercitarea lor, aceştia parti¬cipă la guvernare, desemnând organele reprezentative ale poporului.Există două categorii de drepturi electorale: cele prevăzute de Constituţie şi cele prevăzute de legile electorale. Cele prevăzute în Constituţie sunt drepturile electorale fundamentale - dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales. Dintre celelalte drepturi electorale, prevăzute de lege, amintim: dreptul de a verifica înscrierea în listele electorale, dreptul de a face întâmpinări împotriva omisiunilor, a înscrierilor greşite şi a oricăror erori, dreptul de a contesta candidaturile.

1.1 Dreptul de a alege

Dreptul de a alege mai apare şi sub denumirea de drept de vot. în doctrină s-a subliniat existenţa unor deosebiri între „alegere" şi „votare": termenul de „alegere" se foloseşte atunci când cetăţenii aleg membrii unor autorităţi publice, iar cel de „votare" atunci când aceştia se pronunţă asupra unei reguli sau hotărâri (loan Muraru, Simina Tănăsescu). Utilizarea de către Constituţie a formulării „drept de vot" are însă ample conotaţii social-politice, intrând mai uşor în conştiinţa cetăţenilor, care identifică actul alegerii cu cel al votării, adică al exprimării votului cu privire la opţiunea făcută.Dreptul de a alege este reglementat de art. 36 din Constituţia României sub denumirea dreptul de vot, iar în art. 62 alin. (1) şi 81 alin. (1) sunt enumerate caracteristicile votului.

Potrivit art. 36 alin. (1), „Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv". Textul constituţional reglementează şi excepţiile de la dreptul de vot, în art. 36 alin (2): „nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale". Aşadar, singurele limite ale dreptului de vot al cetăţenilor români sunt cele prevăzute de Constituţie: vârsta şi capacitatea juridică deplină.

O prevedere deosebită a Constituţiei priveşte drepturile electorale ale cetăţenilor Uniunii Europene, care, în condiţiile aderării României la Uniune şi dacă îndeplinesc cerinţele legii organice, au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale [art. 16 alin. (4) din Constituţie, text nou introdus ca urmare a revizuirii]. Acordarea acestui drept este firească, în condiţiile aderării României la UE şi este în concordanţă cu prevederile deja existente în dreptul Uniunii relativ la participarea cetăţenilor europeni la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Caracteristicile votului sunt prevăzute de art. 62 alin. (1) şi art. 81 alin. (1), potrivit cărora votul este universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Universalitatea votului a reprezentat, pentru multă vreme de la afirmarea chiar a principiilor democraţiei, un ideal social-politic. Aceasta, deoarece, deşi afir¬mată, universalitatea s-a aplicat târziu în realitate, ca rezultat al unor îndelungate şi vehemente revendicări. Votul universal a fost şi mai este opus votului selectiv, care apare sub două aspecte: votul cenzitar şi votul capacitar.

Votul cenzitar se caracterizează prin unele condiţii impuse cetăţenilor pentru a-şi putea exercita dreptul de vot. De-a lungul timpului, au existat mai multe tipuri de censuri: censul de avere, censul de sex, censul rasial-naţional, censul de vârstă, censul de domiciliu. Cele mai răspândite au fost censul de avere şi censul de sex. Censul de avere presupune ca cetăţeanul să aibă o anumită avere pentru a vota. Un astfel de cens apărea în Constituţia franceză de la 1791, în Constituţia SUA (până în 1964) şi în Constituţia României din 1866. Censul de sex a fost cel mai contestat cens, deoarece înlătura de la alegeri femeile, pe simplul criteriu al sexului. Acest tip de cens a dispărut foarte târziu: în Anglia şi Rusia în 1918, în Germania în 1919, în SUA în 1920, în Franţa în 1944, iar în Elveţia abia în 1971. Censul de vârstă condiţionează exercitarea votului de împlinirea unei anumite vârste, exagerat de ridicate peste vârsta majoratului (30 sau 40 de ani; de exemplu, Constituţia României din 1938).

Votul capacitar presupune un anumit grad de instrucţie al alegătorului. De exemplu, în unele state din SUA puteau vota doar cei care puteau citi şi explica Constituţia.

In timp, aceste limitări ale dreptului de vot au fost înlăturate, iar limitările normale - vârsta - au fost mult restrânse, în sensul scăderii vârstei minime pentru exercitarea dreptului de vot.Articolul 36 din Constituţia României impune următoarele condiţii pentru exer¬citarea dreptului de vot universal:

- cetăţenia română;

- - vârsta de 18 ani;

- deplinătatea facultăţilor mintale;

- aptitudinea morală de a vota (exceptându-se, pe acest criteriu, persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale).

Egalitatea votului este o aplicare la domeniul drepturilor electorale a principiului general al egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Egalitatea votului presu¬pune ca fiecare cetăţean să aibă dreptul la un singur vot pentru alegerea aceleiaşi autorităţi publice. Această trăsătură a votului implică „înlăturarea unor tehnici şi procedee electorale de limitare sau deturnare a acestui deziderat, care s-au practicat în unele sisteme constituţionale, precum geografia electorală, colegiile electorale, votul plural sau votul multiplu" (loan Muraru).In privinţa egalităţii votului în România, în doctrină s-a arătat că, prin permiterea înscrierii alegătorilor pe liste speciale şi, mai ales, prin luarea acestora în calcul la stabilirea numărului de referinţă („numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale'") pentru calculul procentajului final al voturilor în cadrul alegerilor prezidenţiale, egalitatea votului „ar putea fi serios pervertită" (E.S. Tănăsescu), punând sub semnul întrebării corec¬titudinea alegerilor.