Solutii Procedurale de Netrimitere în Judecata

. Consideratii preliminarii

Urmarirea penala constituie prima faza a procesului penal si practic în multe cazuri desfasurarea ei duce la concluzia necesitatii trimiterii inculpatului în judecata, în asa fel încât tragerea lui la raspundere penala si punerea în executare a hotarârii judecatoresti pronuntate72.

Pe parcursul efectuarii actelor de urmarire penala pot aparea aspecte care sa se refere la alte concluzii decât trimiterea în judecata a inculpatului, astfel putându–se constata fie lipsa de vinovatie a celui în cauza, fie existenta unor împrejurari de natura sa împiedice tragerea acestuia la raspundere penala. Astfel, pe parcursul efectuarii urmaririi penale se poate stabili de catre organul de cercetare penala ca fapta nu exista, nu constituie infractiune, caracterul penal al faptei a fost înlaturat sau mai exista posibilitatea pentru partea vatamata sa îsi retraga plângerea prealabila sau poate interveni amnistia. Acest solutii procedurale de netrimitere în judecata în judecata sunt prevazute în cadrul art.10 C.pr.pen. Totodata, mai trebuie precizat ca, în literatura de specialitate, mai sunt denumite si cazuri de inaptitudine a actiunii penale sau impedimente la exercitarea actiunii penale.

Pentru stingerea procesului penal în faza de urmarire penala legea a instituit o serie de institutii:

– scoaterea de sub urmarire penala;

– încetarea urmaririi penale;

– clasarea.

Facând uz de una din aceste institutii, procurorul va pune capat urmaririi penale si totodata procesul penal, solutionând cauza într–un anumit sens. Aceasta face ca în vocabularul de specialitate sa se dea optiunilor respectivesi denumirea de solutii de neurmarire penala.

Trebuie precizat ca solutiile de mai sus pot fi date atât pe parcursul urmaririi penale, cât si la terminarea acesteia. În acest sens, în literatura de specialitate73 se arata ca solutia încetarii urmaririi penale poate fi data în mod frecvent pe parcursul urmaririi penale, pe când solutia scoaterii de sub urmarire penala poate fi data la terminarea urmaririi penale, dupa ce au fost administrate probele de catre organele de cercetare penala.

Solutia privind încetarea urmaririi penale poate fi data în timpul urmaririi penale, deoarece cauzele care împiedica exercitarea actiunii penale prevazute în art.10 lit. f–j, care duc la încetarea urmaririi penale( cu exceptia lit. i când procurorul nu mai poate dispune încetarea urmaririi penale ), pot fi constatate în orice moment al desfasurarii acesteia ( de exemplu, în orice moment al urmaririi penale poate interveni amnistia, decesul faptuitorului, retragerea plângerii prealabile, împacarea partilor, etc.).

De asemenea, se apreciaza ca pentru a se da solutia scoaterii de sub urmarire penala se impune ca organele de urmarire penala sa administreze probe suficiente care sa conduca la concluzia ca exista una din cauzele prevazute în art. 10 lit. a–e C. pr. pen. În aceste situatii în mod practic se utilizeaza probatiunea.

Întreruperea poate avea un caracter temporar sau permanent. Astfel, suspendarea urmaririi penale duce la întreruperea pe o anumita perioada de timp a urmaririi penale, caracterul temporar fiind de esenta oricarei suspendari74. Orice activitate se suspenda în vederea în vederea unei reluari ulterioare si deci este temporara însa, prin definitie.

Clasarea, încetarea urmaririi, scoaterea de sub urmarire, reprezinta institutii prin care urmarirea se întrerupe, de regula , cu caracter permanent. În asemenea situatii, întreruperea nu are loc în vederea unei reluari viitoare.

Caracteristicile cazurilor de netrimitere în judecata sunt urmatoarele:

– reprezinta atributul exclusiv al procurorului, care poate dispune în acest sens doar în cursul urmaririi penale;

– au drept finalitate stingerea urmaririi penale, împiedicând, practic, trecerea cauzei în faza de judecata;

– nu determina o solutionare a cauzei decât în sens negativ;

– au un caracter relativ, principiul autoritatii lucrului judecat având aplicabilitate numai în cazul hotarârilor judecatoresti, nu si în cazul ordonantelor procurorului.

2. Încetarea urmaririi penale ( art. 242 – 248 C.pr. pen. )

Dupa cum reiese din coroborarea art. 242 – 248 C.pr.pen. încetarea urmaririi penale reprezinta acea solutie de netrimitere în judecata, care are loc când se constata existenta vreunuia din cazurile prevazute în art. 10 lit. f– j si exista învinuit sau inculpat în cauza, sau când exista o cauza de nepedepsire, prevazuta de legea penala.

Deci, în asemenea cazuri urmarirea penala înceteaza, solutia fiind simetrica celei de încetare a procesului penal pe care o pronunta instanta în cursul judecatii pentru aceleasi situatii. Încetarea urmaririi nu necesita existenta unei actiuni penale puse în miscare.

Rezulta asadar, potrivit art. 242 alin.1 C. pr. pen., ca pentru a se dispune încetarea urmaririi penale este necesar a fi îndeplinite urmatoarele conditii :

a) sa existe învinuit sau inculpat în cauza;

b) sa existe vreunul din cazurile prevazute la art. 10 lit. f– h si lit. j C. pr. pen. sau o cauza de nepedepsire prevazuta de legea penala.

Trebuie precizat ca neândeplinirea conditiei aratate la punctul a împiedica încetarea urmaririi penale, dispunându–se de catre procuror, din oficiu sau la propunerea organului de cercetare, clasarea cauzei, potrivit art. 11 pct. 1lit. a C. pr. pen.

Cazurile prevazute de catre C. pr. pen. în cuprinsul art. 10 la lit. f– h si j sunt urmatoarele :

– lipsa plângerii prealabile a persoanei, autorizarea sau sesizarea organului competent sau alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea în miscare a actiunii penale.