Soluționarea conflictelor de interese - concilierea, medierea, arbitrajul

ARGUMENT

Considerentul pentru care am ales această tema este destul de simplu. Dintr-o privire aruncată asupra societăţii noastre am constatat o frecvenţă destul de mare a situaţiilor conflictuale ce apar în cadrul unităţilor si, spre surprinderea mea, de fiecare dată, pentru soluţionarea acestora se ajunge la grevă. Întrebarea care mi-am ridicat-o a fost dacă există şi alte modalităţi, paşnice, de a pune capat acestor conflicte, modălităţi bazate pe negociere şi concesii reciproce ale părţilor.

Motiv pentru care în continuare îmi propun să tratez instituţiile din dreptul muncii care îndeplinesc aceste caracteristici, subliniind rolul şi importanţa acestora în soluţionarea conflictelor de interese.

Conflictele de interese sunt definite ca acele conflicte de muncă referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaţilor, ce apar cu ocazia stabilirii condiţiilor de muncă prin negocierea contractelor colective de muncă .

Conflictele de interese pot fi declanşate numai conform prevederilor art. 12 din Legea nr. 168/1999 şi numai pentru situaţii expres prevăzute de legiuitor.

O data ce conflictul de interese a fost declanşat se impune trecerea la soluţionarea acestuia, ţinându-se cont de anumite reguli:

1. După declanşarea conflictului de interese este obligatorie parcurgerea unei proceduri speciale, apelul la instanţele de judecată fiind inadmisibil . Aceast lucru nu trebuie interpretat în sensul de împiedicare a liberului acces la justiţie, consacrat prin Constituţie, ci în sensul că legea insituie anumite proceduri prealabile obligatorii, iar în caz de insucces al acestora se poate apela la instanţele de judecată .

2. Procedura specială este alcătuită din trei modalităţi de soluţionare a conflictelor de interese: concilierea, medierea şi arbitrajul, dintre care doar procedura concilierii este obligatorie, parcurgerea procedurilor de mediere şi de arbitraj fiind facultativă, părţile de comnu acord, putând să hotărască dacă vor încerca sau nu o soluţionare a conflictului pe cale amiabilă, prin intermediul unor mediatori sau arbitrii.

3. Fără să fie o procedură obligatorie, părţile pot să hotărască, pe întreaga durată a coflictului, să încredinţeze conflictul dintre ele spre soluţionare unei comisii de arbitrii, caz în care hotărârea acestora va fi obligatorie pentru ele, fără putinţă de a fi atacată în faţa instanţelor judecătoreşti, pe calea unei proceduri jurisdicţionale sau de a refuza punerea ei în aplicare, conflictul încetând în momentul pronunţării hotărârii.

CONCILIEREA CONFLICTELOR DE INTERESE

1. Noţiune şi trăsături

Prin conciliere, în sensul Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, se înţelege activitatea de încercare a aplanării, evitării unui litigiu, prin împăcarea părţilor . Prin urmare procedura concilierii în dreptul muncii constă în dialogul direct între unitate şi reprezentanţii sindicatului reprezentativ sau reprezentanţii salariaţilor, având ca scop rezolvarea conflictului de interese.

Din definiţia dată concilierii rezultă următoarele trăsături caracteristice:

a) Concilierea este prima fază obligatorie a încercării de soluţionare a conflictelor de interese.

Această trăsătură se desprinde din interpretarea art. 17 din Legea nr. 168/1999 prin care se dispune că sindicatul reprezentativ, sau după caz, reprezentanţii salariaţilor sesizează (deci imperativ) Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, prin organele sale teritoriale . Caracterul obligatoriu al concilierii rezultă şi din interpretarea art. 41 si 42 din Lega nr. 168/1999, potrivit cărora înainte de declanşarea grevei partenerii sociali trebuie, mai întai, în mod obligatoriu, să parcurgă faza concilierii conflictelor de interese şi apoi, dacă părţile sunt de acord, să parcurgă faculatativ şi celelalte două faze: medierea şi arbitrajul .

b) Concilierea conflictelor de interese are o durată limitată în timp. Ea se desfăşoară potrivit termenelor prevăzute în art. 19 din Legea nr. 168/1999 şi anume pe durata zilei pentru care au fost convocate părţile sau această perioadă poate fi prelungită prin voinţa părţilor.

Folosirea termenelor scurte se justifică prin ideea de eficientizare a procesului de conciliere, pentru că unitatea cunoaşte cel mai bine atât situaţia forţei de muncă, cât şi măsurile de care dispune pentru satisfacerea revendicărilor.

c) Concilierea conflictelor de interese constă în negocierea colectivă dintre părţi organizată de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

Potrivit art. 22, alin. 1 din Legea nr. 168/1999, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse trebuie să “stăruie” ca părţile să acţioneze pentru a se realiza concilierea”. Este de precizat însă că delegatul ministerului nu poate fi considerat un judecator şi nu poate să hotărască încetarea conflictului colectiv de muncă. El are doar competenţa de a îndruma partenerii sociali cu privire la corectitudinea aplicării dispoziţiilor legale ce sunt puse în discuţie, oarecum şi cu privire la modalităţile ce există şi care pot fi folosite, pentru ca, în cele din urma, să înceteze conflictul de interese declanşat .