Statul de drept

I Determinarile statului de drept

1.Normativitate si ideologie

Trecerea de la „dreptul statului" la „statul dreptului” a fost –si este înca - un proces îndelungat si anevoios, înscris între polii unor evaluari surprinzatoare si contradictorii. Statul de drept corespunde unei „necesitati antropologice", el este un mit, un postulat si o axioma, o veritabila dogma; statul de drept este un pleonasm, un nonsens juridic, un concept „fara gust, fara miros si fara culoare", un concept inutil, „care mutileaza de factura arbitrara alte doua concepte...". Asa fiind, în democratiile occidentale este momentul „desacralizarii" statului de drept;in noile democratii europene, statul de drept este un motiv mitic, necesar si util.

Statul de drept - „notiom-carrefour" si, poate, din acest motiv mai greu de definit - s-a format s-a raspândit în jurul a trei mari modele:

- In versiunea engleza, rule of law s-a implantat progresiv in ambianta suveranitatii monarhului - de legibus solutus - si ca încercare de limitare a acesteia, iar în din urma de consacrare a suveranitatii Parlamentului. Rezultatele s-au manifestat în doua directii:

a) Restrângerea prerogativelor monarhului si recunoasterea lor - unei „puteri constituite" - prin normele dreptului pozitiv;

b) Necesitatea fondarii actelor executivului, direct sau indirect, pe autoritatea Parlamentului. Rule of law implica însa, mai degraba, principiul egalitatii decât cel al legalitatii, obligatia tuturor, în egala masura, de a se supune legii si jurisdictiei;

- In versiunea germana, accentul cade pe necesitatea de a asigura legalitatea în administratie si controlul jurisdictional al acesteia. Republica de la Weimar a constitutionalizat conceptul, el devenind astfel „stat constitutional", desi, în realitate, a ramas un „stat legal", legislativul ramânând în afara oricarui control;

- In versiunea franceza, statul de drept a fost - cum spunea Carre de Malberg- un „stat legal", care cultiva principiul legalitatii.

Limitarea puterii statului prin drept presupune însa câteva reconsiderari de profunzime: o conceptie adecvata cu privire la raporturile dintre individ si stat; o conceptie autentica si umanista asupra democratiei; o conceptie cumpatata cu privite la rolul statului în societate. Reconsiderarea raporturilor dintre individ si stat are ca scop „instrumentalizarea statului" si „subiectivarea dreptului" -esenta sau fundamentul conceptiei asupra statului de drept.-,in sensul ca puterea statala trebuie limitata prin drepturile fundamentale recunoscute cetatenilor sai; indivizii, pe temeiul dreptului, se pot opune puterii; statul nu e doar instrumentul de constrângere, ci si garantul drepturilor si libertatilor cetatenesti. "Statul de drept îsi propune sa „concilieze libertatea si autoritatea" - „aceasta eterna si mare înfruntare".

In raport cu natura dreptului în vigoare, doctrina statului de drept a identificat diferite niveluri - sau forme - de edificare si de evolutie ale acestuia:

- Statul politienesc (Polizeistaat), asimilat multa vreme cu o forma de organizare statala care neaga dreptul, confundându-se spontan si artificial una dintre institutiile administrative - politia –cu notiunea de putere discretionara si, „prin glisare semantica irezistibila, cu excesul de putere".

In realitate, „statul politienesc" constituie una dintre formele statului de drept, numai ca, intr-un astfel de stat, dreptul aplicabil este cel al guvernamântului, al executivului, mai ales prin regulamente si masuri individuale. Dreptul este impregnat de ideea inegalitatii partilor în raportul juridic. Dar aceasta nu înseamna ca dreptul însusi este ignorat „Ca stat de drept si spre deosebire de guvernamântul despotic sau arbitrar, statul politienesc acorda un mare rol dreptului, dar acesta este lipsit de orice element de ambivalenta, de orice caracter de reciprocitate: plasat sub semnul unilateralitatii, el nu este decât expresia suprematiei etatice, acoperit de puterea sa". Or, în statul de drept, dreptul nu este numai un mijloc de actiune a statului, dar si un vector de limitare a putem lui El are deci un caracter ambivalent;

- Statul legal si-a gasit exprimare mai ales în Franta celei de-a II-a si a TV-a Republici,el coreunzând ideii legicentrismului, mostenite de la Rousseau: legea.- ca expresie a vointei generale este prin structura sa,liberatoare.In esenta, statul legal este acel stat în care se asigura „domnia legii”

sau „suveranitatea legii". Ar rezulta de aici câteva consecinte:

a)In profida faptului ca exista si o „putere de reglementare autonoma", ca si în statul politienesc,principiul legalitatii implica necesitatea unui raport strict de conformitate a actelor administrative cu legea.Legea nu este doar limita activitatii executive, dar si conditia acesteia, organele administrative marginindu-se la executarea legilor. „Executivul poate face tot ceea ce nu este explicit interzis; el nu trebuie sa faca decât ceea ce este explicit permis"