Statul și dreptul în perioada 1918-1938

Organizarea politica

1. Faurirea statului national unitar roman

Statul national unitar a fost faurit in cadrul unui proces revolutionar, prin lupta intregii natiuni, din vechea Romanie, din Transilvania si Banat, din Bucovina si Basarabia. Vechea Romanie si-a adus, din plin, contributia la faurirea statului national unitar prin participarea, in cadrul primului razboi mondial, la lupta impotriva puterilor din centrul Europei, in care si-au jertfit viata sute de mii de ostasi si civili, barbati si femei, tineri, copii si batrani.

Romanii din Transilvania, Banat, Bucovina si Basarabia, la randul lor si-au adus contributia la infaptuirea unirii prin lupta neobosita pe care au dus-o impotriva ocupatiei straine, prin hotararile democratice pe care le-au adoptat in cadrul unor mari adunari populare cu caracter plebiscitar. Capacitatea organizatorica, disciplina exemplara, entuziasmul de care au dat dovada milioane de romani aflati in afara statului natioanl, cu ocazia constituirii adunarilor reprezentative care aveau sa hotarasca unirea cu “tara”, stau marturie asupra faptului ca nimic nu i-a putut abate pe romani, intr-o Europa cuprinsa de uriase framantari, de la infaptuirea visului secular al unirii intregii natiuni intr-un singur stat.

Romania a luat armele pentru eliberarea teritoriilor romanesti aflate sub dominatia Austro-Ungariei la 15 august 1916, in baza tratatului incheiat cu Antanta la 4 august al aceluiasi an. In ciuda retragerii vremelnice si a dificultatilor intampinate initial, fata de superioritatea tehinica a zecilor de divizii germane concentrata cu nerespectarea angajamentelor militare asumate de catre aliati, armata romana a facut in vara anului 1917 dovada ca idealurile independentei si unitatii nationale sunt mai puternice decat cea mai puternica masina de zbor a Europei.

O data cu victoria Antantei, la care Romania si-a adus contributia, s-a putut legaliza prin acte internationale, Unirea pe care poporul roman o realizase in fapt prin forte proprii, fara vreo interventie din afara si fara vreo opozitie din interior. Intr-adevar, marile adunari populare de la Chisinau, Cernauti si Alba Iulia au fost convocate de catre organisme proprii de conducere, constituite cu participarea intregului popor si cu respectarea principiilor democratice. Astfel in Transilvania dupa ce la 12 octombrie reprezentantii Partidului National Roman au proclamat dreptul natiunii romane la autodeterminare si dupa ce aceasta a fost prezentata in parlamentul de la Budapesta (18 octombrie), s-a constituit Consiliul National Roman (30-31 octombrie) format din reprezentantii Partidului National Roman si ai Partidului Socialist-Democart. Consiliul National Roman Central a creat Consiliul Militar Central investit cu asigurarea ordinii sociale. In subordinea acestor organisme se aflau consiliile nationale si garzile nationale judetene, cercuale si comunale, formate prin alegeri democratice, din randurile tuturor categoriilor sociale.

Pentru a se constitui Marea Adunare Nationala Romana, Consiliul National a transmis consiliilor locale hotararea de a se trece la alegerea delegatilor prin aplicarea votului universal si fara discriminari de ordin social. In aceste conditii, la adunarile de alegere a deputatilor pentru Marea Adunare Nationala au participat intelectuali, muncitori, tarani, barbati si femei, tineri si varstnici, intr-o atmosfera de mare insufletire. Reprezentantii poporului care au participat la aceste adunari au fost alesi pe circumscriptii electorale, pe baza votului universal, avand mandatul de a exprima vointa natiunii romane suverane cu privire la viitorul sau politic.

Adunarile legislative si guvernele provizorii constituite de catre reprezentantii poporului, care au exercitat atributiuni de conducere politico-administrative in perioada de tranzitie catre formarea unui aparat de stat unic, s-au bucurat de concursul intregii populatii in asigurarea ordinii publice si a bunei desfasurari a vietii social-economice. Hotararile lor sunt strabatute de principii de mocartice privitoare la organizarea vietii sociale si de stat, la egalitatea romanilor cu nationalitatile conlocuitoare.

Hotararile de unire a celor trei provincii au fost promulgate ulterior prin decrete regale: la 27 noembrie pentru Basarabia, la 18 decembrie pentru Bucovina si la 24 decembrie pentru Tarnsilvania

In perioada 1918-1920, statul roman a avut ca principala preocupare, pe plan extern, recunoasterea prin tratate internationale a fauririi statului national unitar. Conferinta de pace d ela Paris a fost dominata de reprezentantii S.U.A., Angliei si Frantei, care au incercat sa impinga pe plan secundar opinia si interesele statelor mici. Aceasta atitudine a atras proteste vehemente din partea sefului delegatiei romane Ion I.C. Bratianu. In final, marile puteri au fost nevoite sa tina seama de anumite probleme cardinale ale momentului istoric si, in special, de cele privind formarea sau desavarsirea statelor nationale. La 28 iunie 1918 s-a semnat tratatul de la Versailles cu Germania.

Tratatul cu Austria, semnat de catre Romania la 10 decembrie 1919, a constituit dezagregarea monarhiei bicefale hapsburgice si a recunoscut unirea Bucovinei cu Romania.

La 10 decembrie a fost incheiat si trataul de pace cu Bulgaria.

Prin taratatul de pace semnat la 4 iunie 1920 cu Ungaria s-a recunoscut actul istoric al Unirii Transilvaniei cu Romania.

La 28 octombrie Romania pe de o parte, Anglia, Franta, Italia si Japonia pe de alta parte au semnat tratatul prin care s-a recunoscut unirea Basarabiei cu Romania.

Sistemul trataleor de la Versailles a consfintit astfel unirea intregii natiuni romane intr-un singur stat unitar si independent, a dat recunoastere internationala operei infaptuite de catre poporul nostru.

2. Viata economica si sociala

În perioada interbelica - 1918-1938 - România a traversat mai multe etape: a) 1919-1922 - etapa caracterizata prin resimtirea distrugerilor provocate de Primul Razboi Mondial; b) 1922-1928 - perioada dezvoltarii relative, când România îsi reface potentialul economic, productia industriala si agrara creste treptat si se încheie procesul de unificare în plan politic si economic; c) 1929-1933 - marea criza economica caracterizata prin inflatie, somaj, pauperizare; d) 1934-1938 - perioada relansarii economice a României datorita politicii protectioniste si a interventiei statului în economie. În 1938 România a atins punctul maxim al evolutiei sale.