Statutul funcționarului public - accesul la funcția publică - numirea și promovarea funcționarilor publici

NOȚIUNI INTRODUCTIVE – FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC

Noțiunea de ”funcție publică”, tradițional, s-a impus ca o noțiune fundamentală a dreptului public, în principal a dreptului administrativ, ea fiind strâns legată de noțiunea de activitate, autoritate, organ etc.

Aceste idei se poate spune că reprezintă o constantă a doctrinei de drept public sau de știința administrației, motiv pentru care funcția publică apare ca fiind unul din elementele predilecte ale comparatiștilor i un criteriu de ”comensurare” a legislaiilor țărilor integrate într-o formulă politică, cum ar fi Uniunea Europeană

Dacă trecem peste meandrele istoriei și ne oprim numai la expresiile actuale, vom reține că legislația și doctrina sunt dominate de expresia fraceză ”fonction publique, precum și de cea britanică ”civil service”, fără a se înțelege că cele două noțiuni se suprapun, ele mai degrabă apar ca noțiuni opuse, cea franceză evocând filozofia ”etatică”, cea britanică evocând filozofia ”liberală”.

Dincolo de expresiile specifice altor limbi (de exemplu ”offentlichen Diens” în germană; ”functionario” în spaniolă și portugheză; ”impiegr to civile ” în italiană etc.), doctrina și legislație, inclusiv de lima engleză sau franceză, au folosit și folosesc și alte expresii, care în limba română ar fi: agent public, funcționar de stat, servitorul coroanei, manager puublic (al cetății) etc.

Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.

Astfel, decurgând din funcția publică, funcționarul public este persoana numită, de asemenea, în condițiile legii, într-o funcție publică.

Funcționarul public este persoana care, în conformitate cu prevederile legale, este numită de către autoritatea competentă sau aleasă potrivit legii și învestită în mod legal cu atribuțiile unei funcții publice, prestând în mod permanent o activitate cu scopul de a asigura funcționarea continuă a unui serviciu public.

Pentru respectarea principiului legalilății administrației publice nu este suficient ca atribuțiile care formează diferitele funcții publice în cadrul structurilor administrației să aibă caracter legal, ci este necesar să fie deținute în mod legal de către cei care le exercită, deci aceștia să fie abilitați, investiți legal.

De asemenea, cu excepția funcțiilor alese, funcționarii publici sunt învestiți în funcție printr-un act administrativ unilateral.

Funcționarul public este investit cu atribuțiile care îi alcătuiesc competența, nu de către cei care l-au ales sau numit, ci de lege, care organizează funcțiunea în vederea satisfacerii unui interes general. Legea organizează funcția cu atribuțiile stabilite pentru aceasta și oricare persoană, care întrunește condițiile legii, poate aspira la exercitarea funcției respective.

De asemenea, funcția publică este exercitată de către persoane fizice care își fac din aceasta o carieră.

Prin numirea în funcția publică, funcționarul este învestit cu un statut legal în care sunt prevăzute drepturile și obligațiile acestuia. Situația juridică a funcționarului public este statutară, el aflându-se într-un raport juridic de serviciu și nu de muncă.

Fiecare funcționar public are un drept personal la avansarea în funcție, la inamovibilitate sau stabilitate, la salariu etc.

Prin individualizarea efectuată la învestirea în funcția publică, dreptul deevine subiectiv, având un titular, astfel încât funcționarul poate să îl apere în conformitate cu dispozițiile legale. Astfel de drepturi sunt publice, iar funcționarul le deține temporar, pe durata exercitării funcției, fiind conferite în interes general, cu scopul de a acorda titularului funcției garanții în îndeplinirea atribuțiilor sale.

Funcționarul public poate să-și apere drepturile conferite de lege în condițiile contenciosului administrativ.

Puterea publică atribuită fiecărei funcții publice este exercitată de către titularii acestora, persoane fizice, care exercită atribuțiile determinate de lege din competența organului în care ființează funcția publică. Persoanele fizice- funcționarii publici – sunt mijloace prin care acționează funcțiile publice.

Persoanele administrative, structurile administrației publice înzestrate cu competență învestesc funcționarii publici care acționează în numele funcțiilor publice, aparținând organelor respective. Manifestarea de voință a organului respectiv se face în numele acestuia de către persoana saua persoanele fizice – funcționari publici – care alcătuiesc mijlocul de a voi și acționa al acestuia.