Statutul funcționarului public din cadrul comunității europene

INTRODUCERE

Actualul Statut al funcţionarilor publici europeni a înlocuit statutul funcţionarilor şi regimul aplicabil altor agenţi ai Comunităţii Economice Europene şi ai Comunităţii Economice a Energiei Atomice, editat de Comisie în baza articolelor 212 C.E.E. si 186 C.E.E.A. (J.O.C.E. din 14-6.1962), care conţineau prevederi derogatorii faţă de Statutul personalului C.E.C.A. din 28.01.1956.

Diferenţa de regim dintre funcţionarii celor trei Comunităţi viza, în esenţă ierarhia diferită a gradelor, nivelul de ansamblu al remuneraţiilor, care era mai mic cu 3% şi regimul pensiilor care era mai puţin liberal

Înaintea tratatului de fuziune, personalul instituţiilor comunitare a fost supus, pe de o parte, unor protocoale cu privire la privilegiile şi imunităţile care li se aplicau, pe de altă parte, unui regim mai întâi convenţional, apoi statutar, propriu fiecărei Comunităţi.

Datorită faptului că cele trei Comunităţi nu au fost instituite în acelaşi

timp a determinat astfel, într-o primă fază, juxtapunerea a trei corpuri de agenţi supuşi unor regimuri diferite.Astfel, C.E.C.A. a cunoscut, până la data de 1 iulie 1956 când a fost adoptat un statut al funcţionarilor publici o perioadă în care funcţionarii erau recrutaţi pe bază de contract de drept public, la fel ca şi C.E.E. şi EUROTOM în perioada prestatutară (1958-1962)

Prin articolul 24 din Tratatul de fuziune din 8 aprilie 1965 a fost impusă ,,stabilirea unui regulament al personalului unic şi comun tuturor instituţiilor comunitare.”

Această unificare s-a realizat prin Regulamentul C.E.E., C.E.C.A., C.E.E.A. nr.259168 din 29 februarie 1968, publicat în J.O.C.E. nr.L 56 din 4.03.1968 modificat de mai multe ori.

Acest regulament supus mai multor modificări, împreună cu alte texte, este reunit într-un document intern al Comunitaţilor ,,STATUT” , care are ca subtitlu “Regulamente şi reglementări aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Comunităţilor Europene”.

Consecinţa intervenţiei unei reglementări cu valoare de statut e aceea că “ a plasat funcţia publică comunitară în categoria funcţiilor publice aşa-zis închise”.

Fiecare din organismele comunitare are ca politică proprie de personal, grefată pe un statut comun tuturor funcţionarilor publici europeni.

Funcţia publică comunitară deţine “mai multe mii de funcţionari şi agenti (26 000) în serviciul instituţiilor comunitare şi al diferitelor organisme care se înscriu în structura comunitară sau se găsesc la periferia sa (de exemplu Fundaţia Europeană pentru ameliorarea condiţiilor de viată şi muncă, Centrul European de formare şi dezvoltare profesională. Institutul Universitar European.)”

Autorii occidentali contemporani sunt preocupaţi, în această materie, de două probleme:

1. Mai întâi, care este locul şi rolul lor în viaţa Comunitaţii?

2. În corelaţie cu primul aspect, în ce mod se implică ei în realizarea politicii europene?

Pentru că problemele puse în discuţie se află într-o vădită dependenţă , două variante de răspuns se pot lua în consideraţie.

O primă variantă de răspuns ar fi în a recunoaşte funcţionarilor comunitari doar un rol executiv, ei neavând decât calitatea de realizatori efectivi ai deciziilor care au fost trase de către autoritaţile politice comunitare.

O a doua variantă ar viza recunoaşterea unui rol efectiv în a influenţa politica Uniunii. Din această perspectivă, funcţionarul european nu se limitează doar să execute deciziile, el se implică efectiv şi în elaborarea acestora.

Calea de urmat nu e deloc simplă. Dificultatea găsirii celei mai bune soluţii rezultă, printre altele, din faptul că Uniunea Europeană este constituită dintr-un conglomerat de state, fiecare cu tradiţii diferite în ceea ce priveşte funcţia publică. Aceste tradiţii influenţează în mod firesc diferite experienţe comunitare, fără a determina însă transformarea funcţiei europene într-una de tip francez, german sau englez.