Statutul funcționarului public în Republica Moldova

Introducere

Prin Constituţia din 1994, Republica Moldova a fost definită ca stat de drept. Una din sarcinile primordiale ale noului stat a fost afirmarea unui nou sistem de administraţie publică, inclusiv a cadrului legal care reglementează statutul juridic al funcţionarului public.

În urma delimitării competenţelor dintre administraţia publică centrală şi administraţia publică locală, pe de o parte, şi dintre autorităţile administraţiei publice locale de primul nivel şi cele de nivelul al doilea, pe de altă parte, precum şi modificărilor instituţionale şi funcţionale ale autorităţilor publice, activitatea funcţionarilor publici obţine un nou conţinut şi o nouă dimensiune, impunându-se o mai mare responsabilitate în exercitarea unei funcţii publice. Acestea presupun noi exigenţe faţă de statutul funcţionarului public.

O îmbunătăţire substanţială a activităţii şi modului de organizare a administraţiei publice nu se poate realiza decât în baza unui suport ştiinţific. În condiţiile societăţii în tranziţie, dominată de schimbări rapide în plan politic, administrativ, economico-social, cultural, lucrarea de faţă vine atât cu o serie de dezvoltări la concepţia ştiinţifică a reformei administraţiei publice la capitolul „personal”, cât şi cu sugestii de natură doctrinară, de interpretare a cadrului legal existent.

Prezenta lucrare îşi propune să se ocupe de studiul instituţiei statutului juridic al funcţionarului public de carieră din administraţia publică, din perspectiva specificului său şi a necesităţii de a satisface aspectele de interdisciplinaritate. Categoriile speciale de funcţionari publici exced preocupărilor prezentei lucrări, ele fiind abordate sub aspect general.

§ 1. Fundamentarea noţiunilor de funcţionar public şi funcţie publică

Pentru a-şi realiza sarcinile, serviciile publice sunt dotate, încă de la înfiinţare, cu funcţii publice clasate în ordine ierarhică, stabilindu-se pentru fiecare atribuţii de putere publică, într-o anumită sferă de competenţă. în aşa fel, funcţia publică este situaţia juridică a persoanei fizice învestită, în mod legal, cu capacitatea de a acţiona în realizarea competenţei unui organ de stat. Funcţia publică se întâlneşte frecvent în limbajul specific dreptului public, întrucât ea este legată de activitatea administraţiei publice.

Funcţia publică şi funcţionarul public reprezintă instituţii de rang constituţional. Legea fundamentală nu se rezumă să le consacre doar, ea conţine şi prevederi prin care se reglementează anumite dimensiuni ale statutului şi regimului lor juridic.

Conceptul de funcţie apare atât în legea fundamentală, cât şi în celelalte legi sau acte normative importante. Astfel, în Constituţie apar noţiunile: „funcţie publică” (alin. (2) art. 39), „Preşedintele Republicii Moldova ... numeşte în funcţii publice (lit. d) art. 88), „vacanţa funcţiei de Preşedinte” (alin. (1) art. 90), „interimatul funcţiei” (art. 91, 92), „funcţia de Prim-ministru" (alin. (1) art. 98), „funcţia de membru al Guvernului” (art. 100), „judecătorii se numesc în funcţie” (alin. (2) art. 116), „funcţia de judecător” (art. (116), alin. (6). Tot textul constituţional proclamă că „funcţiile publice ale căror titulari nu pot face parte din partide şi mişcări social-politice se stabilesc prin lege organică” (alin. (7), art. 41). Legea privind administraţia publică locală se referă la „funcţia de primar”, „funcţia de secretar”, „funcţia de consilier”.

După cum vedem, noţiunea de funcţie este utilizată în legislaţie în mai multe accepţiuni şi nu întotdeauna are legătură cu funcţia sau funcţionarul public.

În manualele de drept administrativ se fac referiri în capitole ori secţiuni la funcţie şi funcţionari publici. Noţiunea de funcţie publică este analizată în strânsă legătură cu noţiunea de activitate, autoritate, organ etc., aparţinând în principal dreptului administrativ.

În literatura de specialitate din România ştiinţa dreptului administrativ oferă mai multe formulări ale acestei noţiuni. Astfel, prof. A. Iorgovan defineşte funcţia publică ca pe o situaţie juridică a persoanei fizice - învestită, legal, cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi publice - ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul raportului juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi organul care a învestit-o.

Prof. P. Negulescu, constatând că noţiunile de serviciu public şi de funcţie publică sunt în raport de parte faţă de întreg, defineşte funcţia publică drept o grupare de atribuţii, de puteri şi competenţe în scop de a da satisfacţiune anumitor interese generale.