Studiu comparativ privind statutele funcționarilor publici din Ungaria și România

Ungaria, ca formă de guvernământ, este o republică independentă, un stat democratic care se organizează potrivit principiului separaţiei puterilor în cadrul democraţiei constituţionale. Demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale Republicii Ungare.

Legea XX din 1949 privind Constituţia reprezintă vârful ierarhiei legislaţiei în Ungaria. Toate celelalte legi trebuie să fie compatibile cu aceasta. Constituţia este adoptată de către Parlament, iar modificarea acesteia necesită o majoritate de două treimi a voturilor tuturor membrilor Parlamentului.

Guvernul este organul central al puterii executive. Acesta se află în vârful administraţiei publice şi verifică şi coordonează activitatea autorităţilor administraţiei publice. Guvernul este alcătuit din Primul ministru şi miniştrii. Guvernul poate adopta decrete în limitele sale de competenţă prevăzute în Constituţie şi cu împuternicire legală. Decretele guvernamentale nu trebuie să contravină legilor Parlamentului.

Membrii Guvernului sunt prim ministrul şi miniştrii. Prim-ministrul conduce şedinţele guvernului şi supraveghează punerea în aplicare a decretelor şi deciziilor guvernamentale. Miniştrii conduc sectoarele care intră în domeniul acestora de competenţă, în conformitate cu normele de drept şi deciziile Guvernului, şi direcţionează activităţile organelor aflate sub autoritatea acestora. În cazul în care sunt împuterniciţi prin legi ale Parlamentului sau decrete guvernamentale, miniştrii pot emite decrete în limitele lor de competenţă. Decretele ministeriale nu pot contraveni legilor Parlamentului sau decretelor guvernamentale.

Administraţia publică locală este un organ public local, ales şi condus în mod democratic. Acesta reglementează şi conduce în mod autonom activităţile publice locale care sunt de competenţa acestuia, în interesul populaţiei locale şi în cadrul prevăzut prin lege. Administraţiile publice locale pot, atunci când sunt împuternicite prin lege, să emită decrete de reglementare a propriilor activităţi. Asemenea decrete nu trebuie să contravină niciunei alte norme de drept superioare. Administraţia publică locală poate emite decrete de reglementare a activităţilor locale, care nu sunt guvernate prin norme de drept superioare.

În Ungaria, termenul de serviciu public include serviciile de bunăstare socială, educaţie şi sănătate, protecţia mediului înconjurător şi dezvoltarea regională, transport şi utilităţi publice. Această ţară a introdus un sistem de trei nivele de putere care se bazează pe autorităţi administrative locale, autonomii judeţene şi autoritatea administrativă centrală sau guvernul între care există diferite responsabilităţi împărţite. Astfel, ca şi în România, subordonarea ierarhică este unul din principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice. Legislaţia ungară merge pe ipoteza că nivelul local are cunoştinţele cele mai exacte cu privire la nevoile locale, fiind cel mai aproape de cetăţean.

Pentru un mai bun studiu comparativ privind funcţia publică din Ungaria, vom lua ca material principal Legea nr.XXIII71992 privind Statutul Funcţionarilor Publici din Ungaria care corespunde Legii 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici din România.

Legea nr.XXIII din 1992 se referă la statutul juridic al funcţionarilor publici, precum şi administratorii şi lucrătorii fizici care îndeplinesc funcţiile lor în cadrul Cabinetului Primului Ministru, în cadrul ministerelor şi agenţiilor ca autorităţi administrative centrale, în cadrul organelor regionale şi locale, judeţelor şi birourilor administrative de capital, precum şi controlului domeniului public şi biroul notarului din reprezentanţii autorităţii administrative locale.

Funcţionarul public din Ungaria a fost definit în capitolul 1, secţiunea 1, alineatul 7 al Legii XXIII/1992 ca fiind „un lider sau un administrator care acţionează în sfera activităţilor şi sarcinilor autorităţilor administrative”, persoană titulară de drepturi şi obligaţii chemată să le exercite în scopul realizării competenţei autorităţii publice sau agenţiei din care face parte funcţia publică. În acelaşi act, o autoritate administrativă este o autoritate menţionată în alineatele 1 şi 2, precum şi cele enumerate în registrul întocmit în alineatul 2 din secţiunea 73: cabinetul primului ministru, ministerele, agenţiile naţionale, birourile naţionale, birourile ministeriale, organe regionale şi locale, controlul domeniului public, biroul notarului.