Cuprins
- PARTEA I 1
- CONSIDERATII GENERALE PRIVIND NOŢIUNEA DREPTULUI 1
- SECŢIUNEA 1 1
- 1.1. SENSURILE ŞI ETIMOLOGIA TERMENULUI „DREPT”. SENSUL FILOSOFIC ŞI SENSUL JURIDIC AL TERMENULUI 1
- 1.2.NECESITATEA DEFINIRII DREPTULUI 4
- 1.3. ORIGINEA ŞI DIMENSIUNEA ISTORICĂ A DREPTULUI 5
- 1.4. DIVIZIUNILE GENERALE ALE DREPTULUI 10
- 1.4.1 Dreptul intern şi extern 10
- 1.4.2 .Dreptul determinator şi sanţionar 11
- 1.4.3 .Dreptul public şi privat 11
- 1.4.4. Definiţia dreptului 12
- DEFINIŢIA DREPTULUI CA FENOMEN 18
- SECŢIUNEA 1. CARACTERISTICILE DREPTULUI 18
- 2.1. DREPTUL CA ANSAMBLU DE REGULI 18
- 2.2. DREPTUL CA ANSAMBLU DE REGULI DE CONDUITĂ 19
- 2.3. REGULILE JURIDICE VIZEAZĂ EXTERIORIZAREA CONŞTIINŢEI 20
- 2.5. REGULILE JURIDICE SUNT REGULI GENERALE ŞI IMPERSONALE 21
- PARTEA II 26
- PRINCIPIILE ŞI FUNCŢIILE DREPTULUI 26
- SECŢIUNEA 1 26
- PRINCIPIILE DREPTULUI 26
- 1.1. NOŢIUNEA DE „PRINCIPIU” 26
- 1.2. ROLUL PRINCIPIILOR DREPTULUI 29
- 1.3. PRINCIPIILE DREPTULUI 30
- 1.3.1. Principiile dreptului 30
- 1.3.2. Principiul libertăţi şi legalităţii 31
- 1.3.3. Principiul justiţiei 33
- 1.3.4. Principiul responsabilităţii 35
- SECŢIUNEA 2 36
- FUNCŢIILE DREPTULUI 36
- 2.1. NOŢIUNEA FUNCŢIILOR DREPTULUI 36
- 2.2.1. Funcţia de instituţionalizare sau formalizarea juridică a organizării social politice 37
- 2.2.1. Funcţia de conservare apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii 38
- 2.2.3. Funcţia de conducere a societăţii 39
- 2.2.4. Funcţia normativă 39
- PARTEA III 41
- INTERPRETAREA DREPTULUI 41
- SECŢIUNEA 1 41
- NOŢIUNEA ŞI SCOPUL INTERPRETĂRII 41
- 1.1. INTRODUCERE. NOŢIUNEA ŞI SCOPUL INTERPRETĂRII 41
- 1.2. APLICARE ŞI INTERPRETARE A DREPTULUI 41
- 1.3. NECESITATEA INTERPRETĂRII 42
- SECŢIUNEA 2 45
- FORMELE INTERPRETĂRII 45
- 2.1. INTRODUCERE 45
- 2.2. INTERPRETARE OFICIALĂ 45
- 2.2.1 Interpretare autentică 46
- 2.2.2 Interpretarea judiciară (cazuală) 48
- 2.2.3 Interpretarea administrativă 50
- 2.3. INTERPRETAREA NEOFICIALĂ 51
- PARTEA IV 52
- METODELE DE INTERPRETARE A DREPTULUI 52
- SECŢIUNEA 1 52
- PROCEDEELE ELEMENTARE ALE INTERPRETĂRII 52
- 1.1. INTRODUCERE 52
- 1.2. INTERPRETAREA GRAMATICALĂ 52
- 1.3. METODA SISTEMATICĂ 53
- 1.4. METODA LOGICĂ 54
- 1.5. METODA ISTORICĂ 56
- 1.6. INTERPRETAREA TELEOLOGICĂ 56
- SECŢIUNEA 2 57
- PROCEDEELE INTERPRETĂRII CONSTRUCTIVE ŞI RESTRICTIVE 57
- 2.1. INTRODUCERE 57
- 2.2. CELE DOUĂ TENDINŢE ALE INTERPRETĂRII 57
- 2.3. PROCEDEELE INTERPRETĂRII CONSTRUCTIVE 59
- 2.4. PROCEDEELE INTERPRETĂRII RESTRICTIVE 60
- 2.5. CÂTEVA PRINCIPII DE INTERPRETARE 61
- 2.6. INTERPRETAREA LEGII ŞI INTERPRETAREA ACTELOR PRIVATE 63
- SECŢIUNEA 3 65
- FUNCŢIA CREATOARE A INTERPRETĂRII ŞI RESPONSABILITATEA INTERPRETULUI 65
- 3.1. FUNCŢIA CREATOARE A INTERPRETĂRII 65
- 3.2. RESPONSABILITATEA INTERPRETULUI 65
- PARTEA V 67
- ANALOGIA 67
- PARTEA VI 69
- REMARCI CONCLUZIVE 69
- BIBLIOGRAFIE 70
Extras din proiect
PARTEA I
CONSIDERATII GENERALE PRIVIND NOŢIUNEA DREPTULUI
Secţiunea 1
1.1. Sensurile şi etimologia termenului „drept”. Sensul filosofic şi sensul juridic al termenului
Termenul „drept” poate fi înţeles în două sensuri, care acoperă două realităţi distincte. În limbajul filosofic care s-a conturat treptat, pornind de la ideile lui Aristotel şi Platon sau Tomas d’Aquino, dreptul este conceput în sensul de justeţe, echitate. În acest sens prin drept înţelegem de a da sau a recunoaşte fiecăruia ceea ce i se cuvine. Sensul acesta este prezentat în operele jurisconsulţilor romani, în lucrările lor de bază care amintim: „Instituţiile”, „Digestele”, „Questiones”, „Response”, „Definiţiile”.
Cât priveşte sensul juridic al termenului şi aici va trebui să facem, o distincţie şi să deosebim dreptul obiectiv de dreptul subiectiv.
Dreptul obiectiv reprezintă totalitatea normelor de conduită impuse indivizilor şi colectivităţilor în cadrul vieţii sociale, în anumite cazuri chiar prin forţa de constrângere a statului.
Dreptul subiectiv este îndrituirea subiecţilor participanţi la un raport juridic concret, respectiv ceea ce pot să pretindă ei de la ceilalţi subiecţi de drept în cadrul unui raport juridic.
În situaţiile de mai sus „obiectiv” şi „subiectiv” nu sunt utilizate în sens filosofic, după obiectiv este ceea ce există independent de voinţa noastră, iar subiectiv este ceea ce depinde de voinţă. Dreptul obiectiv ca totalitate a normelor juridice exprimă faptul că ele sunt independente de subiectele raportului juridic concret. Drepturile subiective decurg din dreptul obiectiv.
În limba engleză există doi termeni diferiţi pentru a desemna cele două sensuri ale termenului „drept”. Astfel sunt LAW pentru dreptul obiectiv şi RIGHT pentru dreptul subiectiv.
Sensul cel mai răspândit al termenului „drept” este cel de drept obiectiv. Din această cauză ori de câte ori se foloseşte expresia „drept” fără un alt atribut se înţelege dreptul în sensul lui directiv.
Dreptul obiectiv privit ca un ansamblu de reguli de conduită este menit să reglementeze viaţa oamenilor grupaţi în societate. Şi dreptul obiectiv, la rândul lui poate fi privit sub un dublu aspect: ca un ansamblu de izvoare (acte normative, obiceiuri, practică judiciară), care reprezintă aspectul static al dreptului şi care presupune cercetarea, descrierea, sistematizarea formelor sub care se prezintă regulile de drept – pe de o parte, iar pe de altă parte formele prin care se realizează dreptul precum şi autorităţile (organele de stat) care sunt competente să utilizeze aceste forme şi care reprezintă aspectul dinamic al dreptului.
Există unii autori care înţeleg prin drept nu numai o totalitate de norme ci şi o totalitate de concepte care permit transpunerea în drept a cerinţelor de fond ale vieţii sociale. Ei arată „În acelaşi timp cu substanţa” (şi pentru ai da satisfacţie) dreptul ar apărea deci, prin intermediul tehnicii, nu numai ca un ansamblu de norme, ci şi ca un ansamblu de concepte. Prin semnificaţia pe care conceptele o au, dreptul, privind nu în scopurile care îl comandă, ci în mijloacele prin care se exprimă s-ar înfăţişa cu alte cuvinte, într-un fel specific cu o construcţie logică.
Mai amintim că pentru o denumire totalitatea normelor de drept care sunt în vigoare la un moment dat ţi se aplică într-o anumită ţară se utilizează expresia de „drept pozitiv”.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Studiul asupra Metodelor de Interpretare a Dreptului.doc