Tactica Ascultării Martorilor Minori și a altor Categorii de Martori

Capitolul I

Proba testimonială în procesul penal

Din cele mai vechi timpuri justiţia s-a impus ca o funcţie de judecare a probelor şi de reprimare a actelor şi persoanelor care produc pagube şi suferinţe altora prin încălcarea regulilor sociale convenite sau stabilite. Statul de drept a devenit de neconceput fără justiţie, lipsa justiţiei veritabile însemnând arbitrariu şi nedreptate .

Justiţia este o activitate de rezolvare a litigiilor în litera şi spiritul legilor, obiceiului, convenţiilor şi contractelor. Cel care înfăptuieşte justiţia caută să afle adevărul în procesul respectiv pentru a identifica exact încălcarea legii, victimele, cauzalitatea, răspunderea şi responsabilii .

Descoperirea infracţiunilor, stabilirea vinovăţiei infractorilor pe bază de probe şi realizarea tragerii la răspundere penală a celor vinovaţi nu are loc exclusiv prin activitatea de judecată, respectiv prin înfăptuirea justiţiei. Statul organizează combaterea fenomenului infracţional printr-o activitate mai largă şi complexă în care antrenează şi alte organe specializate .

Concepută ca o funcţie realizată independent şi imparţial, justiţia s-a impus ca o idee şi o realitate în care oamenii cred că aceasta îi poate apăra atunci când drepturile şi interesele lor legitime sunt încălcate, ca similarul dreptăţii mereu triumfătoare. Fiat justitia pereat mundus .

În rezolvarea cauzelor penale, alături de organele judiciare, participă activ şi eficient şi alţi subiecţi menţionaţi de legea procesuală , cuprinşi în mecanismul judiciar – martori, experţi, interpreţi, agenţi procedurali, apărători, reprezentanţi etc.

În activitatea desfăşurată cu participarea subiecţilor amintiţi apar relaţii juridice cu drepturi şi obligaţii, decurgând din dispoziţiile legale care configurează conţinutul unor raporturi de drept specifice .

Procesul penal este activitatea reglementată de lege, desfăşurată într-o cauză penală de către organele judiciare cu participarea părţilor şi a altor persoane, ca titulare de drepturi şi obligaţii, având ca scop constatarea la timp şi în mod complet a infracţiunilor şi tragerea la răspundere penală a celor care le-au săvârşit, în aşa fel încât prin aceasta să se asigure ordinea de drept precum şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor .

Persoanele care participă la procesul penal sunt numeroase. Unele participă din proprie iniţiativă, altele sunt chemate de organele judiciare, unele sunt interesate în modul de soluţionare a procesului, altele nu au nici un interes în cauză.

Procesul penal este un fenomen dinamic ce se manifestă ca o activitate foarte complexă. În cadrul său se desfăşoară activităţi judiciare care au menirea să propulseze procesul spre atingerea scopului său final .

Scopurile procesului penal se desprind din definiţie: constatarea la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, pedepsirea persoanelor ce au săvârşit infracţiuni potrivit vinovăţiei lor şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală .

Procesul penal, concretizându-se printr-o activitate complexă care se desfăşoară progresiv şi coordonat, implică în mod firesc o succesiune de situaţii cu relevanţă procesuală, provocate şi rezolvate prin intervenţia unor persoane obligate sau interesate să asigure desfăşurarea activităţii procesuale . Relaţiile juridice între subiecţii implicaţi în conflictul penal constituie grupa raporturilor procesuale penale principale, dar în procesul penal apar şi raporturi juridice în care, alături de subiecţii procesuali principali (statul, organele judiciare şi părţile) participă şi alte persoane: martori, experţi, apărători, interpreţi, agenţi procedurali etc.

Persoanele care cooperează în cadrul procesului penal în vederea atingerii scopului acestuia poartă denumirea de participanţi . Participanţii în procesul penal au şi denumirea de subiecţi procesuali ce pot fi oficiali şi particulari. Subiecţii oficiali sunt judiciari şi extrajudiciari. Subiecţii particulari sunt principali şi secundari.

Martorii fac parte din categoria subiecţilor particulari secundari, ei având un rol important în desfăşurarea procesului penal, fiind chemaţi să îndeplinească anumite sarcini în cadrul acestuia.

Declaraţiile martorilor reprezintă mijloace de probă foarte vechi şi frecvente în procesul penal. În doctrină s-a arătat că martorii sunt “ochii şi urechile justiţiei” .