Tactici de Ascultare a Martorilor

CAPITOLUL I

ROLUL MĂRTURIEI ÎN CORECTA SOLUŢIONARE A CAUZELOR PENALE

În cadrul procesului judiciar, sarcina centrală a organelor de cercetare penală o constituie aflarea adevărului, acest scop realizându-se, în mare măsură, prin intermediul mărturiei.

Spre deosebire de procesul civil, unde probaţiunea se referă în special la acte juridice, legea interzicând în multe situaţii dovedirea lor prin depoziţiile martorilor atunci când depăşesc o anumită valoare şi împrejurări de fapt (putând fi descoperite în întregime prin aceste mijloace de probă) principala probă, dacă nu chiar cea exclusivă, o constituie mărturia. Aşadar, părţile nu pot lua dinainte măsuri de precauţie pentru a procura proba faptului ilicit ca în procesul civil, urmând ca faptele şi împrejurările de fapt să fie stabilite cu ajutorul depoziţiilor martorilor.

Rezultă că, în procesul penal mărturia este o probă firească inevitabilă, aceasta nu pentru că ar fi proba ideală, că ar cuprinde elemente de informare cu valoare superioară celeilalte probe, ci prin natura împrăjurărilor, mărturia este indispensabilă organelor de cercetare penală pentru aflarea adevărului, lucru care, de fapt l-a determinat pe juristul filozof Bentham să afirme că "martorii sunt ochii şi urechile justiţiei".

In decursul timpului, însă, valoarea mărturiei a fost viu disputată, controversată, fiind dominată de ideea relativităţii acesteia: poziţiilor pesimiste sau optimiste faţă de proba testimonială au avut drept rezultat acordarea unui credit mai mic sau mai mare în proba anumitor fapte sau împrejurări de fapt, legate de o anumită infracţiune.

Ideea relativităţii depoziţiilor martorilor izvorăşte în primul rând, din recunoaşterea faptelor că organele noastre de simţ sunt imperfecte şi, în consecinţă, şi mărturia care se bazează mai ales pe percepţia senzorială este întotdeauna lacunară; că martorul, deşi de bună credinţă, este supus unor erori ce ţin de natura umană şi deci, mărturia completă şi fidelă este excepţia şi nu regula.

Este adevărat că această teză a fost admisă ca urmare a unor îndelungate cercetări experimentale, ca de altfel şi alte teze diferite de aceasta, ceea ce nu înseamnă nici pe departe că acceptăm concluziile pesimiste şi sceptice formulate de-a lungul timpului.

Această probă relativ simplă şi uşor de administrat, dar adeseori anevoios a fi apreciată, modalitate firească de informare a organelor judiciare, a cărei valoare a fost discutată, mărturia îşi păstrează şi astăzi nealterată utilitatea, constituind proba cu cel mai ridicat indice de frecvenţă.

Imprejurarea că probei testimoniale îi revine un rol de prim plan, că e cel mai frecvent utilizată, că aproape nu există cauză penală în care să nu-şi aducă o contribuţie mai mult sau mai puţin însemnată, în caracterul şi scopul procesului penal, în însăşi sfera faptelor şi împrejurărilor ce urmează a fi dovedite. In procesul penal se pune chestiunea localizării în timp şi spaţiu a faptei în materialitatea sa, a activităţii ce constituie latura obiectivă a infracţiunii în dinamismul ei. Ori, modul cel mai firesc, mai nemijlocit şi expresiv de cunoaştere a faptelor în întreaga lor complexitate îl constituie relatarile celor care, prezenţi la producerea lor, le-au perceput prin propriile simţuri.