Tentativa - Formă a Infracțiunii Intenționate

SECTIUNEA I - CONCEPT SI TRASATURI FUNDAMENTALE ALE TENTATIVEI.

În evolutia progresiva a procesului infractional, tentativa se încadreaza între faza actelor pregatitoare si faza de consumare, reprezentând acel segment al activitatii infractionale care corespunde sensului generic de „încercare nereusita” a savârsirii, infractiunii, întrucât, desi are ca punct de plecare începutul executarii infractiuni (treapta inferioara a tentativei), punctul sau terminus este fie la întreruperea executarii, fie neproducerea rezultatului ilicit (treapta superioara a tentativei). Reprezentând o încercare nereusita de savârsire a infractiunii în forma ei deplina, tentativa nu poate îmbraca niciodata forma tipica a acesteia- forma realizata în conditiile unei consumari (adica ale atingerii rezultatului), fiind considerata, în schimb, o forma tipica a infractiunii, sens în care art. 144 din Codul Penal o asimileaza notiunii de infractiune în general.

Codul Penal român – 1969- defineste tentativa prin dispozitia înscrisa în art. 20 alin. 1 astfel „Tentativa consta în punerea în executare a hotarârii de a savârsi infractiunea, executare care a fost întrerupta sau nu si-a produs rezultatul” .

Despre o fapta încercata sau neizbutita nu se poate vorbi decât daca avem în vedere o fapta a carei desfasurare pâna la producerea rezultatului presupune o durata mai mare sau mai mica de timp în cadrul careia s-ar putea identifica o succesiune de acte de executare.

Ar fi de neconceput, de exemplu, existenta tentativei în cazul infractiunilor care se consuma odata cu executarea primului act, cum ar fi insulta sau ultrajul savârsit prin rostirea unor cuvinte; odata adresate cuvintele ofensatoare, fapta s-a consumat. Dimpotriva, acela care-si propune distrugerea prin incendiere a unei case, trebuie sa-si pregateasca mijloacele necesare, sa le transporte la locul faptei, sa le foloseasca, etc; numai în aceasta ipoteza s-ar putea încerca o fapta încercata si o fapta neizbutita ca trepte posibile distincte înainte de producerea rezultatului urmarit.

Daca dispozitiile art. 20 alin. 1 Cod penal introduc o prima distinctie între modalitatile normative de exprimare a tentativei, dupa criteriul gradului de realizare a actiunii infractionale, dispozitiile incluse în art. 20 alin. 2 Cod Penal introduc si alte distinctii si modalitati obiective de exprimare a tentativei, dupa natura cauzelor datorita carora executarea nu a putut ajunge pâna la consumare.

În acest sens art. 20 alin. 2 Cod penal prevede ca „ Exista tentativa si în cazul în care consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite ori datorita împrejurarii ca, în timpul cât s-au savârsit acte de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla”.

În sfârsit, prin dispozitia înscrisa în art. 20 alin. 3 Cod Penal, se consacra principiul imposibilitatii constituirii tentativei în situatia când, datorita modului cum a fost conceputa executarea, consumarea infractiunii este destinata în mod absolut esecului .

Aceleasi trasaturi stau la baza caracterizarii tentativei si în alte legislatii penale. Astfel Noul Cod Penal francez, în art. 121-5 prevede ca exista tentativa din momentul când intentia de a comite o infractiune s-a manifestat printr-un început de executare sau a fost întrerupt sau nu si-a produs efectul din motive independente de vointa autorului.