Teoria Generală a Dreptului

I. Noţiuni generale despre “Drept”

Importanţa ştiinţei juridice este determinată de rolul pe care îl au normele de drept în disciplinarea realităţii sociale a statului, în general, şi a vieţii individului, în particular. Definit în dreptul roman ca fiind „arta binelui şi a echităţii” (jus est ars boni et aequi), dreptul depăşeşte dimensiunea morală la care făcea trimitere jurisconsultul roman Celsius, reprezentând un fenomen social complex caracterizat printr-o serie de trăsături esenţiale ce rezultă din factorii care-i configurează existenţa, şi anume: esenţa economică, datorită determinării sale de către condiţiile vieţii materiale; esenţa social-politică, datorită faptului că este expresia intereselor fundamentale ale societăţii; esenţa normativă pentru că el reprezintă o manifestare a voinţei generale ridicate la rangul de lege .

1. Definiţie :

Dreptul constă în ansamblul regulilor de conduită generale şi obligatorii asigurate şi garantate de stat reguli al căror scop îl constituie organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în cadrul relaţional uman cum şi înfăptuirea acestui comportament într-un climat specific manifestării coexistenţei drepturilor esenţiale ale omului şi libertăţilor lui cu justiţia socială.

Ceea ce este caracteristic normelor de drept constă tocmai în faptul că respectarea şi aplicarea lor nu este o latitudine sau facultate ci o obligaţie a cărei încălcare atrage răspunderea penală, civilă sau disciplinară după caz.

2. Accepţiuniletermenului “Drept”

A. dreptul în sens de drept subiectiv

B. dreptul în accepţiunea sa de drept obiectiv

C. dreptul în accepţiunea sa de drept pozitiv

D. dreptul ca ştiinţă

A. Dreptul subiectiv (pozitiv) reprezintă totalitatea normelor juridice aflate în vigoare la un moment dat pe teritoriul unui stat.

Exemple cu privire la frecvenţa folosirii termenului cât şi în privinţa conţinutului termenului în accepţiunea sa de drept subiectiv:

1. am dreptul să mă căsătoresc, întrucât am împlinit vârsta de 18 ani (din domeniul dreptul familiei);

2. am dreptul să mă înscriu în anul II de studii întrucât am promovat primul an (din domeniul dreptului administrativ);

3. am dreptul să peţind preţul pe lucrul vândut şi predat (din domeniul dreptului civil);

4. am dreptul să pretind salariul pe luna expirată întrucât am fost prezent, am lucrat în toate zilele lucrătoare îndeplinindu-mi obligaţiile de muncă, etc.).

Aşadar termenul drept se foloseşte frecvent în această accepţiune, fie în viaţa cotidiană, fie în viaţa juridică.

B. Dreptul în accepţiunea sa de “Drept obiectiv” este facultatea recunoscută de lege titularului său de a avea sau de a pretinde unui alt subiect de drept o anume conduită constând în a da, a face sau a nu face ceva ; ştiinţa dreptului este disciplina socială având ca obiect de cercetare izvoarele dreptului, principiile, normele şi raporturile juridice, răspunderea juridică, interpretarea şi tehnica elaborării dreptului.

Trăsături:

• are caracter normativ fiind format din reguli de conduită prin care se stabileşte comportamentul juridic al oamenilor;

• regulile de conduită care alcătuiesc dreptul obiectiv sunt reguli generale (are caracter general);

• regulile de conduită sunt obligatorii întrucât devin norme juridice, în structura lor intră un element specific dreptului, elementul punitiv (sancţionator) datorită căruia asemenea reguli pot fi aduse la îndeplinire cu ajutorul forţei coercitive a statului dacă nu s-au respectat de bunăvoie;

• regulile de conduită ce alcătuiesc dreptul obiectiv sunt impersonale, adică abstracte;

• oricât de multe ar fi, normele juridice sunt totuşi limitate ca număr;

• dreptul obiectiv constituie cadrul de recunoaştere şi de exercitare a drepturilor subiective şi de asumare şi executare a obligaţiilor corelative.