Termene și sancțiuni procedurale

Introducere

Una dintre problemele semnificative ale dreptului procesual civil o reprezinta cunoasterea termenelor în care trebuie exercitate drepturile si obligatiile procesuale ale partilor precum si cunoasterea sanctiunilor aplicabile în cazul nerespectarii termenelor.

Termenele se regasesc în Codul de procedura civila în Cartea a II-a, titlul II – Dispozitii generale de procedura, capitolul III – Termenele.

Termenele de procedura reprezinta durata înauntrul careia trebuie îndeplinit actul sau trebuie realizat dreptul.

Din acest punct de vedere se observa faptul ca termenele de procedura pot fi clasificate functie de mai multe criterii precum: în functie de modul în care ele sunt stabilite; în functie de modul în care se calculeaza; daca exista posibilitatea întreruperii ori a suspendarii lor; etc.

Ca urmare a nerespectarii termenelor se remarca aplicarea unor sanctiuni precum: decaderea, nulitatea, perimarea, amenzile judiciare si sanctiunile disciplinare, fiind importanta determinarea unor asemanari si deosebiri între unele dintre aceste sanctiuni si alte institutii procesuale.

CAPITOLUL I

Notiunea si clasificarea termenelor procedurale

Sectiunea 1.

Notiunea, trasaturile comune si utilitatea termenelor procedurale

1. Notiunea de termen procedural

În limbajul comun, cuvântul „termen” are acceptiuni diferite. Prin „termen” se va întelege deci fie o „durata”, fie o „data” care marcheaza începutul sau sfârsitul „duratei”, ori pe amândoua, sau un anumit moment, o anumita etapa, o anumita faza procesuala.

Termenul procedural poate fi si o zi fixa (de exemplu: termenul de judecata sau termenul la care trebuie sa se înfatiseze martorul). Cum s-a spus, uneori, termenul este evocat prin expresii echivalente, precum: „de îndata” – art. 579 C. pr. civ.; „înainte de a pune concluzii în fond” - art. 108 C. pr. civ. etc. S-a considerat însa ca asemenea expresii au numai „aparenta de termen”, prin ele nedesemnându-se un interval aprioric, cunoscut si definit precis, ele reprezentând deci nu termene, ci o categorie de „dispozitii speciale de procedura”

Timpul considerat cândva o categorie ezoterica - este un atribut fundamental al materiei în miscare. Ca varietate a timpului social-uman exista si se manifesta un „timp juridic”. Raporturile juridice - ca si normele care le reglementeaza – sunt create, modificate sau stinse într-un spatiu temporal. Acestor „durate” marginite de „date”, normele le atribuie semnificatii juridice.

Termenul este perioada în care trebuie sa se faca sau sa se întâmple ceva ori, dimpotriva, în care nu trebuie sa se faca sau sa se întâmple ceva. Asadar, în spatiul vietii juridice, se poate spune ca înauntrul „duratei” sau la o anumita „data” trebuie sa se savârseasca fapte determinate, având semnificatie juridica, sau, dimpotriva, este interzisa savârsirea lor, ori, în fine, ramâne la aprecierea subiectului de drept alegerea conduitei pe care o considera adecvata. Nu se are în vedere aici termenul de gratie - humanitatis gratia- acordat debitorului de buna credinta.