Terorismul

Notiunea de terrorism este cunoscuta omenirii de la începutul istoriei, dar în istorie acest termen a aparut dupa revolutia franceza din 1789. În secolul XX terorismul international savârsit în timp de pace a luat o amploare deosebita. Principala caracteristica a terorismului este intimidarea prin violenta, mijloacele folosite fiind extrem de variate, incluzând rapirea de persoane, luarea de ostatici, asasinatul, executiile sumare, producerea de explozii, distrugerea unor edificii publice, sabotarea cailor ferate sau a unor instalatii industriale ori a mijloacelor de telecomunicatii, ruperea unor diguri, otravirea apei potabile (a râurilor, fântânilor sau rezervoarelor de apa), producerea unor boli contaginoase, executarea de bombardamente etc. La metodele “traditionale” s-au mai adaugat si noi forme, cum ar fi atentatele contra sefilor de state, atacurile misiunilor diplomatice si a diplomatilor, atentate împotriva personalitatilor politice sau a unor persoane particulare cunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor institutii publice sau întreprinderi comerciale, a avioanelor, a fortelor de ordine s.a.

În raport cu scopurile pe care si le propun autorii actelor de terorism, precum si de obiectul sau urmarile unor asemenea acte, terorismul poate sa constituie o infractiune de drept comun când prin aceasta se urmareste realizarea unui avantaj material ori cu titlu personal, cum ar fi executarea de fonduri sau razbunarea, dar poate lua si forma unei crime politice, când urmareste sa complice sau sa determine ruperea relatiilor dintre state, sa înlature anumiti lideri politici, inclusiv sefi de state, deveniti indezirabili unor cercuri politice, sa influenteze prin intimidare politica generala a unor state sau pozitia pe care acestea urmeaza sa o adopte în solutionarea unor probleme concrete, sa impuna o doctrina politica ori o anumita forma de organizare a statului, în aceasta ultima categorie încadrându-se si terorismul de stat, constând în acte de violenta si agresiune exercitata de un guvern sau de o forta politica conducatoare într-un stat împotriva membrilor propriei societati, dar si, în anumite cazuri, împotriva miscarilor de eliberare nationala a unor popoare subjugate. Necesitatea elaborarii unei Conventii internationale pentru universalizarea reprimarii terorismului a fost abordata, în 1926, la initiativa României în cadrul Societatii Natiunilor. Iar un proiect al Conventiei pentru instituirea unei Curti

penale internationale împotriva terorismului a fost elaborat de eminentul jurist român Vespasian V. Pella în 1935 si prezentat Societatii Natiunilor. Statele parti la Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului din 1937 se angajau sa previna si sa reprime activitatile de acest gen, sa-si dea reciproc concursul în acest sens, astfel, se “reafirma principiul de drept international dupa care este de datoria oricarui stat sa se abtina el însusi de la orice fapt destinat a favoriza activitatile teroriste îndreptate împotriva altui stat si sa împiedice actele prin care acesta se manifesta”.

Terorismul a fost una din problemele aflate frecvent pe ordinea de zi a Adunarii Generale a ONU care a adoptat în acest sens Rezolutia 303 (XXVII) din 18 decembrie 1972 prin care se recomanda adoptarea de urgenta a unor masuri de combatere a terorismului, intensificarea cooperarii internationale în acest domeniu. Cu regret, pâna în prezent, nu s-a reusit sa se realizeze o reglementare internationala multilaterala care sa se refere si sa incrimineze în mod expres actele de terorism. E de mentionat totusi succesele obtinute în plan regional, în acest domeniu, adoptarea în cadrul Organizatiei Statelor Americane, la 2 februarie 1971,la Waschington, a“Conventiei pentru prevenirea sau reprimarea actelor de terorism care iau forma delictelor contra persoanelor ca si a extorcarilor conexe acestor delicte, daca asemenea acte au repercusiuni internationale”, intrata în vigoare în 1977 si adoptarea “Conventiei europene asupra terorismului” la 10 noiembrie în cadrul Consiliului Europei.