Terorismul în ansamblul fenomenelor negative la nivelul societății

INTRODUCERE

“Secolul douăzeci, o putem spune cu certitudine, ne-a făcut pe toţi profund pesimişti în privinţa istoriei” declara Francis Fukuyama1 Pesimismul politologului american a fost generat, în primul rând, de năruirea imaginii optimiste despre progresul permanent al omenirii în plan moral şi uman, oricâte avertismente ar fi primit de-a lungul istoriei.

Marile conflagraţii ale secolului douăzeci şi sutele de conflicte postbelice au închis în sine toate flagelele cunoscute din istoria omenirii, de la toate confruntările de trupe dotate şi instruite pentru a-şi extermina adversarii, până la ura condiţionată ca fenomen colectiv, grupal sau individual, direcţionată asupra potenţialilor adversari.

De-a lungul timpului istoriei, toate aceste fenomene au fost însoţite de vărsări de sânge şi prigoane, masacre, deportări masive, de genocid.

Michael Renner remarca de curând: “Uciderea, expulzarea şi distrugerea oarbă au fost practicate în secolul nostru atât de neîndurător şi la o asemenea scară imensă, încât a fost necesară inventarea unor cuvinte pentru a le descrie. Genocid, a fost inventat în 1944 pentru a relata despre distrugerea deliberată şi sistematică a unui grup social sau cultural, iar supraucidere (overkill) a fost folosit prima dată în 1957 pentru a descrie distrugerea unei ţinte cu o forţă mult mai mare decât cea necesară”2.

Exterminarea pe criterii de rasă (Holocaustul nazist) sau pe criterii de clasă (Holocaustul comunist) a însemnat transformarea uciderii în masă într-o politică deliberată şi premeditată de stat. Autorii menţionaţi consideră că acestea reprezintă tot o noutate a secolului douăzeci apelând la exemple ce evocă faptul că dispreţul faţă de om a devenit o atitudine tot mai răspândită în practicile politice contemporane. Astfel în Cambogea condusă de Pol Pot, edificarea comunismului a reclamat exterminarea totală a intelectualităţii şi populaţiei urbane “contaminate” de civilizaţia accidentală.

Totalitarismul de rasă şi cel de clasă şi-au justificat masacrele prin dorinţa de a făuri un “om nou”, arianul pur sau comunistul devotat. Aceste făpturi nu s-au născut niciodată, dar încercările de a le crea s-au încheiat cu sute de milioane de victime.

Studierea atentă a acestor afirmaţii aduce după sine concluzia că ele sunt infirmate de sute de exemple privitoare la existenţa acestor fenomene (genocid, overkill, masacre, deportări etc.) încă de la începutul istoriei umane, singura deosebire constând în aceea că nu fuseseră catalogate şi apelate în acest mod.

După părerea mea, argumentată pe parcursul acestei lucrări, fenomenul terorist reprezintă un astfel de exemplu, cu atât mai mult cu cât el tinde să devină una din ameninţările fundamentale ale omenirii aflate în pragul celui de-al treilea mileniu.

În raportul prezentat de general-locotenent Patrick M. Hughes, directorul Agenţiei de Informaţii a Departamentului Apărării SUA, preşedintelui american şi Congresului SUA la 01.09.1999 se menţiona că “Tulburările globale vor continua şi probabil se vor agrava deoarece cauzele fundamentale – politice, economice, sociale şi tehnologice rămân, în mare, neschimbate. Din acest motiv trebuie să ne aşteptăm la un cadru în care ameninţările, provocările şi oportunităţile coexistă, se întrepătrund şi evoluează, evident, la întâmplare”. Generalul Hughes este îngrijorat în mod deosebit de apariţia simultană a multor crize “mai mici” care pot avea “efect de reţea”, obligând societatea să-şi disipeze atenţia, puterea şi resursele, ne-ar face să reacţionăm dezordonat, subminându-ne capacitatea de a prefigura ameninţările viitoare, cum ar fi cele regionale, transnaţionale şi asimetrice.

Pentru a fi şi mai clar, Directorul Agenţiei de Informaţii a Departamentului Apărării SUA declara apăsat: “Terorismul va fi în continuare o ameninţare importantă, în special atunci când în actele teroriste sunt folosite arme de distrugere în masă”.

Majoritatea politologilor, analiştilor militari şi cercetătorilor din domeniu sunt de acord cu faptul că fenomenul terorist, la toate cele patru paliere acţionale (sub-statal, naţional, transnaţional şi internaţional) va reprezenta şi în sec. 21 o gravă ameninţare la pacea şi securitatea mondială, având posibilitatea să creeze grave distorsiuni în echilibrele sociale contemporane şi viitoare.

Din acest motiv, studierea terorismului, înţelegerea mecanismelor sale de emergenţă, dezvoltare şi diseminare intrasocială constituie o temă de cercetare necesară în România, mai ales în situaţia în care, în ţara noastră, abordările sistematice asupra acestui subiect sunt extrem de rare, iar lucrările apărute, în majoritatea lor se rezumă numai la descrierea unor situaţii de criză, rupte din contextul istoric, economic, politic , social sau militar existent.