Terorismul în Europa

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

1. SCURT ISTORIC

Prima utilizare a cuvântului “terorism” datează din timpul Revoluţiei Franceze, pe atunci fiind conotat pozitiv. Sistemul sau regimul terorii dintre 1793-1794 a fost adoptat ca metodă de stabilire a ordinii în perioada de tulburări anarhice şi de revolte de după 1789, aşa cum s-a întâmplat şi după multe alte revoluţii. El avea ca scop consolidarea puterii noului guvern prin descurajarea contrarevoluţionarilor, a elementelor subversive şi a tuturor disidenţilor pe care noul regim îi considera ,,duşmani ai poporului”. Ironia face ca terorismul, în accepţiunea lui iniţială, să fie asociat cu idealuri de virtute şi democraţie.

Revoluţionarul Maximilien Robespierre credea cu tărie că virtutea decurgea din guvernarea populară în timp de pace, dar că, în timpul revoluţiei, ea trebuia împletită cu teroarea pentru ca democraţia să triumfe. El făcea apel la ,,virtute, fără de care teroarea este un rău, şi la teroare, fără de care virtutea este neputincioasă” şi proclama: “Teroarea înseamnă dreptate: ea este promptă, severă şi inflexibilă prin urmare ea derivă din virtute.”

Robespierre anunţa Convenţia Naţională că era în posesia unei noi liste de trădători. Temându-se ca pe acea listă să nu se afle şi numele lor, extremiştii şi-au unit forţele cu moderaţii pentru a-i înlătura atât pe Roberspierre cât şi regimul terorii pe care acesta îl promova. Robespierre, adepţii săi cei mai fideli şi circa 40.000 de oameni au fost executaţi prin ghilotinare. Teroarea se afla la sfârşitul ei: de aici încolo terorismul a devenit un termen asociat cu abuzul de funcţie şi de putere, cu implicaţii “criminale” clare.

Apariţia naţionalismului şi a noţiunilor de stabilitate şi cetăţenie bazate pe identitatea comună a unui popor, nu pe apartenenţa la o familie regală, au dus la unificarea şi crearea unor state-naţiuni noi, cum ar fi Germania şi Italia. Între timp, schimbările socio-economice masive provocate de revoluţia industrială au adus cu ele ideologii “universaliste” noi, cauzate de alinierea şi de condiţiile de exploatare ale capitalismului secolului al XIX-lea. Acestea au fost circumstanţele în care a apărut o nouă eră a terorismului, în care conceptul a dobândit o mare parte din conotaţiile revoluţionare şi antistatale contemporane. Părintele ideii se pare că a fost un extremist republican italian, pe nume Carlo Pisacane care a rămas cunoscut până astăzi mai ales pentru teoria ,,propagandei prin fapte”, pe care se spune că a lansat-o şi care a exercitat o influenţă covârşitoare asupra rebelilor şi teroriştilor.

Prima organizaţie care a aplicat ideile lui Pisacane a fost Narodnaia Volia un grup restrâns de constituţionalişti ruşi care s-au organizat în 1878 pentru a se opune ţarismului. Adepţii săi erau de părere că apatia şi alienarea maselor ruse nu puteau fi zdruncinate decât de acte curajoase şi dramatice de violenţă, care aveau ca scop atragerea atenţiei asupra grupului şi cauzei. Prin urmare, victimele erau alese în mod special datorită valorii ,,simbolice” pe care o aveau ca reprezentanţi ai dinastiei şi agenţi servili ai regimului corupt şi tiranic. O caracteristică a ideologiei grupului era că nu trebuia ,,vărsată nici o picătură de sânge în plus” pentru a-şi atinge scopurile, oricât de nobile sau utilitariste ar fi fost. Chiar şi după ce îşi alegeau ţintele cu multă grijă şi după îndelungi deliberări, membrii grupului regretau profund că erau ,,obligaţi” să ia vieţi omeneşti. Cea mai spectaculoasă realizare a grupului Narodnaia Volia a dus şi la dispariţia lui: asasinarea pe 1 martie 1881 a ţarului Alexandru al II-lea. Statul ţarist a luat imediat măsuri de găsire a membrilor grupurilor Naradnia Volia, luând sfârşit prima generaţie de terorişti ai Naradnia Volia.

În pragul primului război mondial încă se mai păstra conotaţia revoluţionară a terorismului. Astfel, între 1880-1890 mişcările naţionaliste armene militante din estul Turciei aplicau strategii teroriste împotriva domniei otomane; acestea semănă foarte mult cu cele care aveau să fie adoptate de majoritatea mişcărilor etnonaţionaliste/separatiste postbelice. Scopul armenilor era, pe de o parte, să dea o lovitură regimului despotic ,,străin” prin atacuri repetate împotriva forţelor administrative şi de securitate coloniale, pentru a câstiga susţinere pe plan intern şi atenţie, simpatie şi sprijin pe plan internaţional. Cam în acelaşi timp, Organizaţia Revoluţionară Macedoneană Internă (ORMI) era activă în regiunea care cuprinde astăzi Grecia, Bulgaria şi Serbia, degenerând ulterior într-o organizaţie criminală de ucigaşi plătiţi.

În Bosnia – intelectualii sârbi, studenţi sau chiar copii cunoscuţi sub numele de Mlada Bosna sau Tinerii Bosniaci – s-au ridicat împotriva suzeranităţii habsburgice. Un membru al acestei mişcări Gavrilo Princip, a fost cel despre care se crede că a pornit avalanşa evenimentelor de pe 28 iunie 1914, data asasinării la Sarajevo a Arhiducelui Franz Ferdinand, punctul culminant fiind primul război mondial. Membrii ei erau dedicaţi cu pasiune realizării unei entităţi politice federale a slavilor de sud, care să-i unească pe sloveni, pe croaţi şi pe sârbi, şi erau decişi să folosească asasinatul drept instrument pentru realizarea acestui scop.

Semnificativă a fost susţinerea din exterior a Tinerilor Bosniaci de către diverse grupări secrete naţionaliste sârbe. Printre acestea se remarcă societatea secretă pansârbă Narodna Obrana , apărută în 1908, iniţial ca să promoveze activităţi culturale şi naţionale sârbe. Ulterior, aceasta, a căpătat o orientare mai subversivă, pe măsură ce s-a implicat în activităţi antiaustriece, printre care se număra şi terorismul, mai ales în Bosnia şi Herţegovina. Conducerea Narodna Obrana era fericită că putea manipula şi exploata în propriul ei interes naţionalismul emoţional al Tinerilor Bosniaci şi zelul lor tineresc.

Deşi în rândurile Narodna Obrana se aflau înalţi funcţionari din guvernul sârb, gruparea nu era controlată în mod clar de guvern şi nici susţinută direct de stat. Legăturile şi aşa neclare pe care le avea cu guvernul au fost şi mai mult opacizate în mod deliberat când o facţiune radicală s-a desprins de Narodna Obrana în 1911 şi a format Ujedinjenje ili Start . Aici aveau loc ritualuri sângeroase şi jurăminte de credinţă, membrii erau identificaţi prin numere şi li se distribuiau arme şi bombe. Traficul acesta se desfăşura permanent între Bosnia şi Serbia”.