Trasăturile Caracteristice ale Dreptului Administrativ și Delimitatea Acestuia de Alte Ramuri de Drept

ScurtĂ evoluȚie istoricĂ

Dreptul administrativ este o ramură a sistemului unitar de drept și totodată o componentă a dreptului public. Dreptul public este format din totalitatea normelor juridice adoptate sau emise de autoritățile statului prin care se realizează sarcinile și competențele celor trei puteri-legislativă, executivă și judecătorească. Aceste norme sunt ordonate, în principal, în raport de obiectul lor, în ramuri ale dreptului public. Din dreptul public fac parte următoarele ramuri de drept: constituțional, administrativ, penal, procesual civil, procesual penal, internațional public, financiar. Celelalte ramuri ale dreptului alcătuiesc dreptul privat.

Pincipalele deosebiri între normele de drept public și cele de drept privat sunt următoarele:

- dreptul privat reglementează interesul particular (individual), în timp ce normele de drept public reglementează în interes general, al unei colectivități ample,

- în dreptul privat părțile se află pe picior de egalitate, în timp ce unul dintre subiectele raportului juridic de drept public fiind statul sau o autoritate a acestuia, părțile se află într-o poziție de subordonare; consecința este aceea că normele de drept public sunt mai rigide.

Dreptul administrativ, ca ramură de drept este de dată recentă, comparativ cu celelalte ramuri ale sistemului de drept cum ar fi spre exemplu: dreptul civil, a cărui origine o intalnim în dreptul roman.

Dreptul administrativ a apărut și s-a dezvoltat începand cu secolul al XIX lea cand Revoluția Franceză de la 1789 a înlocuit absolutismul feudal cu regimul legalității. La noi această ramură a dreptului public a apărut în Principatele Romane odată cu intrarea în vigoare a Regulamentelor Organice din 1831 în Muntenia și 1832 în Moldova.

Dreptul administrativ roman, după constituirea statului modern, se dezvoltă ca o disciplină eminamente vie și prin excelență dinamică, ce s-a bucurat, în acest cadru, de transformări menite să-i asigure și totodată să-i consolideze în știința dreptului, o autonomie temeinică și eficientă.

Știința dreptului administrativ ca și dreptul administrativ, parte componentă a dreptului public, a apărut mult mai tarziu decat știința dreptului privat. Dreptul privat este cunoscut ca avand un sistem bazat pe principii și reguli a căror prezență o întalnim din antichitate de la juriștii romani. Acest precedent este menținut și astăzi prin încercările unor juriști în special al civiliștilor, care vor să asimileze unele institiții juridice din domeniul dreptului public și în special al dreptului administrativ, în tiparele stabilite de civiliști pentru dreptul privat.

Dacă în perioada de început a conturării științei dreptului administrativ și apoi a dreptului administrativ ca ramură distinctă a dreptului public, aceste încercări de perpetuare și adaptare a teoriilor civiliste în dreptul public își aveau justificare, astăzi, cand s-au conturat teorii proprii dreptului public, cu ajutorul cărora se pot foarte bine explica diferitele institiții ale dreptului administrativ, aceste încercări sunt total inadecvate. În primul rînd, aceste încercări reprezintă o greșeală de metodă.

Teoriile dreptului privat, deși bine fundamentate, ele nu se pot adapta dreptului public, care are alt obiect și alte scopuri total diferite de cele din dreptul privat.

Confruntarea acestor teorii și concepții a dominat știința dreptului administrativ o perioadă destul de lungă parcurgand etape marcante de evenimente care au dus la conturarea și delimitarea dreptului administrativ de dreptul privat.

Delimitarea conținutului și sferei noțiunii de administrație publică are nu numai o importanță teoretică, ci și una practică.

În dreptul administrativ valoarea de noțiune centrală o are noțiunea de administrație publică, care a constituit un obiect amplu și diferit analizat, așa după cum observam, atat in literatura juridică, cat și în cea de după cel de-al doilea război mondial.

În secolul al XX lea, Dreptul Administrativ a continuat să-și îmbogățească obiectul de reglementare în raport cu evoluția societății, marcand totodata cele mai importante evenimente și adaptandu-și reglementările conform cerințelor socio-politice pe care le-a parcurs societatea în evoluția sa în diversele state europene.

Dreptul administrativ nu poate fi separat de istorie și in mod deosebit de istoria politică, pentu că in istorie își găsește rădacinile filosofia sa și trăsăturile caracteristice. Filosofia politică a dreptului administrativ se fundamentează pe principiile formulate în special în Declarația drepturilor omului și cetățeanului din 1789, din care menționăm primatul individului față de stat și afirmarea „drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului”.

Dreptul administrativ roman evoluează ascendent în perioada interbelică, ca urmare a trei evenimente:

1. Apariția, la 23 decembrie 1925, a legii contenciosului administrativ;

2. Crearea, din inițiativa lui Paul Negulescu, a Institutului Regal de Științe Administrative, în cadrul căruia se constituie un for de dezbatere a marilor probleme administrative a țării, o bibliotecă în specialitatea științelor administrative și o școală de pregătire și de perfecționare a funcționarilor publici;

3. Înființarea, în 1925, a unei Reviste de drept public, ce va duce la crearea de noi curente de idei care vor influența evident dezvoltarea dreptului administrative.