Tratatul de înființare a CEE și problema politicilor regionale - trecut, prezent și viitor

Notiuni introductive

Începuturile construcţiei Uniunii Europene pot fi situate în urmă cu jumătate de secol. Legislaţia Uniunii Europene este alcătuită din două tipuri de documente: legislaţia primară (tratatele fondatoare prin care au fost instituite Comunităţile Europene-Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, dar şi Tratatul privind Uniunea Europeană-Tratatul de la Maastricht, tratate modificatoare-Tratatul de fuziune, Actul Unic European, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, protocoalele speciale-Protocolul privind Antilele Olandeze, tratate adiţionale, prin care sunt modificate anumite sectoare acoperite de tratate fondatoare şi tratatele de aderare) şi legislaţia secundară (formată din actele adoptate de către instituţiile UE).

Crearea Uniunii Europene a avut ca punct de plecare semnarea Tratatului de la Paris în 1951, moment în care au luat naştere Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Otelului prin decizia a şase state: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda.

Tratatul de înfiinţare a Comunitătii Economice Europeane

Pe 25 martie 1957, la Roma, sunt semnate două tratate prin care au fost instituite Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM). Cele două tratate intră în vigoare pe 1 ianuarie 1958. Pe lângă Tratate, cele două organizaţii au ca şi acte contituitive protocoale şi anexe, dar şi o Convenţie ce face referire la unele instituţii comune Comunităţilor şi un Act final.

Prin tratatul de fuziune au fost instituite organe comune de conducere Comisia Comunitatilor Europene, Consiliul Comunitătilor Europene şi Curtea de Conturi. În procesul de constituire al Uniunii Europene, cele trei organe își schimbă denumirile, Comisia Comunitatilor Europene devine Comisia Europeană, Consiliul Comunitătilor Europene devine Consiliul Uniunii Europene iar Curtea de Conturi devine Curtea Europeană de Conturi

Comunitatea Economică Europeană este cea mai cunoscută dintre cele trei comunităţi care avea ca rol fundamental “crearea unei pieţe comune care să se sprijine pe o uniune vamală, pe armonizarea politicilor economice, pe libertatea întregii vieţi economice: a producţiei, a serviciilor, a schimburilor, a factorilor umani şi financiari” Se stabilesc şi cele patru libertăţi esenţiale care stau la baza Comunitătii Economice Europene (libertatea capitalurilor, libertatea serviciilor, libertatea bunurilor şi libertatea persoanelor), dar şi o serie de politici comune (în domeniul agricol, în domeniul transporturilor, în domeniul dezvoltării sociale şi în domeniul social).

Tratatul Comunitătii Economice Europeane enunţă principiile generale ce guverneză Comunitatea :

- eliminarea piedicilor vamale

- crearea unui tarif vamal comun

- organizarea unei bune funcţionări a concurenţei

- apropierea legislaţiilor naţionale

- instituirea de fonduri speciale şi a unei bănci de investiţii

- asocierea cu alte ţări la obiectivele Comunităţii

- abolirea tuturor obstacolelor în calea liberei circulaţii

Tratatul CEE are o durată nelimitată, având personalitate juridică, capacitate de reprezentare internatională, atributii proprii şi puterea de a limita unele competente ale statelor membre. Tratatul a dat naștere unei noi ordini juridice în dreptul intern al statelor membre şi a trei politici comunitare: o politică agricolă comună, o politică comercială comună şi o politică concurentială.

Initiativa legislativă a fost oferită unei Comisii independente de guverne care are putere executorie şi de negociere a tratatelor comerciale. Decizia normativă este incredintată Consiliului de Miniștrii, asistat de un Comitet al Reprezentantilor Permanenti (COREPER). Parlamentul detine un rol deliberativ şi de control, pe când Curtea de Justitie un rol jurisdictional.