Tratatul de la Maastricht

Tratatul de la Maastricht (Olanda) reprezinta in cronologia CE momentul in care guvernele statelor membre au ales calea unei integrari politice, transferand anumite prerogative strict nationale la nivel comunitar. Asadar, Tratatul marcheaza trecerea la o noua etapa in procesul de creare a unei "uniuni din ce in ce mai stranse intre popoarele Europei", depasind obiectivul economic initial al Comunitatii.

Tratatul de la Maastricht este rezultatul a 2 conferinte inter-guvernamentale :

o una in cadrul careia s-a discutat despre Uniunea Economica si Monetara (Consiliul European de la Hanovra - Germania, la 27 şi 28 iunie 1988);

o alta in care s-a dezbatut despre crearea unei Uniuni Politice (Consiliul European de la Dublin - Irlanda din 28 aprilie 1990).

Ambele conferinte inter-guvernamentale s-au incheiat in decembrie 1991 cu un Proiect de Tratat asupra Uniunii Europene, semnat pe 7 febr 1992. Tratatul a fost incheiat pe perioada nelimitata de timp si a intrat in vigoare in noiembrie 1993, datorita dificultatilor de ratificare ridicate de statele membre.

Tratatul de la Maastricht (numit şi Tratatul asupra Uniunii Europene) este actul constitutiv al Uniunii Europene. Tratatele constitutive formează dreptul primar al Uniunii Europene, care este comparabil la nivel naţional cu dreptul constituţional. Aşadar tratatele definesc elementele fundamentale ale Uniunii şi precizează competenţa instituţiilor din sistemul comunitar care participă la procesul de luare a deciziilor, procedurile legislative, precum şi puterile şi prerogativele care sunt le recunoscute acestor instituţii. Mai mult decât atât, tratatele formează obiectul negocierilor directe între guvernele statelor membre care trebuie să fie ratificate după procedura prevăzută la nivel naţional pentru fiecare stat în parte (în principiu, prin aprobare de către parlamentul naţional- cazul Romaniei, Italiei, prin referendum- Irlanda, Franta si prin H.G- Germania).

Tratatul a instituit o Uniune Europeana formata din cele 12 state membre ale Comunitatilor Europene: Italia Franta, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Grecia, Portugalia si Spania, la care au aderat apoi inca 15 state (in 1995: Austria, Finlanda si Suedia, in 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria, in 2007: Bulgaria si Romania).

Printre factorii interni decisivi care au dus la adoptarea Tratatului de la Maastricht se numara:

- dorinta statelor membre de a beneficia din plin de efectele pietei comune europene prin realizarea unei monede unice europene si implicit, a unei politici economice si monetare comune (Uniunea Economica si Monetara).

- o data cu dezvoltarea economiei de piata si a politicii economice comune, a aparut necesara introducerea masurilor de protectie sociala, neglijate pana atunci de statele membre, a caror convingere era ca dezvoltarea economica va antrena si progrese in domeniul social.

- deschiderea frontierelor in cadrul pietei comune, asociata cu libertatea de circulatie, au creat presiuni importante pentru imbunatatirea mecanismelor de control in cadrul Comunitatii.

- asa numitul “deficit democratic” al UE: in contextul in care Comunitatea Europeana exercita puteri tot mai extinse, s-a csd. ca era necesara o reforma politico-institutionala; se dorea dotarea UE cu o legitimitate democratica prin sporirea domeniilor de competenta ale Parlamentului European.

Printre factorii externi care au contribuit la relansarea dezbaterii asupra finalitatii constructiei europene se numara, dezmembrarea Uniunii Sovietice, sfarsitul Razboiului Rece , reunificarea Germaniei, caderea comunismului in C si in E Europei, in 1989 si reorientarea acestor tari spre democratie si economie de piata.

Tratatul de la Maastricht institutionalizeaza UE, fara insa a inlocui Comunitatile Europene. UE este structurata pe 3 piloni/ axe si anume:

- Pilonul I: Comunitatile Europene, ingloband cele trei comunitati existente: Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) si Comunitatea Economica Europeana (CEE), a carei denumire este schimbata in Comunitatea Europeana; Uniunea Europeană astfel constituită nu înlocuieşte însă vechile Comunităţi Europene, ci le reuneşte sub un numitor comun, acela al unei noi “politici şi forme de colaborare”.

- Pilonul II: Politica externa si de securitate comuna (PESC);