Tratatul internațional - izvor de drept

Capitolul 1. Preliminarii

1.1 Notiunea de tratat international

Tratatul internaţional constituie cel mai important izvor al drep¬tului internaţional contemporan, atât datorită clarităţii cu care exprimă normele de drept, tehnicii sofisticate şi precise folosite, cât şi frec¬venţei utilizării sale.

Tratatul poate fi definit ca forma expresă de manifestare a acordului de voinţă dintre două sau mai multe state, ori alte subiecte de drept internaţional, încheiat în formă scrisă şi guvernat de dreptul internaţional în scopul de a crea, a modifica sau a abroga norme de drept internaţional.

Tratatul internaţional este asadar, actul juridic prin care se creează, se modifică sau se sting norme şi raporturi juridice internaţionale. El consfinţeşte înţelegerea precisă şi liber exprimată între două sau mai multe state cu privire la drepturile şi obligaţiile reciproce în relaţiile lor politice, economice, culturale etc.

Art.2, Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor, 1969:

„Prin expresia „tratat” se înţelege un accord incheiat in scris intre subiectele de drept internaţional ( in special intre state, state si organizatii international sau intre organizatii internationale) şi guvernat de dreptul internaţional, incheiat in scopul de a produce efecte juridice si consemnat într -un singur instrument sau în două sau mai multe instrumente conexe, oricare ar fi denumirea lor particulară.”

Art.1 din Legea nr. 590/2003, privind tratatele:

“Prin tratat se înţelege actul juridic, indiferent de denumire sau de formă, care consemnează în

scris un acord la nivel de stat, la nivel guvernamental sau la nivel departamental , având

scopul de a crea, de a modifica ori de a stinge drepturi şi obligaţii juridice sau de altă natură,

guvernat de dreptul internaţional public şi consemnat într -un instrument unic ori în două saumai multe instrumente conexe.”

1.2 Tratatul - in siajul secolelor

Tratatele au fost folosite în relaţiile dintre state din cele mai vechi timpuri. Statele sclavagiste, de exemplu, recurgeau deseori la tratate pentru pecetluirea neînţelegerilor dintre ele. În feudalism, asistăm la o accentuată dezvoltare a practicii convenţionale a statelor.

Cel mai vechi tratat, al carui text este astazi cunoscut, este considerat a fi “tratatul sublim”, incheiat in anul 1296 i.HR intre Ramses al II-lea , faraonul Egiptului si Hattusil al III-lea, regele hititilor, in timp ce pe continentul european, cel mai vechi tratat stiut este tratatul de alianta intre eleni si hereeni (sec VI i.e.n).

În perioada capitalismului, ca urma a lărgirii considerabile a relaţiilor dintre state, determinată de dezvoltarea puternică a forţelor de producţie, tratatele internaţionale cunosc o aplicare din ce în ce mai întinsă. Extinderea rapidă a relaţiilor economice şi politice impunea stabilirea, într-un timp cât mai scurt, a unor noi reguli de drept internaţional.

Politica cutumiară, care necesita trecerea unui timp îndelungat pentru consacrarea normelor juridice internaţionale, nu mai corespundea noilor condiţii interne şi internaţionale, ceea ce a determinat statele să recurgă tot mai des la tratate. Tratatul internaţional îşi afirmă astfel superioritatea faţă de cutumă, prin faptul că el precizează drepturile şi obligaţiile convenite între părţi, înlesnind astfel corecta lor îndeplinire şi asigurând în acest mod stabilitatea raporturilor dintre state.

În zilele noastre, tratatul internaţional se manifestă tot mai mult ca principal izvor al dreptului internaţional contemporan, ca formă importantă a colaborării dintre state aparţinând unor sisteme sociale diferite, în cadrul coexistenţei paşnice.

Numărul tratatelor a crescut enorm în epoca modernă. Astfel, dacă în 1914 erau considerate în vigoare aproximativ 8.000 de tratate, iar în perioada Societăţii Naţiunilor au fost înregistrate 4.838 tratate, în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite au fost înregistrate, potrivit unui document al ONU, numai până în 1993 peste 30.000 de tratate internaţionale.

Această realitate isi gaseste ecoul in diverse cauze:

O primă cauză o constituie apariţia pe scena internaţională de după cel de-al Doilea Război Mondial a unui mare număr de state, cu deosebire ca o consecinţă a decolonizării şi afirmării depline a dreptului popoarelor la autodeterminare şi la constituirea de state noi.

A doua cauză rezidă în împrejurarea că în condiţiile vieţii contemporane, în care contactele dintre state au devenit tot mai frecvente, iar problemele de interes comun tot mai numeroase, tratatul internaţional a devenit principalul instrument juridic de concretizare a colaborării internaţionale în variate domenii: politic, economic, cultural, ştiinţific, protecţia mediului, reprimarea criminalităţii etc.

Un rol deosebit în promovarea legiferării internaţionale prin diverse forme de tratate revine Organizaţiei Naţiunilor Unite, a cărei Cartă (act fundamental cu caracter constituţional în relaţiile dintre statele membre, instrumentul juridic cel mai important în relaţiile dintre state) promovează relaţii bazate pe cooperare între toate ţările lumii, în cele mai variate domenii de interes internaţional.

Într-o tot mai mare măsură prin tratatele internaţionale sunt codificate şi dezvoltate reguli de drept cutumiar. Dreptul internaţional devine în acest fel tot mai clar şi mai precis.