Tribunalul de Primă Instanță

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 13 în total
Cuvinte : 2882
Mărime: 23.94KB (arhivat)
Publicat de: Filip Moraru
Puncte necesare: 8
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Lector Drd.Mihaela Tofan
Universitatea “Al.I.Cuza”,Iaşi Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Cuprins

  1. 1.Apariţia şi evoluţia Tribunalului de Primă Instanţă pag 2
  2. 2.Organizarea Tribunalului de Primă Instanţă pag 3
  3. 3.Funcţionarea Tribunalelor de Primă Instanţă – Competenţe pag 4
  4. 4.Concluzii pag 10

Extras din proiect

1.Apariţia şi evoluţia Tribunalului de Primă Instanţă

Tribunalul de Prima Instanţă a inceput activitatea în 1989 printr-o decizie a Consiliului de Miniştri, cu scopul de a consolida garanţiile judiciare acordate persoanelor fizice prin instaurarea unui al doilea nivel al autorităţii judiciare,soluţionând disputele dintre Comisia Europeana şi persoanele fizice sau juridice, precum şi pe cele dintre instituţiile comunitare sau dintre acestea şi funcţionarii lor, şi permiţând astfel Curtii de Justitie să se concentreze asupra atribuţiei sale de bază, interpretarea uniformă a legislaţiei Comunitare.

Tratatul de la Nisa a prevazut o mai bună repartizare a responsabilităţilor între curte şi Tribunal (la TPI se judecă acţiuni precum: apeluri la sentinţe, daune, recursuri în anulare, recursuri în carenţă, recursuri în reparaţie (pot fi intentate de către cetăţenii sau societăţile comerciale care au suferit un prejudiciu de pe urma unei erori comise de către un funcţionar sau un agent comunitar), recursul în baza unei clauze compromisorii (referitoare la contracte de drept public sau privat, care includ o astfel de clauză), crearea de complete de judecată pentru actiuni de primă instanţă, ca şi dreptul de a lua unele decizii în diverse domenii.

Are în componenţa sa 27 de judecători numiţi pe o perioadă de 6 ani, ce poate fi reînnoită. Deşi la Tribunalul de Primă Instanţă nu sunt avocaţi generali, această funcţie poate fi îndeplinită în unele cazuri de către un judecător.Tribunalul reuneşte cate un judecător din fiecare stat membru,fiind aleşi de comun acord de guvernele statelor. Procedura include, ca şi în cazul celei de la CJCE, doua etape: una scrisă şi una orală, derulate în limba aleasă de reclamant. Sediul este la Luxemburg.

Pentru a uşura volumul de muncă al Curţii de Justiţie, Tratatul de la Nisa a realizat o mai bună distribuţie a sarcinilor intre Curte şi Tribunalul de Primă Instantă. Tribunalul de Primă Instanţă primeşte toate acţiunile directe cu excepţia celor atribuite unui complet de judecată şi a celor care cad exclusiv in atribuţia Curţii de Justiţie. Tratatul conţine prevederi privind crearea, pe baza dreptului de iniţiativă partajat între Curtea de Justiţie şi Comisie, de completede judecată pentru examinarea în prima instanţă a anumitor acţiuni pe domenii specifice care să preia din dosarele în sarcina Tribunalului de Primă Instanţă.

In plus, Tratatul de la Nisa prevede că, pentru domenii specifice, Tribunalul de Primă Instanţă să raspundă acţiunilor pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare.

2.Organizarea Tribunalului de Primă Instanţă

Este instanţa judecătorească ce judecă în primă instanţă procesele şi cererile date prin lege în competenţa sa.

Organ de stat insărcinat cu soluţionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea şi persoanele juridice.

Consimţământ la ceva, intelegere intre două părţi la incheierea unui act juridic.

Tribunalul de Primă Instanţă este compus din cel puţin un judecător pentru fiecare stat membru (27 în 2007).

Judecătorii sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre pentru un mandat de 6 ani care poate fi reînnoit.

Funcţionar incadrat la instanţele de judecată; judecătorie tribunal judeţean, tribunal militar, având atribuţii la pregătirea şi desfăşurarea activitătii de judecată.

Este instanţa judecătorească ce judecă in prima instanţă procesele şi cererile date prin lege in competenţa sa.

Ansamblu unitar al regulilor de conduită obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.

Este instanţa judecătorească ce judecă in prima instanţă procesele şi cererile date prin lege in competenţa sa.

Judecătorii îl aleg dintre ei pe preşedintele Tribunalului pentru o perioadă de trei ani. Aceştia numesc un grefier pentru o perioadă de 6 ani.

Judecătorii îşi exercită funcţiile în deplină imparţialitate şi independenţă.

Spre deosebire de Curtea de Justiţie, Tribunalul nu dispune de avocaţi generali permanenţi. În mod excepţional, această funcţie poate fi încredinţată unui judecător.

Cauzele cu care este sesizat Tribunalul se judecă de camere compuse din cinci sau din trei judecători sau, în anumite situaţii, de un judecător unic.

De asemenea, Tribunalul poate judeca o cauză în Marea Cameră (13 judecători) sau în şedinţă plenară atunci când dificultatea problemelor de drept sau importanţa cauzei justifică această măsură.

Preview document

Tribunalul de Primă Instanță - Pagina 1
Tribunalul de Primă Instanță - Pagina 2
Tribunalul de Primă Instanță - Pagina 3
Tribunalul de Primă Instanță - Pagina 4
Tribunalul de Primă Instanță - Pagina 5
Tribunalul de Primă Instanță - Pagina 6
Tribunalul de Primă Instanță - Pagina 7
Tribunalul de Primă Instanță - Pagina 8
Tribunalul de Primă Instanță - Pagina 9
Tribunalul de Primă Instanță - Pagina 10
Tribunalul de Primă Instanță - Pagina 11
Tribunalul de Primă Instanță - Pagina 12
Tribunalul de Primă Instanță - Pagina 13

Conținut arhivă zip

  • Tribunalul de Prima Instanta.doc

Alții au mai descărcat și

Rolul și Activitatea Curții de Justiție a Uniunii Europene în Supravegherea Respectării Legislației de Mediu

Introducere Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele 191 - 193 ale Tratatului CE, la care se adaugă articolele 11 şi...

Tribunalul de Primă Instanță

CAPITOLUL I. Organele comunitare de jurisdicţie Secţiunea 1. Consideraţii generale Instituind cele trei Comunităţi europene şi Uniunea...

Contravenția

De la debutul institutiei contraventiei si pâna în prezent, reglementarile în materie contraventionala au fost constante în mentinerea ilicitului...

Acțiunile judiciare specifice dreptului comunitar aflate în competența de jurisdicție a Tribunalului de Primă Instanță și a Curții de Justiție a Comunităților Europene

1.Curtea de Justitie A Comunitatilor Europene 1.1. SCURTA PREZENTARE Curtea de justitie a Comunitatilor Europene, numita pe scurt si Curtea...

Consiliul Uniunii Europene

Cap.1 Consiliul Uniunii Europene Consiliul Uniunii Europene reprezintă emanaţia guvernelor statelor membre,exprimând cadrul comunitar de negociere...

Personalitatea juridică a Uniunii Europene - evoluție și reglementarea actuală

Scurt istoric privind constituirea Uniunii Europene si evolutia acesteia Constituirea Comunitătilor Europene Ideea de unitate europeană....

Curtea Europeană de Justiție

Unicitatea construcţiei europene se reflectă în primul rând în arhitectura instituţională. Statele acceptă să delege o parte din puterile lor...

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Introducere Într-un context general, evoluţiile din ultimii ani din cadrul Uniunii Europene au făcut ca statele membre să se confrunte cu...

Te-ar putea interesa și

Tribunalul de Primă Instanță

CAPITOLUL I. Organele comunitare de jurisdicţie Secţiunea 1. Consideraţii generale Instituind cele trei Comunităţi europene şi Uniunea...

Instituțiile Uniunii Europene

INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE Cadrul instituţional al Uniunii Europene, stabilit de către Tratate, are la bază “triunghiul instituţional”...

Acțiunile judiciare specifice dreptului comunitar aflate în competența de jurisdicție a Tribunalului de Primă Instanță și a Curții de Justiție a Comunităților Europene

1.Curtea de Justitie A Comunitatilor Europene 1.1. SCURTA PREZENTARE Curtea de justitie a Comunitatilor Europene, numita pe scurt si Curtea...

Curtea Europeană de Justiție

CURTEA EUROPEANA DE JUSTITIE 1.Sistemul institutional al Uniunii Europene 1.1. Prezentare generala Uniunea Europeana a fost si ramâne una dintre...

Acțiunile în fata curții europene de justiție

INTRODUCERE Institutiile si puterile Uniunii Europene au fost dezvoltate pas cu pas, mergând pe increderea dobandita prin sucesul pasilor...

Curtea Europeană de Justiție și acțiuni introduse în fața ei

INTRODUCERE Europa nu este decât o vointa comuna a celor care traiesc în ea, printr-o vocatie comuna&Unitatea europeana sta în spiritul...

Tribunalul de primă instanță

DEFINITIE Tribunalul de prima instanta nu este o noua institutie, ci mai degraba o componenta al Curtii de Justitie. Cu toate acestea, este un...

Căile de atac exercitate în fața instanțelor Uniunii Europene. Tribunalul de Primă Instanță

CAPITOLUL I. ORGANELE COMUNITARE DE JURISDICŢIE Secţiunea 1. Consideraţii generale Instituind cele trei Comunităţi europene şi Uniunea...

Ai nevoie de altceva?