Unele Considerații Privind Criza la Marea Neagră

I N T R O D U C E R E

Sfârşitul secolului douăzeci a fost bogat în evenimente care au provocat modificări profunde în planul mediului de securitate si găsim necesar să prezentăm unele tendinţe în mediul actual de securitate.

La nivel global, schimbările survenite au dus la încheierea războiului rece, a confruntării directe şi declarate dintre est şi vest şi au marcat lumea, în mod deosebit în zona europeană si au punctat trecerea de la sistemul bipolar la cel unipolar si in viitor la cel multipolar, ceea ce face posibil ca noua arhitectură mondială să se bazeze pe un sistem cu mai mulţi piloni.

Ultimii ani au adus modificări importante în caracteristica generală a mediului de securitate. Contrar prognozelor şi părerilor, SUA au susţinut al doilea război mondial împotriva Irakului atât pentru înlăturarea regimului Sadam Husein, cat şi din raţiuni economice, făcând o adevărată demonstraţie a capacităţilor militare şi deschizând astfel o nouă etapă în evoluţia mediului de securitate. Există în prezent o singură superputere – SUA – care poate stabili regulile în politica mondială, chiar peste organismele internaţionale cu rol expres în acest sens.

La nivel continental, respectiv în Europa, acest proces a fost marcat de căderea zidului Berlinului şi de unificarea Germaniei, de implozia Uniunii Sovietice şi a RSF Iugoslavia, ceea ce a dus implicit la apariţia unor noi state independente. Ca urmare, Europa „s-a îmbogăţit” cu noi state,dar si cu noi conflicte şi noi riscuri şi ameninţări la adresa existenţei naţiunilor şi a popoarelor europene.

În zona de proximitate a României, s-au înregistrat modificări spectaculoase în planul reconfigurării raportului de forţe la scară regională, prin apariţia şi dispariţia de pe arena internaţională a unor state. Mai multe state au trecut de sfera de influenţă sovietică în cea occidentală, ca urmare a proceselor de lărgire a NATO şi UE şi a altor forme de noi de colaborare, precum parteneriatele(cu NATO sau strategice cu diferita state puternice) sau implicarea în operaţiile de menţinere a păcii şi umanitare. Unele state au creat o nouă geopolitică în Europa, care în prezent vizeaza Balcanii,Marea Neagra si spatiul caucaziano-caspic.

Astfel, o mare parte a ţărilor central şi sud-est europene sunt în acest spaţiu si se alatura ori sunt proactivi noilor obiective geopolitice.

Marea Neagră nu s-a „manifestat” niciodată ca un factor generator de crize, dar analiza pe care o propunem ţine seama de un context mult mai larg, de vecini, de interese politice ori economice, de mediu şi de alţi factori care ar favoriza crearea unor situaţii mai greu de controlat.

Mediul de securitate al secolului XXI este caracterizat de transformări substanţiale, care necesită adaptarea criteriilor clasice de analiză a securităţii internaţionale. Noile provocări la adresa securităţii, generate de suprapunerea unor fenomene, precum globalizarea şi fragmentarea, se adaugă unor forme clasice de riscuri şi vulnerabilităţi regionale. Se menţin focare de tensiune tradiţionale, dar modul lor de dezvoltare este influenţat intrinsec de apariţia unor riscuri neconvenţionale si transfrontaliere, precum terorismul, crima organizată şi proliferarea armelor de distrugere în masă,uneori chiar asociate.

Unele grupuri de state au intrat într-o etapă post-industrială de dezvoltare, în vreme ce altele se află într-o perioadă de tranziţie politică şi economică spre modernitate. În anumite regiuni a crescut numărul „ structurilor statale fragile” şi, implicit, inabilitatea acestora de a controla evoluţiile de pe teritoriile naţionale proprii.

Abordarea riscurilor neconvenţionale după încheierea antagonismului bipolar impune necesitatea unui nou tipuri de solidaritate internaţională. Transformările profunde ale începutului de secol se află într-o relaţie de proporţionalitate directă atât cu creşterea rolului comunităţii internaţionale în prevenirea conflictelor, managementul şi soluţionarea crizelor, cât şi cu extinderea geografică a procesului de democratizare si dezvoltare.

Evoluţiile ulterioare datei fatidice de 11 septembrie 2001 au accentuat faptul că abordarea securităţii prin prisma strictă a factorului militar nu mai este suficientă. Condiţia sine qua non pentru un management cooperativ/comprehensiv al securităţii nu este reprezentată doar de reformule transformarile instituţionale, ci şi de principiile indivizibilităţii securităţii, transparenţei şi angajamentului global şi regional al comunităţii internaţionale.

Principalele procese generatoare de securitate în plan continental raman in continuare lărgirea NATO şi a Uniunii Europene. La acestea se adaugă dezvoltarea formelor de cooperare regionala si subregională, precum şi tendinţele de dezvoltare a unor sisteme de management a crizelor, prin coordonarea organizaţiilor cu responsabilităţi în domeniu (ONU, NATO, UE, OSCE). De asemenea, în noul context de securitate, adaptarea şi transformarea NATO vor conduce la configurarea unor noi parteneriate şi forme de cooperare, precum şi la crearea unor instrumente specifice de contracarare a riscurilor neconvenţionale.

Între mediul de securitate, succint prezentat, şi fenomenul militar actual există o legătură reciprocă incontestabilă, fără de care nu ar fi posibilă găsirea soluţiilor ori a pârghiilor pentru rezolvarea crizelor şi a conflictelor, pentru ţinerea sub control a situaţiilor posibil conflictuale sau postconflict.

În ultima vreme, nenumăraţi analişti, dar şi oameni de rând, vorbesc atunci când se produc disfuncţionalităţi în diferite domenii, de crize şi situaţii de criză. Astfel, presa română, dar şi cea străină ne informează despre diferite crize,de natura si factura diferite.Toate comunităţile umane moderne au înţeles necesitatea intensificării preocupărilor în scopul stingerii stărilor conflictuale încă din faza lor incipientă. De aceea, atenţia factorilor politici şi analiştilor din fiecare ţară se îndreaptă tot mai mult spre acele evenimente, procese şi fenomene care pot da naştere unor contradicţii periculoase, încercând să le descopere, să le studieze, ţinându-le permanent sub control.

Cu cât România va fi recunoscută, în mediul internaţional, drept factor de stabilitate în regiunea carpato-balcano-pontica, cu atât se reduc riscurile declanşării unor crize în care să fie implicată, cu bună ştiinţă, fără a exclude scopuri ascunse de generare a unor acte compromiţătoare. Ne aşteptăm, de pildă, ca odata cu extinderea bazelor NATO spre est, în România şi Bulgaria, să determine Moscova să înfiinţeze baze militare în Transnistria.