Urmărirea și judecarea minorilor

ARGUMENT

Problema personalităţii umane constituie, actualmente, obiectul a numeroase cercetări ştiinţifice în preocuparea de a descifra procesele psihice care explică conduita umană, inclusiv comportamentul minorului infractor. Ideea după care în centrul preocupărilor organelor judiciare trebuie să stea nu minorul ca infractor, ci ca om, ca personalitate supusă transformării spre a identifica pe baza unei asemenea analize căile cele mai eficiente de influenţare şi recuperare a acestuia, este cu atât mai valoroasă cu cât delicvenţii minori se află încă în faza de formare şi, deci, sunt deosebit de receptivi şi sensibili la acţiunile factorilor din mediul social.

Necesitatea cunoaşterii personalităţii subiectului asupra căruia se acţionează reeducativ are, în pedagogie, o lungă tradiţie. Dar, dacă ar fi justificat să se ţină seama de particularităţile personalităţii minorului (legate de vârstă, nivel de dezvoltare fizică şi psihică), în ce priveşte individualizarea legală şi judiciară a sancţiunilor de drept penal, în egală măsură ar trebui avute în vedere şi atunci când se desfăşoară procesul de modelare a delicventului minor şi de pregătire a acestuia pentru a fi redat societăţii ca element util.

Reeducarea şi reintegrarea socială pot fi privite ca două faze ale aceluiaşi proces de cunoaştere, puse în relaţii de interacţiune la nivelul personalităţii în perspectiva orientării acestuia în direcţia în care şansele ei de realizare sunt mai mari, iar dimensiunile de valorificare a posibilităţilor de care dispune minorul sunt optime.

În cadrul codului penal, pe planul dreptului penal substanţial, există un sistem special alcătuit din norme şi măsuri menite să prevină şi combată criminalitatea juvenilă.

Sistemului special penal pentru minori îi corespund norme procedurale specifice, adecvate, care vin să asigure realizarea scopurilor prevederilor penale, crearea acestui cadru compus din reguli speciale fiind generată de situaţia specială a minorului, de disponibilitatea sa psihico-fizică.

De precizat că, normele de procedură penală, cuprind prevederi speciale referitoare atât la minorul inculpat, cât şi la minorul parte vătămată sau cel chemat într-o altă calitate, să participe la proces.

Aceste prevederi speciale, pe lângă faptul că instituie garanţii procesuale suplimentare, oferă şi posibilitatea examinării cât mai aprofundată a cauzelor cu minori.

Astfel, art. 481 şi 482 c.p.p. cuprind prevederi referitoare la persoanele chemate la organul de urmărire penală şi obligativitatea anchetei sociale (efectuată de organul de urmărire penală sau instanţă), art. 483-486 c.p.p., reglementează probleme privind compunerea instanţei, persoanele chemate la judecarea minorilor, desfăşurarea judecăţii, judecarea cauzelor cu mai mulţi inculpaţi dintre care unii sunt minori.

Art. 493 c.p.p. cuprinde dispoziţii privind apelul şi recursul, iar art.487-492 c.p.p., prevederi privind aplicarea sancţiunilor pronunţate de instanţă (executarea mustrării, punerea în executare a libertăţii supravegheate, revocarea şi înlocuirea libertăţii supravegheate, internarea minorului, schimbări privind măsura internării, revocarea măsurilor luate faţă de minor).

Articolul 480 c.p.p., intitulat “dispoziţii generale”, prevede că urmărirea şi judecarea infracţiunilor săvârşite de minori, precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceştia, se face potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi derogările din acest capitol.

Referitor la urmărirea penală în cazurile cu minori, acestea se desfăşoară potrivit regulilor de competenţă şi procedură obişnuite. Deci, dispoziţiile comune, cuprinse în codul de procedură pena1ă sunt aplicabile fazei de urmărire penală, derogările fiind doar cele cuprinse în art.481 şi 482 c.p.p.

Pentru calitatea de învinuit sau de inculpat, problemele reglementate în mod derogator, sunt cele referitoare la “persoanele chemate la organul de urmărire penală” şi “ancheta socială”.

Codul cuprinde prevederi speciale pentru infractorii minori şi în materia asistenţei juridice şi prezentării materialului de urmărire penală.

URMĂRIREA PENALĂ A INFRACTORILOR MINORI

Persoanele chemate la organul de urmărire penală

Articolul 48 1 c.p.p., prevede că, atunci când învinuitul sau inculpatul este minor şi nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, dacă organul de urmărire penală consideră necesar, citează pe delegatul autorităţii tutelare precum şi pe părinţi, iar când este cazul, pe tutore, custode sau persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se afla minorul.

Citarea persoanelor prevăzute la art.48 1 al. 1 c.p.p. este obligatorie la prezentarea materia1ului de urmărire penală. Neprezentarea persoanelor legal citate la efectuarea actelor arătate la art.48 1 al. 1 şi 2, nu împiedică efectuarea acelor acte.

Deci, art. 481, al. 1, prevede că, dacă organul de urmărire penală “consideră necesar” citează, pentru a fi prezenţi la audiere sau confruntare, persoanele indicate (reprezentantul autorităţii tutelare precum şi părinţi, iar când este cazul, pe tutore, custode sau persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul). Chemarea acestor persoane este facultativă, cel care hotărăşte citarea fiind organul de urmărire penală.

Raţiunea pentru care pot fi chemate persoanele respective, o constituie faptul că la ascultare sau confruntare, trebuie creat un cadru propice efectuării unor declaraţii sincere, ori prezenţa persoanelor respective, poate contribui la crearea acestui cadru . Luarea declaraţiilor şi efectuarea confruntărilor, atunci când este cazul, se face potrivit normelor procedurale obişnuite.

Declaraţiile învinuitului şi inculpatului, constituie mijloc de probă în sensul art. 64 c.p.p. şi pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Atenţia care trebuie acordată ascultării şi confruntării, este dată şi de funcţiile pe care le are ca mijloc de probă, cât şi ca mijloc de apărare.

În timpul audierii, pot aparea situaţii legate de starea de moment a minorului care pot compromite operaţiunea în sine, rolul persoanelor chemate, fiind şi de a evita asemenea situaţii. Modul de ascultare presupune o concretizare din partea învinuitului sau inculpatului minor a ceea ce cunoaşte (potrivit art.7 1-72 c.p.p. acesta este lăsat mai întâi să declare tot ce ştie în cauză, după care i se pun întrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei şi învinuirea care i se aduce. Un moment important, îl constituie propunerea de probe, moment 1a care, cei citaţi, îl pot ajuta pe minor). Învinuitul sau inculpatul minor, nu este obligat să relateze tot ceea ce ştie, acesta având dreptul şi nu obligaţia de a da declaraţii.

În faza urmăririi penale, învinuitul este ascultat la începutul urmăririi penale (art.70 şi art.232 c.p.p.), la sfârşitul urmăririi penale (art.255), iar inculpatul, atunci când se dispune luarea măsurii arestării preventive (art.236 c.p.p.) continuarea cercetării după punerea în mişcare a acţiunii penale (art.237 c.p.p.) şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.

Condiţia prevăzută de lege, pentru ca persoanele indicate în art.48 1 al. 1 c•p.p. să poată fi chemate de organul de cercetare penală la ascultare sau confruntare, este ca învinuitul sau inculpatul minor, să nu fi împlinit vârsta de 16 ani.

După cum prevede textul, citarea este facultativă, organul de urmărire penală fiind acela care, în funcţie de datele concrete va decide, citarea fiind făcută dacă se “considera necesar”.

De exemplu, un argument care poate determina necitarea, îl constituie păstrarea secretului privind datele existente în faza urmăririi penale.

De cele mai multe ori, persoanele respective sunt citate întrucât pot oferi organului de urmărire penală date privind cauzele sau condiţiile care au determinat sau favorizat comiterea infracţiunii care, ar fi greu să le afle din alte surse.

Dacă aceste persoane, deşi citate legal, nu se prezintă, ascultarea sau confruntarea se efectuează.

În cazul necitării, chiar dacă instanţa consideră că ar fi fost necesară citarea nu poate sancţiona această omisiune deoarece ea poate fi acoperită, prin citarea în faza judecăţii.

Considerăm criticabilă formularea art.481 al.3 c.p.p., potrivit căruia şi în cazul prezentării materialului de urmărire pena1ă, neprezentarea persoanelor citate nu împiedică efectuarea acestui act.

Mai ales în cazul părinţilor sau tutorelui, curatorului ori persoanei în îngrijirea sau supravegherea căreia se afla, s-ar impune prezenţa obligatorie, şi numai în situaţia în care, dintr-un motiv întemeiat prezenţa acestora nu este posibilă, prezentarea materialului de urmărire penală, să se efectueze în absenţa lor.

Prevederea de la art.481 al. 3 c.p.p. şi anume că neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedica prezentarea materialului de urmărire penală, poate duce la diminuarea importanţei acestui moment.