Viața religioasă și libertatea cultelor în Uniunea Europeană

a)Libertatea religioasa in tarile din Uniunea Europeana

Ỉn limbajul juridic internaţional, expresia “libertate religioasă”este folosită pentru a desemna "dreptul de a exprima liber şi public un act personal de credinţă într-o transcendenţă divină" . Termenii acestei definiţii au fost şi ei explicaţi de Joel-Benoit d'Ontario. El arăta că libertatea religioasă vizează o libertate de relaţie cu divinitatea supremă. Chiar dacă este inclusă în noţiunea generică de "libertate de conştiinţă", libertatea religioasă formează o categorie distinctă. Trebuie să fie făcută o diferenţiere clară între simpla convingere şi religiozitate, deoarece chiar dacă "toate ideile religioase sunt convingeri, nu toate convingerile sunt de natură religioasă" .

Libertatea religioasă aduce în discuţie un act individual de credinţă, care este rodul determinării conştiinţei fiecăruia, iar pentru ca acest act de conştiinţă să fie personal, el trebuie să fie liber. O convingere impusă nu angajează în totalitate spiritul, nu este decât o manifestare exterioară. Printr-o violentare a conştiinţei, pot sa fie influenţate statisticile, dar în nici un caz credinţă. Actul de credinţă liber şi conştient realizat trebuie să poata fi manifestat public. Această libertate de manifestare este normal însă să fie restransă pentru motive de ordine publică şi atentare la bunele moravuri, deoarece nu ar putea fi tolerat un cult care ar propovădui sacrificiul uman sau alte comportamente antisociale. Trebuie precizat că în acelaşi timp societatea trebuie să respingă acele culte sau forme de manifestare religioasă care ofensează grav morala naturală, chiar dacă nu există sancţiuni penale în acest sens .

Libertatea religioasă nu trebuie să ajungă să fie folosită ca şi scut pentru practici ce contravin normelor de drept, iar în revanşă, toate cultele inofensive pentru binele comun social trebuie să aibă dreptul de a se exersa liber. Este necesar însă să se practice aceste manifestări fără a stânjeni libertatea religioasă a celorlalţi şi fără a violenta conştiinţele.

Dreptul la libertate religioasă este totodata un drept natural şi astfel el trebuie să fie integrat în dreptul de stat. Este un drept civil care are în vedere respectarea convingerilor religioase de cetăţeni între ei şi de puterea publică. Ỉn extinderea sa, acest drept garantează demersul de credinţă al fiecăruia, familiilor le subliniază obligaţia şi libertatea de a transmite credinţa, iar colectivităţilor religioase, libertatea de a trăi conform credinţei. Când în conţinutul lui, acest drept acoperă dreptul la o liberă adeziune la credinţă, libera observare a normelor de credinţă şi libera răspândire a acesteia, el garantează de fapt libertatea conştiinţei.

Rolul Statului nu se reduce în aceste situaţii la o simplă toleranţă, dar trebuie să aibă respect pentru acest fenomen care îl depăşeşte, deoarece religia şi manifestarea religioasă ating insuşi spiritul umanităţii.

Tradiţia include în conceptul de "libertate religioasă" ansamblul de drepturi relative la demersul religios al persoanei, pe planul individual şi comunitar. Această libertate presupune în consecinţă libertatea de conştiinţă şi de religie, libertatea de a învăţa şi de a-şi manifesta credinţa în public sau în privat, libertatea de a comunica cu coreligionarii, întelegându-se prin aceasta o comunicare şi cu cei ce rezidă în afara frontierelor tării sale, de a exersa misiunea prin mijloace convenabile, de a se asocia şi de a se organiza pe plan comunitar de o manieră autonomă . Pentru ca dreptul la libertate religioasă să fie efectiv exersat, este important ca aceasta să fie recunoscută şi garantată de către Stat. Această recunoaştere ia o dublă formă, de garanţie a libertăţii persoanelor şi a comunităţilor din care fac parte. Specificitatea libertăţii religioase este că ea nu se lasă redusă la nici una din componentele care o constituie şi care o presupun; la fel, ea face apel la libertatea de conştiinţă, dar nu se restrânge la sfera personală, ea nu se confundă în nici un caz cu libertatea de opinie sau libertatea filosofică, deoarece ea este libera adeziune la un adevăr revelat şi profesat în comun.

Libertatea de religie ca şi drept individual este recunoscută fără excepţie şi în integralitatea sa de către ţările Uniunii Europene. Trebuie să observăm de asemenea o tendinţă generală de recunoaştere a dreptului la libera determinare a cultelor. Cu toate că în unele sisteme marcate de tradiţiile Bisericii de stat, organele autorităţii laice rămân competente în ceea ce priveşte puterea de decizie finală în chestiuni pur religioase , toate cultele care nu doresc să se supună unui astfel de regim rămân libere de a forma comunităţile lor independente.