Violență

Capitolul I

ASPECTE INTRODUCTIVE

Nimic nu poate sa justifice o apropiere, altfel decât paradoxala, între violenta si creativitatea descoperirii ei. Violenta implica impulsivitate, nestapânire, brutalitate, forta si putere.

Violenta este opusul armoniei afective.

Creativitatea descoperii violentei implica elan si energie vitala, capacitatea de a descoperi si de a inventa, forta de a scoate în evidenta trasaturile particulare ale realului.

Violenta si creativitatea descoperirii sunt doua forte ce apartin omului ca fiinta sociala.

Prin esenta sa, omul este o fiinta sociala; el este produsul împrejurarilor sociale si are totodata capacitatea de a influenta si de a determina împrejurarile. Omul nu poate trai singur, izolat, rupt de ceilalti oameni. Dimpotriva, el se raporteaza permanent la altii, actioneaza împreuna cu ei, stabileste relatii cu cei din jurul sau. Existenta umana ar fi greu de conceput în afara relatiilor sociale. Numai ca aceste relatii sociale sunt foarte multiple, variate si actioneaza în planuri diferite. Ele se întind de la relatia de simpatie dintre doua persoane, de la cea de rudenie sau de vecinatate, pâna la relatii tensionate între persoane ori la actiuni îndreptate împotriva vietii unei persoane, în cadrul sistemului foarte variat de actiuni sociale care se realizeaza prin intermediul interactiunilor interpersonale.

De-a lungul timpului, oamenii s-au preocupat de studierea propriului comportament si a comportamentului celorlalti, încercând sa instituie reguli, norme de convietuire si de comportare sociala, astfel încât sa îmbunatateasca tipul de relatii existente între ei. Evident ca orice regula ori norma impusa de nevoile socio  umane prevedea sanctionarea, pedepsirea acelora care nu le respectau.

Apararea persoanei, a dreptului la viata al acesteia, a constituit o trasatura comuna de-a lungul timpului, indiferent de orânduirea sociala.

Dreptul la viata este cel mai natural drept al omului; el s-a impus de reguli si norme în sistemul juridic al timpului, fiind consacrat atât în primele declaratii de drepturi cât si în constitutii.

Desigur ca dreptul nu studiaza omul în integralitatea lui, ci numai omul participant la relatiile sociale, respectiv la acele raporturi sociale ce constituie obiect de reglementare juridica.

De aceea prevenirea infractiunilor (si în special a acelora care atenteaza la viata persoanelor), ca activitate sociala de mare amploare, are o importanta deosebita, ceea ce impune necesitatea de a i se conferii un caracter organizat, eficient si permanent.

Prevenirea infractiunilor de omor (precum si a altor fapte antisociale) presupune elaborarea pe baze stiintifice a unor noi si eficiente metode de munca. Aceasta implica, în mod necesar, cunoasterea stiintifica a fenomenului infractional prin studierea criminologica a faptelor (precum si a cauzelor declansatoare ale acestora) în scopul gasirii unor cai si mijloace stiintifice eficiente de actionare împotriva criminalitatii.

1. Importanta investigatiei criminalistice pentru identificarea persoanelor si a cadavrelor necunoscute

Aparitia Criminalisticii  stiinta a investigatiei penale  a fost o consecinta fireasca a nevoii reale de perfectionare, de modernizare a actului de justitie si, prin introducerea de metode si mijloace tehnico  stiintifice, inclusiv procedee tactice de ancheta, în scopul descoperirii infractiunilor, a identificarii faptuitorilor si aflarii adevarului în cauzele cercetate de cei care îsi desfasoara activitatea în domeniul judiciar.

Criminalistica, prin caracterul sau pluridisciplinar, a fost una dintre primele stiinte de granita care s-a dezvoltat în strânsa legatura cu progresul realizat în sferele cunoasterii umane. Aceasta dezvoltare a fost impusa de gasirea unor metode si mijloace noi, menite sa raspunda cu promptitudine necesitati de combatere eficienta si de combatere a criminalitatii, care, de la sfârsitul secolului trecut si pâna astazi, a crescut continuu, atât sub aspectul sporirii numerice a infractiunilor, dar si în ceea ce priveste perfectionarea modului de operare si a mijloacelor tehnice folosite de catre delicventi.

Specialistii care s-au dedicat justitiei, dar si din alte domenii de activitate, au cautat sa tina în permanenta pasul cu asemenea progrese din sfera criminalitatii, punând la punct o sumedenie de metode si procedee specifice, eficiente, pentru combaterea faptelor reale.

Identificarea în criminalistica, ca si în alte stiinte este o activitate prin care se cauta atât însusirile comune ale obiectelor, fenomenelor sau fiintelor, cât si însusirile ce le deosebesc pe unele de altele, pentru ordonarea lor în tipuri, grupe si subgrupe, iar apoi, în vederea deosebirii fiecareia în parte de toate celelalte cu care are anumite asemanari.

Identitatea este însa rezultatul obtinut la sfârsitul procesului de identificare. Ea contine însusirile sau proprietatile unui obiect, fenomen ori fiinta, prin care se deosebeste de toate celelalte obiecte, fenomene ori fiinte. Mai exact, cuprinde acele însusiri ori proprietati ale obiectului, fenomenului sau fiintei care îl fac sa fie el însusi.

Problema centrala a investigatiilor criminalistice o reprezinta identificarea persoanelor si a unor obiecte privita în sensul ei cel mai larg.