Zone maritime - supuse juridic statelor

CAPITOLUL I

TERITORIUL DE STAT.

NOŢIUNE, NATURĂ JURIDICĂ, DELIMITARE, COMPONENŢĂ.

1.1. Noţiune. Suveranitate teritorială.

Teritoriul prezintă un interes ridicat pentru construcţia juridică a statului, pentru că el este fundamentul pe care se instalează comunitatea naţională. Această importanţă a fost în general recunoscută de către doctrina contemporană. Astfel, Maurice Hourriou afirma că “statul modern este o corporaţie pe baze teritoriale”. Pentru a tempera această afirmaţie generală el mai introduce şi două observaţii care atenueză dimensiunea teritoriului văzut ca mijloc de acţiune exclusivă a puterii publice:

a). Există anumite doctrine recente care tind să diminueze valoarea teritoriului, acesta fiind perceput fie doar ca o limită a competenţei etatice, fie ca un cadru de validitate a ordinii etatice într-un anumit stadiu al evoluţiei juridice.

b). Pe de altă parte, anumite fapte tind să reducă importanţa teritoriului în epoca actuală: 1. dezvoltarea corporaţiilor internaţionale (de ordin spiritual, profesional, sindical, economic, intelectual etc); 2. dezvoltarea imigraţiei; 3. dezvoltarea efortului de unificare legislativă şi a reglementărilor internaţionale; 4. dezvoltarea mijloacelor de comunicare, în special a celor aviatice şi de radioteleviziune

În doctrina juridică , teritoriului i se atribuie două caractere bine definite: stabilitate şi limitare.

a). Teritoriul este înainte de toate stabil, în sensul că naţiunea este instalată într-o manieră permanentă pe teritoriul respectiv. Aceasta deosebeşte populaţiile cu caracter sedentar de populaţiile nomade (definite drept comunităţi itinerante cu “frontiere” elastice).

b). În al doilea rând, teritoriul de stat este limitat; el presupune limite precise şi fixe în interiorul cărora se exercită activitatea guvernamentală şi a celor guvernaţi. Frontiera marcheză punctul în care se opreşte competenţa teritorială.

Criteriile ce trebuie îndeplinite pentru a accede la condiţia juridică de Stat au fost definite de cea de-a VII Conferinţă internaţională a Statelor americane în 1933. În primul său articol, proiectul Convenţiei asupra drepturilor şi puterilor statelor stipulează că un stat trebuie să posede o populaţie permanentă, un teritoriu definit, un guvern şi capacitatea de a încheia tratate.

Teritoriul delimitează spaţiul în interiorul căruia se exercită suveranitatea unui anumit stat, sub toate aspectele sale interne, precum şi manifestarea acesteia în raporturile cu alte subiecte de drept internaţional.

Spaţiul etatic se compune din ansamblul teritoriului terestru, a spaţiilor maritime (apele interioare; marea teritorială) şi spaţiul aerian de deasupra acestora. Curtea Internaţională de Justiţie a confirmat această compoziţie a teritoriului în afacerea Activităţile militare din Nicaragua, încheiată la 27 iunie 1986

Competenţa teritorială corespunde principiului de suveranitate al statului. Ea poate fi definită ca acea calitate de a încheia acte juridice asupra teritoriului de stat