Zonele Maritime supuse Drepturilor Suverane ale Statelor cu Speciala privire asupra Platoului Continental

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Zonele Maritime supuse Drepturilor Suverane ale Statelor cu Speciala privire asupra Platoului Continental.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 3 fisiere doc de 61 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Gadea Ciprian

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

REGIMUL JURIDIC AL ZONELOR MARITIME SUPUSE DREPTURILOR SUVERANE ALE STATELOR
- NOŢIUNI INTRODUCTIVE
CAPITOLUL I
- FORMAREA DREPTULUI MARITIM.
PRINCIPII ŞI CONCEPTE
CAPITOLUL II
- ZONELE MARITIME DE DREPTURI SUVERANE
- ZONA CONTIGUĂ
- PLATOUL CONTINENTAL
- ZONA ECONOMICĂ EXCLUSIVĂ
CAPITOLUL III
- DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE STATULUI RIVERAN
ASUPRA PLATOULUI CONTINENTAL
- CONCLUZII
- BIBLIOGRAFIE

Extras din document

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Problematica maritimă, în general, şi cea a dreptului mării, în special, au generat una dintre cele mai ample şi mai aprofundate dezbateri contemporane, dând expresie tendinţelor de a configura un nou statut juridic asupra spaţiilor maritime, în lumina exigenţelor actuale ale desfăşurării relaţiilor internaţionale.

Dezvoltarea raporturilor economice internaţionale, extinderea comerţului, creşterea flotelor naţionale, depistarea unor noi resurse în mările şi oceanele planetei, concomitent cu efectele tot mai dăunătoare provocate de poluare, pericolele tot mai grave pentru flora şi fauna marină au determinat o regândire a normelor care guvernează domeniul maritim, declarându-se în 1973, sub egida Naţiunilor Unite un proces de negocieri cu serioase implicaţii şi consecinţe economice, politice, tehnico-ştiinţifice.

Problematica maritimă a preocupat în mod constant umanitatea din cele mai vechi timpuri, căpătând dimensiuni tot mai mari, în măsura în care oamenii au înţeles semnificaţia deosebită a mărilor şi oceanelor pentru satisfacerea exigenţelor progresului şi dezvoltării lor economico-sociale.

Interesul crescând pentru oceanul mondial este determinat de existenţa unor resurse nebănuite în mările şi oceanele lumii, de nevoia acută de extindere a cercetărilor în aceste zone, de posibilităţile reale de acoperire a unor mari părţi a cerinţelor de hrană şi energie ale omenirii, de exigenţele tot mai mari ale extinderii comunicaţiilor pe aceste căi şi prin aceste mijloace tradiţionale. Este cunoscut că 71% din suprafaţa globului este acoperită de mări şi oceane în a căror adâncuri se află hrană suficientă pentru 30 de miliarde de oameni şi resurse energetice estimate deocamdată la 160 de miliarde barili de petrol şi 14 miliarde metri cubi de gaze naturale, mangan pentru 4000 de secole, cobalt pentru 200 de milenii. Din apele oceanului planetar se pot “extrage” 4 miliarde tone de uraniu; într-un singur an se pot obţine 10 milioane tone de cărbune şi este cunoscut faptul că totalul produselor de pescuit “recoltate” pe glob se dublează la fiecare 10 ani. În ultimele decenii, cifrele de comerţ maritim au crescut de la an la an ca urmare a folosirii unor tehnici tot mai performante de explorare şi exploatare a bogăţiilor mării. Captura piscicolă, de pildă, a crescut de cinci ori din anul 1950. Cantitatea per capita s-a mărit de la 8 kilograme în anul 1950, la 15 kilograme în anul 2000. Analizele efectuate pe plan internaţional au dus la concluzia că – în zilele noastre – peste 200 de milioane de persoane “îşi câştigă existenţa din pescuit” şi din comerţul “cu peşte şi produse piscicole”, constatându-se o tendinţă de creştere în anul 2001. Este semnificativ să atragem atenţia asupra faptului că, sub aspect valoric – 83% din peşte este importat de ţările dezvoltate, valorile înregistrate de comerţul maritim depăşesc 159 miliarde dolari SUA.

În prezent, în mările şi oceanele lumii se află 32 din cele 33 forme de viaţă animală. Cincisprezece dintre acestea sunt phila exclusiv marine (meduze, viermii cu cochilie, stelele de mare). În mări şi oceane se găsesc circa 10 milioane de specii “care nu au fost clasificate”. Pescarii se dovedesc tot mai eficienţi, reuşind să captureze “cantităţi tot mai mari de peşte” în scopul valorificării pe piaţă.

Comerţul maritim s-a extins continuu. Volumul anual al livrărilor a crscut de 6,5 ori din anul 1955 până în anul 2001. Dacă în 1955 se livrau 5 miliarde de tone de ţiţei, astăzi se livrează circa 33 miliarde de tone.

În ultimele 3 decenii s-a dezvoltat o puternică industrie a extracţiei şi comercializării petrolului din mare.

Cunoscând acestea, vom înţelege mai bine accentuarea preocupărilor tuturor statelor – mari, mijlocii sau mici – pentru valorificarea acestor bogăţii, prin folosirea mijloacelor şi echipamentelor tehnologice cele mai adecvate. Din aceste motive complexe, se pune problema de a ştiu cui aparţine oceanul planetar şi care este regimul resurselor pe care le înmagazinează.

CAPITOLUL I

FORMAREA DREPTULUI MĂRII.

PRINCIPII ŞI CONCEPTE

Din cele mai îndepărtate timpuri, mările şi oceanele au prezentat interes pentru viaţa popoarelor şi raporturile dintre state în legătură cu navigaţia, comerţul şi pescuitul. Mările şi oceanele constituind aproximativ 71% din suprafaţa planetei, preocupă în prezent toate statele şi popoarele atât pentru cerinţele navigaţiei, cât mai ales pentru considerabilele cantităţi de resurse piscicole, minerale şi energetice absolut necesare dezvoltării lor economice.

Dezvoltarea activităţilor pe mare şi a raporturilor dintre state au dus la apariţia şi formarea principiilor, a conceptelor şi a instituţiilor specifice dreptului mării, iar în acest domeniu au avut loc confruntări de interese, s-au exprimat teze şi idei care să le afirme şi să le promoveze.

Astfel, în secolele XII-XVII, Genova şi Pisa, urmate de Suedia şi Danemarca, precum şi de alte state europene, îndeosebi Spania şi Portugalia promovau şi practicau ideea unui drept de proprietate asupra unor zone întinse ale mărilor la care aceste state erau riverane. În secolul al XVI-lea, Anglia, Franţa şi Olanda, marile puteri maritime ale timpului, erau exponentele libertăţii de navigaţie, comerţ şi pescuit. Confruntarea de idei şi interese în acest domeniu a generat două concepţii diametral opuse în doctrina de la începutul secolului al XVII-lea. Una dintre acestea, formulată de juristul olandez Hugo Gotius (1609) afirmă că mările şi oceanele trebuie să fie deschise tuturor statelor pentru navigaţie, comerţ şi pescuit – conceptul de mare liberumiar – cealaltă exprimată de britanicul John Selden (1635), susţinea dreptul de însuşire şi de monopol al Marii Britanii asupra unor întinse zone maritime – conceptul de mare clausum. Teza lui Selden cu privire la “mare clausum” nu a fost acceptată, cu toate eforturile depuse de marile puteri maritime ale vremii. Dimpotrivă – în condiţiile dezvoltării relaţiilor economice, extinderii comerţului internaţional şi navigaţiei – tezele lui Grotius cu privire la faptul că “marea nu poate fi obiect de proprietate privată” au căpătat o tot mai largă recunoaştere, fiind susţinută în ambele argumentări pe plan internaţional. În temeiul caracterului comun al tuturor lucrurilor în perioadele dezvoltării iniţiale ale umanităţii, Grotius demonstrează că “marea a fost întotdeauna comună”.

Fisiere in arhiva (3):

  • Bibliografie.doc
  • Cuprins.doc
  • Zonele Maritime supuse Drepturilor Suverane ale Statelor cu Speciala privire asupra Platoului Continental.doc