Accidentul Nuclear de la Cernobîl

I. Introducere

Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major declanșat în Centrala Atomoelectrică Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la ora 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus si Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.

Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani si impunând guvernului sovietic sa devină mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina si Belarus au fost supuse decontaminării continue si substanțiale. E dificil de estimat un numar precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau incomplete si ulterior autoritațile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiație” din certificatele de deces.

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenta Internationala a Energiei Atomice (IAEA) si Organizatia Mondiala a Sanatatii (WHO), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucratori si 9 copiii cu cancer tiroidian) si a estimat ca mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticati în 2002.

II. Localizarea și prezentarea centralei Cernobîl

Centrala nucleară de la Cernobîl era situată la 130 km nord de Kiev și la 20 km de granița cu Belarus (vezi fig 1). Coordonatele geografice sunt 51°23′23″lat. N și 30°5′58″long. E, în apropiere de orașul parasit Pripiat, Ucraina.

Fig. 1 - Localizarea centralei Cernobîl în cadrul Europei de Est

Centrala era constituită din patru reactoare RBMK-1000 (vezi fig. 2), primele două au funcționat între 1970-1977, iar celelalte două până în anul 1983. Alte două reactoare RBMK erau în construcție în momentul accidentului care a avut loc în anul 1986. La sud-est de centrala nucleară, este situat un lac artificial care are o suprafață de 22 m2, pe râul Pripyat, un afluent al Niprului. Lacul a fost construit pentru a ajuta la răcirea cu apă a reactoarelor.

La 3 km de centrală, în orașul Pripayat locuiau 49 000 de oameni. Vechiul oraș Chornobyl (Cernobîl), care avea o populație de 12 500 loc. e situat la 15 km de centrală. Pe o distanță de 30 km de centrală totalul populației era de 115 000 – 135 000 loc.

RBMK-1000 este un reactor sovietic proiectat și construit dintr-un tub de grafit moderat sub presiune folosind dioxid de uraniu puțin îmbogățit (U-235, 2%) drept combustibil. Este un reactor ce funcționează cu apă clocotită având bucle de alimentare cu abur ce duc direct la turbine fără să intervină un schimbător de căldură. Apa pompată de la baza canalului de combustibil fierbe pe măsură ce înaintează în tuburile de presiune producând aburi care alimentează două turbine de 500 MW. Apa joacă un rol de răcire și de asemenea produce aburi care conduc turbina. Tubul de presiune vertical e placat cu aliaj de zirconiu dublat de dioxid de uraniu în jurul căruia curge apă de răcire. Extensiile canlelor de combustibil penetrează placa inferioară și placa de acoperire fiind sudate fiecare. O mașină special concepută pentru realimentare permite alimentarea reactorului făra a-i opri activitatea.

Fig. 2 – Reactorul RBMK (sursa OECD NEA)

Moderatorul, al cărui funcție este de a încetinii neutronii pentru a-i face mai eficienți în producerea fusiunii în combustibil, este grafitul care înconjoară tuburile de presiune. O mixtură de azot și heliu circulă între blocurile de grafit pentru a preveni oxidarea grafitului și a îmbunătăți transmiterea căldurii produsă de interacțiunea neutronilor în canalul de combustibil. Baza în sine are o înălțime de 7 m și un diametru de 12 m. Puterea acestui reactor este de 3200 MW sau 1000 Mwe. Diverse sisteme de siguranță, cum ar fi sistemul de răcire de urgență au fost încorporate în designul reactorului.