Ameliorarea Solurilor Nisipoase din România

Scopul Lucrării

Având în vedere că ţara noastră are suprafeţe mari de terenuri degradate, în categoria cărora intră şi cele nisipoase, mi-am propus ca în această lucrare să prezint o serie de măsuri care să conducă la refacerea capacităţii de producţie a acestora.

Terenurile nisipoase, în urma ameliorării lor asigură condiţii favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor de cultură şi în final contribuie la satisfarea nevoii de hrană a populaţiei.

INTRODUCERE

Valorificarea superioara a nisipurilor şi a solurilor nisipoase a constituit o preocupare importantă, atâta pe plan mondial, cât şi în ţara noastră. Cultivarea terenurilor nisipoase cu plante de cultură a avut ca deziderat principal necesitatea creşterii producţiei agricole.

Primele cercetări agronomice pe soluri nisipoase au fost efectuate în anul 1930 în comuna Gârla Mare , din Judeţul Mehedinţi prin organizarea Institutului de Cercetări Agronomice al României şi sub îndrumarea agronom care a fost Gheorghe Ionescu –Sişeşti.

Cercetările au continuat în perioada 1933-1935, la Şcola de Agricultură din Poiana Mare ,judeţul Dolj , (Dr. Ing Dumitru Gheorhe) rezultând concluzia că solurile nisipoase reclamă imperios fertilizarea cu ingrăşăminte chimice şi organice.

Cercetările efectuate în decursul timpului, la Tâmbureşti, Bechet, Dăbuleni, Deveselu, Gogoşu, Ruşetu, Malu Mare, Insurăţei , Valea lui Mihai , judeţul Dolj, au evidenţiat că solurile nisipoase pot avea folosinţă agricolă, dacă sunt supuse unor lucrări de amenajare şi ameliorare a stării de fertilitate.

CAPITOLUL 1

SOLUL COMPONENT AL ECOSISTEMELOR TERESTRE

1.1. Evoluţia conceptului de sol

Acest concept oglindeşte în mare măsură evoluţia cunoştinţelor în dezvoltarea "Ştinţei solului".

Astfel pentru omul primitiv solul constituie suprafaţa fermă a uscatului iar, odată cu apariţia agriculturii solul a fost considerat "suport pentru plante" .

Extinderea studiilor referitoare la nutriţia minerală a plantelor a condus la formularea conceptului de "sol " ca mediu poros capabil să asigure apa, aerul şi elementele nutritive pentru plante.

Această concepţie despre sol ,cu toate că are un caracter restrâns şi se referă mai mult la nutriţia plantelor şi mai puţin la sol , în sensul strict a contribuit semificativ la rezolvarea problemei producţiei agricole punând bazele fertilizării minerale a plantelor.

Şcola agrogeologică consideră solul ca fiind produs de alterare al rocilor îmbogăţit în materie organică.

În concepţia agricultorilor solul este considerat ca fiind " pătura humiferă supusă lucrărilor agricole".

Odată cu fundamentarea pedologiei ca ştiinţă, realizată prin publicarea lucrării lui V.V.Dokuceaev " Cernoziomul rusesc" în anul 1883, a fost introdus conceptul de "sol", care s-a extins la începutul secolului XX. Conform acestui concept solul este considerat un corp natural format sub acţiunea îndelungată a factorilor pedogenetici (roca, relieful, clima, vegetaţie), diferenţiat în orinzonturi cu alcătuire diferită , de regulă afânat, cu grosime diferită,deosebindu-se de roca pe care s-a format prin caracteristice specifice ,morfologice fizice ,chimice bilogice ,compoziţie şi constituţie .

După I.Munteanu conceptele, teoriile moderne privind solul sunt în esenţă variate respectiv, îmbunătăţiri modificate şi lărgite ale conceptului dokuceaevist.