Audit Ecologic

1. INTRODUCERE

Auditul ecologic constituie un mecanism nou de acţiune în realizarea practică a complexului de măsuri în domeniul ocrotirii mediului ambiant la întreprinderile industriale. Bazele metodologice ale auditului au început să se dezvolte la mijlocul anilor ‘80 ai secolului XX, datorită cărui fapt auditul a devenit destul de răspândit, în primul rând, în tarile dezvoltate ale Europei Occidentale şi în S.U.A. Succesele în domeniul ocrotirii mediului în aceste tari sînt determinate în cea mai mare parte de implementarea principiilor auditului. Auditul ecologic permite nu doar depistarea neajunsurilor la întreprinderile în funcţiune, dar şi determinarea căilor optimale de înlăturare a lor.

În Republica Moldova auditul ecologic a început să fie efectuat In anii 1995-1996 în cadrul investiţiilor Băncii Europene de Reconstructii şi Dezvoltare în industria vinicolă pentru promovarea exportului de vinuri. Această primă practică de aplicare a unor asemenea lucrări a constituit baza pentru implementarea ulterioară a auditului ecologic şi în alte ramuri ale industriei din republică, inclusiv în construcţia de maşini şi aparate, industria metalurgică şi de ciment etc. Auditul ecologic a devenit о condiţie obligatorie în procesul de privatizare a întreprinderilor, pentru argumentarea alocărilor de credite bancare locale şi internaţionale în scopul modernizării proceselor de producţie. Auditul permite depistarea complexă a tuturor problemelor - mai mari sau mai mici - ce ţin de ocrotirea mediului ambiant la întreprinderile în funcţiune, elaborarea măsurilor tehnice şi de organizare, evaluarea costului lucrărilor, determinarea eficacitatii lor economice, stabilirea profitului ce se va obţine în urma realizării acestora, importanţa lucrărilor şi trasarea termenelor de realizare.

După cum indică practica mondială, starea ecologică la întreprinderile industriale influenţează esenţial asupra calitătii producției şi capacității ei de concurența. Protejarea mediului ambiant de reziduurile industriale necesită anumite cheltuieli materiale, care se recuperează, în primul rând, prin sănătatea populaţiei, ceea ce este mult mai de preţ. Totodată, abordarea corectă a problemelor ecologice, întotdeauna aduce profit economic prin înlăturarea neajunsurilor în procesul de audit. Astfel, între ecologie şi economie devin evidente relaţii de interdependenta.

О particularitate distinctive a dezvoltării economice a tarilor din Europa Centrală şi a celor din CSI, la hotarul secolelor XX-XXI, о constituie trecerea la economia de piață. Acest fapt a determinat reducerea volumului de producţie, a micşorat gradul de poluare a mediului ambiant şi temporar a stabilizat starea ecologică. Dezvoltarea economiei de piata favorizează creşterea producţiei industriale, aceasta fund însoţită de sporirea bruscă a influenţei negative asupra mediului ambiant. Reutilarea tehnică modernă a procesului de producere va fi axată pe tehnologii noi, de păstrare a resurselor, pe un utilaj cu о eficacitate înaltă, ceea ce presupune şi alocarea unor mari investiţii. Comparativ cu aceasta, optimizarea procesului ecologic ca regulă nu cere alocarea unor mijloace somptuoase. Una dintre cele mai efective măsuri о constituie implementarea strategiei de Producere mai Рură (PP). О asemenea abordare a problemei permite optimizarea sistemului de asigurare a securitatii ecologice la întreprinderi, fără alocarea unor mijloace mari sau cu alocarea unor sume neînsemnate.

De menţionat, că unii conducători ai întreprinderilor industriale de cele mai dese ori cunosc urmările ecologice nefaste ale emisiilor în atmosferă de la întreprinderile pe care le administrează, cu toate acestea ei nu întreprind măsurile de rigoare pentru a ameliora situaţia. Inspecţia ecologică şi măsurile administrative aplicate de Agenţiile Ecologice constituie un factor important de acţiune, dar insuficient. in condiţiile actuale, în perioada privatizării întreprinderilor, pe prim plan apare problema elaborării programelor ecologice de producţie de uz intern, care ar asigura un real profit economic. în această ordine de idei, în practica mondială se dezvoltă activ о direcţie nouă, bazată pe auditul ecologic complex al proceselor de producţie.

Auditul ecologic presupune dezvoltarea inspecţiei proceselor industriale. Scopul lui îl constituie nu doar depistarea cauzelor, ce duce la poluarea mediului ambiant, dar şi elaborarea unor decizii concrete de ordin tehnic şi economic în vederea micşorării şi prevenirii formării deşeurilor şi emanării acestora, în special, a celor toxice, la toate etapele de producţie. Actualmente termenul audit ecologic este folosit pentru determinarea unui întreg sistem de abordare în evaluarea şi analiza problemelor ecologice. Auditul în industrie a apărut ca о acţiune de răspuns la necesitatea controlului activitatii de producere şi evitarea incidentelor, în corespundere cu noile cerinţe ale legislaţiei ecologice.

Auditul ecologic se bazează pe metodologia controalelor interne ale proceselor de producere şi include efectuarea analizei şi promovarea unor soluţii economice efective, convenabile, de prevenire a emisiilor şi de stabilire a căilor de utilizare raţionale a lor. El nu înlocuieşte formele tradiţionale de inspecţie şi trebuie efectuat de experţi independenţi cu о înaltă calificare în domeniul ecologiei, economiei şi tehnicii. La baza metodologiei auditului ecologic au fost puse metodele destul de utilizate ale auditului financiar intern. Această denumire a fost dată prin analogie cu auditul economic, pentru a scoate în evidenta orientările de ordin intern şi a sublinia veridicitatea rezultatelor lui. О dată cu dezvoltarea metodologiei auditului, acesta a depasit cadrul intern de producţie şi a obţinut о mai mare importanta externă.

Comisia Comunitatii Europene determină auditul în felul următor: “auditul ecologic este un instrument managerial, care include evaluarea obiectivă, sistematică, documentară şi periodică a gradului de corespundere a gestiunii, administrării şi utilării întreprinderii condiţiilor de ocrotire a mediului ambiant, în ce măsură acestea contribuie la controlul administrativ al activitatii ecologice, care evaluează modul de coordonare a politicii întreprinderii cu legislaţia ecologică şi standardele în vigoare”. Conform acestei aprecieri, auditul include practic întregul complex de raporturi dintre procesul de producţie şi mediul ambiant, începând cu aspectele pur tehnice până la administrarea procesului de producţie în genere. Realizarea auditului depinde de competenţa specialiştilor care îl înfăptuiesc în mai multe domenii: politică ecologică, drept, organizarea securitatii ecologice în stat, prevenirea riscului, monitorizarea, aspectele tehnicii şi tehnologiei chimice, administrarea deşeurilor şi problemele de transportare a lor etc.