Calitatea Vieții și Factorii Care o Influențează

INTRODUCERE

Elemenetele privind necesităţile, nivelul cultural, mediul înconjurător şi folosirea timpului liber, constituie mijloace de apreciere şi orientare de largă referinţă, pentru calitatea vieţii populaţiei unei ţări.

Opţiunile şi deciziile valorice se recunosc în stilul de viaţă, având rosturi imperative şi reglatorii în raport cu acţiuni, atitudini, deliberări şi comportamente zilnice. De aceea, reprezentarea anticipată a ceea ce vrem să fim (sensul dorit şi asumat al vieţii) are forţă practică. Sensul real al vieţii este raportul dintre ceea ce facem, rezultatele certe ale activităţii noastre şi, pe de altă parte, ceea ce ne-am propus să fim şi să realizăm. Dacă viaţa, într-o etapă a sa, datorită acţiunilor reuşite, se încadrează din punct de vedere valoric în protecţia ideală putem spune că ea realizează sensul şi este trăită cu satisfacţie.

A urmări un sens al vieţii echivalează cu aşezarea la temelia existenţei noastre a unei concepţii despre lume şi om, a-ţi împlini demn calitatea de fiinţă omenească.

Când privim viaţa din punctul de vedere al sensului, vizăm faptul ca ea nu este, pentru om, simpla succesiune de proiecte, dorinţe, acţiuni, rezultate, căutări şi eşecuri, ci are o anumită cursivitate, orientare şi unitate valorică. “Cine caută sensul vieţii – arată Tadeusz Kotarbinski – este preocupat ca acţiunile lui să nu fie lipsite de scop, ba, mai precis, ca activitatea lui să nu se epuizeze în acţiuni fără importanţă ci să se poată legitima prin adecvarea la un ţel demn de a i se sacrifica eforturile cele mai intense”.

Analiza calităţii vieţii presupune mai întâi o definire cât mai clară a acestui concept de calitate a vieţii. Conceptul de calitate a vieţii a fost lansat în anii ‘60 de către societatea nord americană. S-a pornit de la faptul că, orice creştere economică nu trebuie să constituie un scop în sine ci, în primul rând, trebuie să fie un mijloc pentru a putea crea condiţii mai bune de trai, pentru satisfacerea nevoilor unei anumite colectivităti. Deseori se face confuzie între nivelul de trai şi calitatea vieţii; cele două concepte, deşi la prima vedere par a se confunda, sunt totuşi diferite datorită sferei de cuprindere.

CAPITOLUL I

POPULAŢIA ŞI MEDIUL INCONJURĂTOR

1.1 Populaţia – desemnează un ansamblu de indivizi, care aparţin unei anumite specii, ocupă un teritoriu delimitat şi au o entitate comună. Ecosistemul uman poate fi considerat ca o entitate cu propriile sale relaţii, cuprinzând la nivel naţional, două sisteme aflate în interacţiune: sistemul populaţiei umane şi sistemul fizic. Astăzi, ritmul alert de creştere demografică, pune mari probleme mai ales în ţările în curs de dezvoltare. Problemele generate de creşterea demografică sunt datorate dificultăţilor economice şi de epuizarea resurselor naturale.

Numărul populaţiei, ritmul de creştere şi modalitatea de distribuire a ei, influenţează starea mediului. Pe măsură ce populaţia creşte, sarcina asigurării necesităţilor şi bunăstării prin amenajarea mediului, devine din ce în ce mai importantă. În multe regiuni din această cauză au fost defrişate suprafeţe întinse de păduri, solul a fost secătuit de resurse, au crescut consumurile de combustibil, de minereuri şi de alte materii prime. Industria şi agricultura intensivă, răspândeşte în atmosferă şi deversează în ape mari cantităţi de reziduuri, care deteriorează elementele mediului.

Datorită acţiunilor omului, s-au produs modificări însemnate în lumea vie, unde multe specii au dispărut, iar altele sunt pe cale să le ia locul. Prin toate acestea, omul a devenit direct sau indirect, un factor important de distrugere a mediului.

1.2 Mediul inconjurator sau mediul ambiant este reprezentat de spaţiul natural şi construit, în care omul îşi desfăşoară activitatea. Mediul în care trăieşte omul este definit în primul rând de calitatea aerului, apei, solului, locuinţei, alimentelor pe care le consumă, precum şi a mediului în care îşi desfăşoară activitatea.