Centrala termoelectrică - sursă de poluare a aerului

1. Aspecte teoretice

Aerul este un element indispensabil vieţii, cantitatea consumată de organismul uman fiind foarte mare: într-o singură inspiraţie pătrund în pulmonul nostru 0,5 l de aer, ceea ce înseamnă 8 l pe minut, respectiv 14-15 m3 în 24 de ore. În lipsa aerului omul nu poate supravieţui mai mult de câteva minute. Între organism şi aer există un permanent schimb de gaze la nivelul pulmonului, suprafaţa de contact la nivelul alveolelor pulmonare fiind de aproximativ 70 m2.

Aerul formează un înveliş gazos care înconjoară Pământul având o grosime medie de aproximativ 3000 km numită atmosferă. Principalele zone în care este subîmpărţită atmosfera sunt:

- troposfera 0-11 km altitudine;

- stratosfera 11-35 km altitudine;

- mezosfera 35-80 km altitudine;

- termosfera 80-400 km altitudine;

- exosfera 400-3000 km altitudine.

Aerul este prezent pretutindeni, atât la suprafaţa scoarţei terestre cât şi în toate spaţiile aflate în legătură cu atmosfera: în crăpăturile şi porii solului, în peşteri, în apă, etc. Aerul este un amestec de gaze, în compoziţia sa normală intrând: azot, oxigen, bioxid de carbon, ozon, alte gaze, vapori de apă, pulberi, bacterii, etc

Modificările survenite în compoziţia aerului în urma procesului de respiraţie:

Componentul Proporţia în aer

Inspirat Expirat

Azot 78-79 % 78-79%

Oxigen 20-21% 16-17%

Bioxid de carbon 0,03-0,04% 3-4%

Prin acest schimb de gaze aerul întreţine viaţa, asigurând arderile necesare desfăşurării tuturor proceselor fiziologice din organismul uman. Aerul poate acţiona însă şi în sens potologic asupra omului atunci când el este poluat.

Poluanții aerului

Poluanţii aerului sunt substanţe solide, lichide sau gazoase, naturale sau artificiale ce pot fi aeropurtabile.

Clasificarea poluanţilor aerului se face după:

a. starea de agregare

- suspensii (aerosoli) – sunt particule solide sau lichide dispersate în atmosferă. Principala lor caracteristică constă în faptul că, în funcţie de mărime sau greutate, ele au o stabilitate diferită în aer. Cele mai mari şi mai grele se depun repede şi se numesc pulberi sedimentabile, iar cele mai uşoare şi mai mici pot persista timp îndelungat şi se numesc pulberi în suspensie;

- gaze – sub formă de poluanţi în formă gazoasă răspândiţi în atmosferă datorită calităţii de a difuza cu uşurinţă, fiind purtaţi uneori la mari distanţe de locul unde au fost produşi şi eliminaţi în atmosferă;

b. provenienţă

- primari – acei poluanţi care provin direct din surse de poluare identificate sau identificabile;

- secundari – acei poluanţi care sunt produşi în mediu, prin interacţiunea dintre doi sau mai mulţi poluanţi primari sau prin reacţia cu constituenţii normali ai aerului;

c. acţiunea lor specifică asupra organismului

- iritanţi – sunt cei mai răspândiţi în mediu, din această categorie făcând parte pulberile cu grad scăzut de solubilitate, oxizi de sulf şi azot, substanţe oxidante, amoniac, flor, clor;

- asfixianţi – sunt monoxidul de carbon, cianurile, acidul cianhidric, hidrogenul sulfurat;

- toxici sistemici – sunt metale grele şi metaloide ca plumbul, zincul, mercurul;

- cancerigeni – pot fi, în funcţie de structura chimică:

1. organici –hidrocarburile policiclice aromatice, coloranţi sintetici (anilina), substanţe organice clorurate (pesticide);

2. anorganici – Cr (produce cancer nazal), As (produce cancer hepatic), Cd (produce cancer de prostată), Ni (produce cancer al căilor respiratorii), substanţe radioactive (produc cancer tiroidian).

- fibrozonaţi – sunt suspensii de ciment, pulberi de bioxid de siliciu şi beriliu, pulberi inerte, cuarţ;

- alergizanţi – pot fi de natură:

1. minerală (cu conţinut mare de cuarţ);

2. organică : vegetală (in, câneră, tutun, cafea, ticin, soia) sau animală (puf, pene, fulgi).

Surse de poluare a aerului

Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate în surse naturale şi artificiale.

a. Sursele naturale sunt:

• Solul, care sub influenţa diferenţelor de temperatură, a ploilor şi a curenţilor de aer suferă fenomene de eroziune şi măcinare cu eliberarea de particule foarte fine;

• Plantele şi animalele care pot elimina în aer diverse elemente ca polen, păr, pene, fulgi;

• Gazele şi vaporii naturali, eliminaţi din sol direct în aerul atmosferic şi care se găsesc în anumite zone caracteristice din punct de vedere geologic;

• Erupţiile vulcanice, care aruncă în aer mari cantităţi de gaze, vapori de apă şi particule solide;

• Praful cosmic rezultat din distrugerea meteoriţilor în straturile superioare ale atmosferei.