Compostarea Deșeurilor

1. Introducere

1.1 Scurt istoric

Compostarea, ca o practica recunoscuta, dateaza cel putin din timpul Imperiului Roman Timpuriu, de la Pliniu cel Batran(23-79 d. Hr). In mod traditional, compostarea presupunea adunarea materialelor organice pana la sezonul urmator de plantare, moment in care acestea ar fi fost putrezite suficient pentru a fi gata pentru utilizare.

Avantajul acestei metode este faptul ca este necesar putin timp de lucru sau efort pentru a composta si se potriveste in mod natural cu practicile agricole din zonele cu clima temperata.

Dezavantajele (din perspective moderna) sunt legate de faptul ca spatiul este folosit pentru un an intreg, unele substante nutritive ar putea fi indepartate datorita expunerii la precipitatii.

Compostarea a fost oarecum modernizata in Europa incepand cu anii 1920 ca un instrument pentru agricultura ecologica. Prima statie industriala pentru transformarea materialelor organice urbane(deseurilor menajere) in compost a fost infiintata in Wels/Australia in anul 1921.

Persoanele care au sustinut folosirea compostarii in agricultura sunt pentru lumea vorbitoare de limba germana Rudolf Steiner, fondatorul unei metode folosite in agricultura numita biodinamica, si Annie France-Harrar, care a fost numita in numele guvernului din Mexic si care a sprijinit tara intre anii 1950-1958 sa infiinteze o organizatie pentru a lupta impotriva degradarii si eroziunii solului. In lumea vorbitoare de limba engleza a fost Sir Albert Howard, care a lucrat in India cu privire la practicile durabile si Lady Balfour Eva, care a fost o sustinatoare mare a compostarii.

Compostarea a fost importata in America de diversi adepti ai acestei miscarii timpurii in Europa in persoane cum ar fi J. I. Rodale(fondator al Rodale Organic Gardening), E.E. Pfeiffer(care a dezvoltat practici stiintifice in domeniul agriculturii biodinamice), Paul Keene(fondator al Walnut Acres in Pennsylvania), Scott si Helen Nearing(care au inspirat miscarea “inapoi la pamant” in anii 1960). Intamplator, unele dintre aceste persoane s-au intalnit pentru scurt timp in India – toate fiind destul de influente in Statele Unite in anii 1960-1980.

Exista multi adepti ai metodei moderne de compostare rapida care incearca sa corecteze unele probleme asociate cu compostarea traditionala, compostarea lenta. Multi sustin ca procesul de compostare poate fi realizata de la doua pana la trei saptamani. Multe astfel de procese scurte implica cateva modificari la metodele traditionale, cum ar fi piese mai mici si mai omogenizate in compost, controlul raportului de dioxid de carbon si azot(un rapot de 30 la 1 sau chiar mai putin) si monitorizarea cu mai multa atentie a nivelului de umiditate. Cu toate acestea, niciunul dintre acesti parametrii nu difera in mod semnificativ fata de ceea ce au scris Howard si Balfour, ceea ce sugereaza ca, in fapt, compostarea moderna nu a facut progrese semnificative fata de compostarea traditionala (care dureaza pana la cateva luni). Din acest motiv si din altele, multi oameni de stiinta care se ocupa cu tranformarile carbonului sunt sceptici ca exista o metoda “super -incarcata” de a face natura sa produca compost rapid. De asemenea, ei tin sa precizeze faptul ca structura moleculelor naturale – cum ar fi corbohidratii, proteinele si celuloza - este cea care dicteaza intr-adevar ritmul in care sunt posibile transformarile.

1.2 Compostarea. Definitie

Biroul de standardizare din Quebec defineste compostul astfel: un produs matur solid rezultat din compostare, care este un proces condus de bio-oxidare a substratului organic heterogen solid incluzând o faza termofila.

Prin compost se întelege un produs obtinut printr-un proces aerob, termofil, de descompunere si sinteza microbiana a substantelor organice din produsele reziduale, care contine peste 25 % humus relativ stabil format predominant din biomasa microbiana si care în continuare este supus unei slabe descompuneri fiind suficient de stabil pentru a nu se reîncalzi ori determina probleme de miros sau de înmultire a insectelor si are raportul C:N = 10-15. Indiferent de originea si natura ei, materia organica, în functie de conditiile de aeratie si umiditate, evolueaza câtre o stare calitativ noua, relativ stabila fata de biodegradare, caracterizata printr-un raport C:N similar humusului.