Compostarea în grămezi

1. INTRODUCERE

Atunci când îngrăşămintele minerale nu sunt disponibile sau sunt prea scumpe, compostul este cea mai importantă sursă pentru a asigura nutrienţi plantelor şi a ajusta starea solului. Astăzi mulţi oameni apreciază compostul ca sursă naturală de nutrienţi şi humus.

A transforma materialele în compost presupune încheierea cercului natural al vieţii.

Fig.1 Managementul deșeurilor in vederea obținerii compostului

Sistemele de producere a compostului pot fi simple şi nesofisticate în ţări aflate în faze timpurii de dezvoltare sau mecanizate şi sofisticate pentru ţări cu o dezvoltare tehnologică relativ avansată. În ţările în curs de dezvoltare, această tratare a deşeurilor biodegradabile are multe avantaje: costuri scăzute pentru echipament şi de operare, în deplină armonie cu mediul, iar la finalul procesului se obţine un produs util. (Diaz et al., 2003)

Descompunerea substanţelor biologice este un proces natural. Producerea compostului ca o modalitate de utilizare a deşeurilor biodegradabile este un procedeu foarte vechi şi a fost practicat de chinezi cu mult timp înainte de Hristos. Pentru a ajusta procesul de maturare, este necesară înţelegerea principiilor de bază ale procesului de producere a compostului.

Monitorizarea procesului de obţinere a compostului este foarte importantă pentru a furniza condiţiile optime în grămadă şi a obţine un produs final bun şi util, compostul.

2. CE ESTE COMPOSTUL

Degradarea substanţelor biodegradabile reprezintă un proces natural de descompunere. Atunci când omul influenţează acest proces vorbim de producerea compostului. Produsul final al tratării biologice aerobe este compostul.

Prin compost se înţelege un produs obţinut printr-un proces aerob, termofil, de descompunere şi sinteză microbiană a substanţelor organice din produsele reziduale, care conţine peste 25 % humus relativ stabil format predominant din biomasă microbiană şi care în continuare este supus unei slabe descompuneri fiind suficient de stabil pentru a nu se reîncălzi ori determina probleme de miros sau de înmulţire a insectelor şi are raportul C:N = 10-15.

Indiferent de originea şi natura ei, materia organică, în funcţie de condiţiile de aerare şi umiditate, evoluează câtre o stare calitativ nouă, relativ stabilă faţă de biodegradare, caracterizată printr-un raport C:N similar humusului.

Compostarea poate fi deci definită ca o metodă de management al procesului de oxidare biologică care converteşte materiile organice heterogene în altele mai omogene, cu particule fine asemănătoare humusului.

Prin compostare se înţelege totalitatea transformărilor microbiene, biochimice, chimice şi fizice pe care le suferă deşeurile organice, vegetale şi animale, de la starea lor iniţială şi până ajung în diferite stadii de humificare, stare calitativ deosebită de cea iniţială, caracteristică produsului nou format, denumit compost.

3. METODE DE COMPOSTARE

Există cel puţin cinci metode de compostare:

1. Compostarea pasivă în grămadă deschisă;

2. Compostarea pe platformă, în şire sau în grămezi folosind un încărcător pentru întoarcere, amestec şi mânuire ;

3. Compostarea pe platformă folosind echipamente speciale de remaniere a grămezii;

4. Sisteme de grămezi statice aerate folosind conducte perforate;

5. Sistem de compostare în container.

Primele trei metode se practică de obicei în aer liber, iar ultimele două în spaţii închise pentru a avea un mai bun control al umidităţii, tratamentului şi captării mirosurilor.

1. Compostarea pasivă în grămadă deschisă este pretabilă pentru fermele de dimensiuni mici sau moderate, cu un management mai redus. Metoda implică formarea grămezii de materiale organice şi lăsarea ei nederanjată până când materialele sunt descompuse în produse stabilizate. Aceste grămezi mici au avantajul mişcării naturale a aerului. Datorită fermentării active grămada se încălzeşte în interior, aerul cald se ridică şi se pierde la suprafaţa superioară a grămezii, fiind înlocuit cu aerul rece ce pătrunde pe la baza grămezii.şi pe lateral, împrospătând astfel aerul în grămadă. În funcţie de mărimea grămezii curenţii de aer pot împrospăta mai repede sau mai încet aerul din grămadă activând procesul de fermentaţie.