Conservarea Energiei

Începând cu anul 1970 ţările, care avea o rată înaltă de dezvoltare, au început să devină tot mai dependente de sursele neregenerabile de energie.

Această tendinţă a contribuit la o deteriorare rapidă a situaţiei energetice, care a culminat cu prima criză petrolieră, care a pus în evidenţă două aspecte importante:

- nivelul eficienţei energetice existente la acea dată, care a determinat o dublare a consumului de energie pe cap de locuitor la fiecare 10 ani;

- necesitatea protecţiei mediului înconjurător prin limitarea consumului de energie, respectiv a noxelor asociate acestui proces.

În acest context conceptul de conservare a energiei capătă noi valenţe, iar politica energetică este tot mai mult orientată spre gestiunea cererii de energie.

Managementul energetic este ansamblul de măsuri instituţionale şi funcţionale luate pentru a garanta aplicarea politicii energetice şi a asigura la nivel micro-economic (întreprndere, instalaţie) aprovizionarea cu energie, stocarea, transformarea, distribuţia, utilizarea acesteia şi tratarea deşeurilor rezultate conform unor condiţii precise.

Obiectivul central al politicii de conservare a energiei este obţinerea aceluiaş efect util cu consumuri reduse de energie.

Conservarea energiei nu are nici o legătură cu austeritatea energetică, fără a implementa ceva nou şi nu înseamnă vre-un sacrificiu impus unor categorii de consumatori prin limitarea sau întreruperea limitării cu energie în anumite perioade de timp.

Conceptele de bază ale conservării energiei ce stau la baza activităţii complexe a managementului de energiei sunt:

1) economisirea energiei - măsuri sau rezultate ale acţiunilor întreprinse de producătorii şi utilizatorii de energie pentru a evita risipa (spre exemplu, limitarea mersului în gol a utilajului, evitarea supraîncălzirii spaţiilor de locuit etc), utilizarea raţională a energiei de către consumatori în modul cel mai potrivit, pentru realizarea obiectivelor, cu luarea în considerare a restricţiilor sociale, politice, economice, ecologice (realizarea unui management adecvat, spre exemplu, încălzirea prin sisteme de producere combinată a energiei electrice şi termice - cogenerarea).

2) substituirea unor forme de energie şi procese, măsuri ce se referă la schimbări făcute liber ca parte a unei politici energetice în afara motivelor economice. Spre exemplu, substituirea prafului de cărbune cu gazele naturale la furnalele metalurgice sau la cuptoarele de ciment.

Odată cu reorientarea politicii energetice spre principiul conservării energiei se constată scăderea importanţei indicatorilor cantitativi, precum sunt producţia (consumul) de energie pe locuitor sau rata de creştere a producţiei consumului, cât şi reorientarea spre indicatori calitativi, exprimaţi în unităţi fizice, cum este consumul specific, sau exprimaţi valoric, cum este intensitatea energetică (raportul între consumul intern brut (consumul final energetic) şi produsul intern brut). Intensitatea energetică este unul din factorii de dezvoltare, însă nu determină nivelul de dezvoltare a unei ţări.

Valori similare a consumului energetic pa cap de locuitor au niveluri de dezvoltare foarte diferite, ceea ce dovedeşte calitatea diferită a consumului energetic. Calitatea consumului depinde de nivelul industrializării, managementul resurselor, situaţia politică, implementarea tehnologiilor noi. Spre exemplu, Japonia are un nivel înalt de dezvoltare şi, respectiv, valoare înaltă a produsului intern brut (PIB) la un consum mic de energie. În Europa Centrală şi de Est pentru acelaş PIB pe locuitor ar fi necesară o cantitate de energie mai mare de câteva ori. Intensitatea energetică a României este de 2,0-2,8 ori mai mare decât a ţărilor Uniunii Europene.

Aceste exemple reflectă nuvelul tehnologic scăzut al ţărilor în curs de dezvoltare faţă de cele industrializate.

Un alt element important pentru o comparaţie corectă este puterea de comparare (calculată de regulă în dolari) care este variabilă în diferite ţări. Tendinţa politicilor energetice a ţărilor este creşterea puterii de comparare, adică mai mică pieţei de energie, unde propunerileeconomice şi ecologice avantajoase vor fi prioritare.