Cultivarea pământului și exploatarea terenurilor agricole

REZUMAT

Schimbarea climatică și securitatea alimentară globală se află într-o strânsă legătură. Acest lucru a devenit mai mult decât clar în anul 2008 când populații din Haiti până în Camerun au protestat împotriva ,,crizei alimentare”.

Atât producția de alimente cât și cea de fibre naturale reprezintă principalele surse de emisii cu efect de seră (GES), acestea având o ,,amprentă climatică” mult mai mare decât sectorul transporturilor, de exemplu. Degradarea și pierderea pădurilor sau a altor pături de vegetație dezechilibrează și mai mult ciclul de absorbție a CO2.

Exploatarea terenurilor și sistemele de management care accelerează emisiile de GES subminează de asemenea și serviciile de ecosistem de care depinde producția pe termen lung a alimentelor și fibrelor naturale - cursuri de apă sănătoase, polenizarea și fertilitatea solului.

Așadar acțiunile asupra schimbării climatice trebuie să includă sistemul agricol și exploatarea terenurilor și să scoată în evidență unele căi promițătoare de ,,răcire a planetei” prin intermediul felului în care sunt exploatate terenurile.

Cuvinte cheie: schimbări climatice, efect de seră, degradare, vegetație, răcirea planetei, dioxid de carbon.

Modificările aduse exploatării terenurilor și combustibililor fosili reprezintă cele două surse majore ale creșterii conținutului de CO2 din atmosferă care schimbă climatul global. Arderea combustibililor fosili eliberează carbonul care fusese îngropat timp de milioane de ani, în timp ce despăduririle, exploatarea intensivă și păscutul excesiv eliberează carbon din plantele vii sau care au fost vii până de curând și din materia organică din sol.

Unele modificări ale exploatării terenurilor afectează climatul prin alterarea regimului precipitațiilor, așa cum se întâmplă acum în bazinele din Volga. Per total, felul în care sunt exploatate terenurile, precum și modificarea destinației acestora, sunt responsabile pentru aproximativ 31% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră datorate acțiunii umane care ajung în atmosferă. Însă alte tipuri de exploatare a terenurilor pot juca rolul opus. Plantele în creștere pot îndepărta cantității uriașe de carbon din atmosferă, depozitându-l în vegetație și sol, prin metode care nu numai că stabilizează clima, dar aduc și beneficii producției de alimente și fibre naturale, precum și mediului înconjurător.

O acțiune pe scară mare de influențare a felului în care sunt exploatate terenurile va fi deci esențială pentru susținerea producției de alimente și lemn, în confruntare cu schimbarea climatică. Sistemele agricole s-au dezvoltat de-a lungul unei perioade cu tipare climatice locale relativ predictibile. Alegerea culturilor și varietăților, perioadele de recoltare și consum, vulnerabilitatea la boli și daunători, precum și calendarul lucrărilor - toate acestea sunt strâns legate de temperatură și de căderea ploilor. Odată cu schimbarea climatică, condițiile de producție se vor modifica - extrem de radical în unele locuri - lucru care va duce la modificări majore în sistemele de cultivare a pământului.

Transformarea agriculturii și a modurilor de exploatare a terenurilor în practici prietenoase și reziliente față de schimbarea climatică

O zonă agricolă poate să furnizeze simultan hrană și fibre naturale, sa satisfacă nevoile naturii și biodiversității, și să asigure mijloace de trai viabile pentru oamenii care trăiesc acolo. În termeni de schimbare climatică, amenajările și sistemele de cultivare a pământului trebuie să absoarbă în mod activ și să depoziteze carbon în vegetație și sol, reducând emisiile de metan produse de culturile de orez, de turmele de vite și prin arderea plantelor și diminuând, reducând emisiile de oxizi de azot din îngrășămintele organice. În același timp, este importantă creșterea rezilienței față de schimbarea climatică a sistemelor de producție și a serviciilor de ecosistem (Scherr și McNeely, 2007).

Stau deja la dispoziție multe tehnici de realizarea a amenajărilor agricole prietenoase din punct de vedere climatic, dar totodată există cinci strategii care sunt în mod special promițătoare datorită marelui avantaj pe care îl au în privința atenuării schimbării climatice: îmbogățirea conținutului de carbon din sol, crearea unor sisteme de cultură cu absorbție mare de carbon, promovarea unor sisteme de producție zootehnică climatic prietenoase, protejarea depozitelor de carbon existente sub forma pădurilor și pășunilor naturale, restaurând vegetația în ariile degradate. Aceste cinci strategii contribuie la realizarea unor sisteme de producție și unor servicii de ecosistem propice dezvoltării durabile.

Îmbogățirea solului cu carbon

Solul are patru componente: substanțe minerale, apă, aer și materii organice atât lipsite de viață, cât și vii. Materiile organice rețin aer și apă în sol și furnizează nutrienți de care depinde viața plantelor și a faunei solului. Ele reprezintă de asemenea adevărate rezervoare de carbon în sol Pe termen lung, practicile agricole care, în loc să-l epuizeze, îmbunătățesc pe an ce trece conținutul de carbon din sol prin gestionarea materiei organice, vor pune la dispoziție soluri mai productive, bogate în carbon, care nu mai au nevoie decât de unele mici adaosuri chimice.

Sporirea nutrienților din sol prin metode organice

Folosirea curentă a îngrășămintelor anorganice este estimată la 102 milioane tone în întreaga lume, cu utilizare concentrată în țările industrializate și în zonele irigate din țările în curs de dezvoltare. Solurile cu îngrășăminte pe bază de azot eliberează oxid de azot, un gaz cu efect de seră care are o capacitate de încălzire de 300 de ori mai mare decât dioxidul de carbon. Astfel de soluri eliberează anual peste 2 miliarde tone gaze cu efect de seră (în dioxid de carbon echivalent). O strategie promițătoare de reducere a emisiilor constă în adoptarea practicilor manageriale de fertilizare a solului care să sporească cantitatea de de materii organice din sol și să absoarbă carbon din atmosferă (Smith et al., 2002).

Există numeroase tehnologii care pot fi folosite pentru a substitui sau minimiza nevoia de îngrășăminte anorganice. Exemplele includ folosirea de composturi, îngrășăminte ecologice, culturi de acoperire și culturi intermediare cu rol de fixare a azotului, ca și a gunoiului de grajd.