Deteriorarea Exosistemelor prin Exploatarea Petrolului

ARGUMENT

Calitatea mediului este o noţiune complexă ce cuprinde numeroase aspecte ale roaportului om-natura. Utilizând acest termen se are în vedere, în general, atât potenţialul productiv al mediului, cât şi modul în care viaţa şi sănătatea oamenilor ca şi diverse obiective social-economice, pot fi afectate de factori naturali, nefavorabili sau de consecinţele unor activităţi economice ce declanşază procese de degradare sau duc la poluarea mediului.

Problema calităţii şi a protecţiei mediului a intrat în actualitate pe masură ce omenirea a devenit conştientă de necesitatea conservării şi utilizării cât mai conştiente a mediului şi de supravegherea sinaptică a modificărilor aduse calităţii lui.

Mijloacele de luptă împotriva poluării cu petrol sunt dificile şi până în prezent ineficiente, practiv datorită complexităţii situaţiilor în care apar. În cazul deversărilor în mare sau în ape dulci, situaţia se complică şi prin faptul ca în prezenţa detergenţilor, produsele petrolifere sunt emulsionate ceea ce sporeşte şi mai mult penetrabilitatea şi consecinţele negative. Deaceea tratarea cu detergenţii a petrolului deversat în ape nu mare eficienţă. Eficient ar fi prevenirea deversărilor şi o mare grijă în manipularea produselor petrolifere.

Deversările de petrol au efecte dramatice asupra ecosistemelor marine, ca urmare a expunerii organismelor vii la compuşii chimici. Poluarea cu petrol afectează în mod deosebit specii ca păsările mari şi mamiferele acvatice, care trăiesc la suprafaţa apei.

De-a lungul timpului, catastrofele ecologice provocate de deversările masive de petrol au fost mai mult decât numeroase. Surprinse pe mare de furtună, petrolierele şi-au pierdut busola ori au fost avariate, prin ciocnire accidentală, de alte vase aflate pe mare, lăsând în urma lor pete imense, care nu au mai putut fi şterse, uneori, ani în şir.

Petrolul, care este insolubil în apă şi mult mai uşor decât aceasta, nu a putut fi strâns, uneori, din cauza furtunilor puternice, care nu au permis accesul barjelor de salvare la vasele avariate sau, pur şi simplu, statele riverane zonelor maritime în care s-au produs accidentele nu au fost pregătite pentru a face faţă catastrofelor. În cazurile fericite, petrolul a putut fi împiedicat să nu ajungă la mal prin iscusinţa marinarilor care au reuşit, în timp util, să recupereze şi să stocheze în rezervoarele neafectate, aflate pe vas, o mare parte din combustibilul scurs în momentul accidentării. Cu toate acestea, ţiţeiul nerecuperat, rămas la suprafaţa apei, se întinde rapid şi formează o pătură uleioasă, destul de groasă, care pluteşte multă vreme în larg, afectând fauna şi flora din preajmă.

Capitolul I

Organizarea ecosistemelor

Ecosistemul sau sistemul ecologic este unitatea organizatorică şi funcţională fundamentală a ecosferei.

Conceptul de ecosistem a fost introdus în ştiinţă după ce ecologia se constituise în ramură de sine stătătoare a biologiei, de către botanistul englez A.G. Tanslez.

El este format din combinaţii de sisteme vii şi nevii pe un areal specific al scoarţei pământului. Posedă stabilitate relativă în timp, o circulaţie internă a substanţei, energiei şi informaţiei, cu tranformarea şi acumularea de substanţă şi energie. Sistemele nevii reprezentate de elemente ale mediului fizico-chimic local, climatic, geofizic, cosmic formează biotopul.

Sistemele vii constând în populaţii de plante, animale şi bacterii formează biocenoza. Biotopul şi biocenoza ca părţi reunite în ecosistem devin indivizibile. Ecosistemul posedă calităţi proprii de sistem şi nu sume ale părţilor. El integrează viaţa şi mediul într-un tot unitar. Compoziţia şi fizionomia lui sunt date de conexiunile existente între biotop şi biocenoză.

În cadrul unui ecosistem se diferenţiază: structura organizatorică şi funcţională, structura spaţială, dinamica şi succesiunea ecologică.

Ecosistemul fiind o structură funcţională, funcţionalitatea lui rezultând din relaţiile dintre speciile care îl compun, cât şi din interacţiunile acestora cu factorii abiotici. Scopul ecosistemului este de a antrena energia solară şi substanţele nutritive în circuitul biologic, pentru a fi transformate în substanţele organice ce alcătuiesc indivizii populaţiilor din biocenoză. Astfel, ecosistemul este o unitate productivă de substanţă organică ce se materializează în organismele ce populează biotopul respectiv.

1.1 Părţile componente ale ecosistemelor

În fiecare ecosistem părţile esenţiale de organizare sunt: biotopul şi biocenoza. Biotopul, format din factori ecologici şi abiotici, se află în strânsă corelaţie cu biocenoza, formată din populaţii de plante, animale şi bacterii. În biocenoză există o stare complexă de funcţionare dependentă de starea structurală a biotopului.

Biotopul

Biotopul reprezintă un sistem abiotic sau abiogen format dintr-un complex de factori ecologici prezenţi într-o anumită porţiune a suprafeţei pământului sau a părţii lui subterane care asigură mijloacele materiale necesare biocenozei. El constituie o unitate cu cel mai divers conţinut. Diversitatea şi variabilitatea componentelor îi conferă specificitatea.

Elementele componente ale biotopului provin şi aparţin litosferei, hidrosferei, atmosferei şi cosmosului. La formarea lui participă solul şi substratul geologic format din roci cu anumite însuşiri fizice şi chimice, apa şi atmosfera cu însuşiri fizice şi chimice proprii, energia radiantă generată de soare, gravitaţia şi magnetismul Terrei.

Între elementele biotopului şi biocenozei există o întepătrundere totală. Natura lor fizică şi compoziţia chimică le permite să realizeze forme de îmbinare foarte variate, formând un complex ecologic deosebit de sudat de care depinde existenţa vieţii.

Factorii abiotici sau abiogeni ai mediului, ca părţi sau elemente ale sistemelor nevii în dinamica lor, sunt şi acţionează ca factori ecologici. Factorul ecologic reprezintă o componetentă a biototpului cu însuşiri de forţă motrice ce determină apariţia şi întreţinerea unui proces ecologic.

Biotopul constituie, conform accepţiunii generale, partea nevie a ecosistemului, reprezentând mediul fizic şi chimic al unei comunităţi.