Determinarea Indicatorilor Chimici de Calitate ai Solului

ARGUMENT

Solul reprezintă pătura superficială de la suprafaţa litosferei, în grosime variabilă de la câţiva cm până la 2-3 m. Este format din trei faze: solidă, lichidă şi gazoasă. Faza solidă este constituită dintr-o componentă minerală şi o componentă organică formată din materie organică (humus), care conţine viaţă şi constituie, de fapt, orizontul superior al solurilor urmat de un orizont de acumulare a argilei şi un orizont format din material parental.

În funcţie de condiţiile genetice şi de evoluţia proceselor geochimice şi biogeochimice s-au format diferite tipuri de soluri. Solurile care apar pe teritoriul României sunt grupate în 10 clase şi 39 tipuri. La nivel naţional este elaborată Harta solurilor din România, sc. 1 : 200.000 (ICPA).

Compoziţia şi modul de dispunere a elementelor componente ale solului determină o serie de calităţi sau proprietăţi care influenţează reţinerea şi migrarea poluanţilor.

Caracteristicile principale fizico-chimice sau biologice ale solurilor influenţează la rândul lor comportarea poluanţilor în sol.

Solul este cel mai complex factor de mediu datorită compoziţiei chimice şi fazice şi reprezintă o resursă importantă în susţinerea civilizaţiei umane, contribuind major la creşterea vegetaţiei, la reglarea curgerii apelor şi reducerea poluării aerului.

În acelaşi timp funcţionează şi ca „reciclator” al materiei organice moarte şi a unor poluanţi.

Contaminarea solului este frecventă în zonele cu activitate antropică intensă(agricultură, industrie, depozitare deşeuri).

Spre deosebire de ceilalţi factori de mediu, solul are o capacitate de autoepurare mai redusă iar timpul de staţionare a poluanţilor în sol este relativ mare.

Pentru cresterea plantelor, solul ofera numeroase elemente chimice necesare dezvoltării vegetaţiei şi formării recoltelor. Dintre acestea 14 sunt considerate elemente nutritive sau nutrienţi. În funcţie de cantitatea necesară plantelor şi de funcţiile lor fiziologice şi biochimice, nutrienţii se împart în macronutrienţi şi micronutrienţi. La rândul lor, macronutrienţii se împart în macronutrienţi de ordin primar (N, P si K) şi macronutrienţi de ordin secundar (S, Ca şi Mg).

În grupa micronutrienţilor se cuprind: Fe (element chimic care la nivelul solului este considerat macroconstituent), Mn, Co, Cu, Zn, B, Mo, Cl.

Solurile conţin rezerve naturale diferite de elemente nutritive în funcţie de natura materialului parental şi de tipul de sol

In lucrarea de faţă se vor preleva probe de sol în vederea efectuării de analize prin care se vor determina principalii constituenţi ai solului.

CAPITOLUL I

TIPURI DE SOL

În analiza indicatorilor chimici de calitate ai solului se vor folosi probe de soluţii simple , medii, de adâncime şi de suprafaţă.

Se vor analiza indicatorii chimici pentru trei tipuri de sol respectiv sol brun feriiluvial, soluri negre acide şi andosoluri.

1. Soluri brune feriiluviale (brune podzolice ).

Aparţin Clasei Spodosoluri şi cuprinde soluri care prezintă un orizont caracterizat prin acumulare de humus şi sescvioxizi (de fier şi aluminiu) care îmbracă grăunţii de nisip, precum şi culoarea roşcată datorată acestor oxizi.

Aceste soluri ocupă suprafeţe întinse în tot lanţul carpatic, mai rar insular, în condiţii particulare de rocă, climă, relief şi vegetaţie, atât în partea mai de jos a munţilor cât şi cu totul izolat în dealuri.

Relieful predominant este cel montan cu versanţi, culmi şi platouri la aproximativ 1000 m altitudine.

Climatul se caracterizează prin valori termice coborâte (Tma = 4,50 C) şi precipitaţii bogate (Pam < 1000 mm ).

Substratul litologic este constituit mai ales din roci eruptive şi metamorfice acide şi intermediare consolidate (granite, sienite, micaşisturi, ) precum şi din roci neconsolidate (gresii, pietrişuri, nisipuri, luturi).

Vegetaţia caracteristică este cea forestieră în care dominante sunt Picea abies (molidul), Fagus silvatica (fagul) , etc.

Vegetaţia erbacee este reprezentată de pajişti: Vaccinium myrtillus,(afinul) muşchi ş.a.

Solurile brune feriiluviale au o textură mijlociu grosieră, nediferenţiată pe profil, structura este slab grăunţoasă. Sunt soluri afânate şi au un drenaj intern foarte bun.

2. Podzolurile

Sunt soluri răspândite mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali la altitudini mai mari decât solurile brune feriiluviale.

Relieful caracteristic este cel de coame, culmi, depresiuni din regiunea munţilor.

Clmatul şi vegetaţia sunt asemănătoare tipului de sol brun feriiluvial.

Sunt soluri cu potenţial productiv scăzut, atât din cauza sărăciei de substanţe nutritive în sol cât şi din cauza factorilor climatici.

3. Soluri negre acide

Aceste soluri aparţin Clasei Umbrisoluri. Sunt soluri răspândite pe spaţii largi în Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali intrând frecvent în arealul solurilor acide brune.

Ocupă toate formele reliefului montan la altitudini de aproximativ 1000 m.

Temperatura medie anuală este de 3-60C şi precipitaţii anuale medii de 800- 1400 mm.

Rocile ce constituie depozitul de cuvertură, pe seama căruia a decurs solificarea sunt predominant acide: granite, andezite, şisturi cristaline, conglomerate, luturi nisipoase ş.a.

Vegetaţia caracteristică este cea forestieră în care dominante sunt Picea abies, Fagus silvatica etc., vegetaţie ierboasă de pajişti secundare montane.

Însuşirile fizice se caracterizează prin textură mijlociu grosieră spre mijlociu fină, structura este grăunţoasă şi poate fi poliedrică în alt orizont.

În vederea efectuării analizei chimice a solului s-au recoltat câte 2 probe pentru fiecare tip de sol respectiv de la 2 adâncimi 5 cm şi 30 cm.