Dezvoltarea durabilă a depozitării deșeurilor

I. Introducere

Deseurile reprezinta una dintre problemele cele mai presante in activitatea de protectie a mediului, respectiv in asigurarea unei dezvoltari sustenabile. De aceea,ca orice activitate ce apartine dezvoltarii durabile este nevoie de o gestionare integrata a acestei probleme.

In teorie,termenul de managemantul integrat al deseurilor apare usor realizabil; in practica se intampina dificultati in implementarea sa sub toate aspectele. Mai ales in tarile in curs de dezvoltare, din cauza bugetelor limitate si a altor factori socio-economici si politici, managementul deseurilor se realizeaza destul de diferit si numai partial organizat.

In Romania, managementul deseurilor nu a fost luat in considerare inainte de 1990.Desi s-au inregistrat anumite progrese de atunci,sunt necesare resurse importante in vederea imbunatatirii infrastructurii de deseuri si a dezvoltarii unui management eficient al deseurilor.

In majoritatea judetelor, infrastructura existenta respecta doar intr-o mica masura prevederile directivelor din sectorul deseuri. Managementul integrat al deseurilor are ca scopuri urmatoarele:

1.Minimizarea cantitatilor de deseuri;

2.Tratarea deseurilor si colectarea lor la sursa de generare;

3.Protectia sanatatii publice si a sanatatii mediului inconjurator

4.Utilizarea resurselor naturale intr-o maniera durabila (sustenabila pe termen lung).

Tinand cont de situatia actuala socio-economica, de reglementarile in vigoare, de constrangerile de toate felurile pentru gestionarea durabila a deseurilor si de ierarhia optiunilor, s-ar putea schematiza un sistem de management al deseurilor.

Un astfel de sistem va cuprinde obligatoriu etapele de:

- Producere si colectare a deseurilor;

- Prevenirea si minimizarea deseurilor;

- Reutilizarea;

- Reciclarea;

- Tratarea deseurilor;

- Depozitarea deseurilor.[6]

II. Istoric

Încă din 1970 s-a conştientizat că deşeurile constituie o problemă şi că metodele de tratare prin depozitare sau incinerare nu sunt satisfăcătoare. De asemenea, s-a pus problema reciclării materialelor care intră în componenţa acestora. La Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro din 1992 s-au adoptat politici care au fost introduse pe plan mondial. În Uniunea Europeană preocupările erau mult mai vechi, primele directive ale Comisiei Europene în problema deşeurilor datând din anul 1975.

Campania de conştientizare că cea mai eficientă formă de tratare a deşeurilor este reciclarea lor a avut loc în Europa sub sigla trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare). Deşi în România s-au demarat iniţiative de reciclare ale deşeurilor sub acest generic încă înainte de 1989, în contextul lipsurilor din acea perioadă acţiunea, fiind impusă de sus în jos, a întâmpinat rezistenţă. Actual, reciclarea este reluată, dar reuşita politicii de reciclare ţine şi de posibilitatea sortării deşeurilor, care trebuie începută chiar din prima fază, prin colectarea separată a materialelor refolosibile.[4]

III. Legislaţie

1. În vederea îndeplinirii cerinţelor stabilite în Directiva 75/442/CEE, în special art. 3 şi 4, prezenta directivă urmăreşte ca, prin intermediul unor cerinţe tehnice şi de exploatare stricte privind deşeurile şi rampele de gunoi, să ofere măsuri, proceduri şi linii directoare pentru a preveni sau a reduce, pe cât posibil, efectele negative asupra mediului şi mai ales poluarea apelor de suprafaţă, a apelor subterane, a solului, aerului şi a mediului în general, inclusiv efectul de seră, precum şi orice alte riscuri ulterioare pentru sănătatea umană pe care le pot avea activităţile de depozitare a deşeurilor pe durata întregului ciclu de viaţă al rampei de gunoi.