Diversitatea biologică și poluarea - lista roșie a specilor

Introducere

Diversitatea biologică sau biodiversitatea este unul dintre termeni cheie în domeniul conservării incluzănd bogăţia vieţii şi diversele modele.Convenţia asupra Diversităţii Biologice defineşte diversitatea biologică astfel ”varietatea organismelor vii ale diferitelor medii terestru, marin şi alte ecosisteme acvatice şi complexelor ecologice şi ale căror părţi include diversitatea înăutrul speciilor dintre specii şi ecosisteme.

Diversitatea biologică reprezintă temelia pe care s-a clădit civilizaţia umană. Conservarea ei este o condiţie esenţială a dezvoltării durabile şi constituie una din provocările erei moderne. Diversitatea biologică este considerată acum ca o parte esenţială în eforturile de eradicare a sărăciei şi realizare a dezvoltării durabile. Conservarea şi dezvoltarea nu mai sunt văzute ca interese conflictuale, ci ca reciproc interdependente.

Conservarea biodiversităţii - ca suport şi garanţie a dezvoltării durabile a sistemului economic şi social a devenit obiectivul central al Convenţiei asupra biodiversităţii biologice, document adoptat în cadrul Conferinţei de la Rio de Janeiro în 1992 şi ratifi cât de România în 1994 prin Legea nr.58/1994.

In prezent termenul de biodiversitate a ajuns să reprezinte ceea ce avem si este pe cale să pierdem, un simbol şi unei lumi în sînul careia au evoluat cultura şi conceptele noastre o lume, care este pe cale să se schimbe (ireversibil)

Ţările dezvoltate care au utilizat fără restrişte resursele naturale manifestă acum o ingrijorare crescândă, deşi tardivă, în faţa distrugerii biodiversităţii. Se cumulează şi cele care dovedesc rolul şi importanţa acesteia în menţinerea proceselor ecologice, dar şi informaţiile privind căile de deteriorare, care confirmă, astfel existenta unei crize globale.

La sfârşitul anilor ’60 studiul diversităţii biologice se limita doar la elaborarea listelor de specii periciclitate, endemice sau rare (Liste Rosii).

Capitolul 1: Conservarea naturii şi a biodiversităţii

Biodiversitatea României

Conform Convenţiei privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro în 5 iunie 1992, la care România a aderat prin Legea nr. 58/1994, prin biodiversitate înţelegem varietatea de expresie a lumii vii, variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, a ecosistemelor terestre, marine şi acvatice şi a complexelor ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, dintre specii şi a ecosistemelor. Biodiversitatea este esenţială pentru „serviciile ecosistemelor”, adică serviciile pe care le oferă natura: reglarea climei, apa şi aerul, fertilitatea solului şi producţia de alimente, combustibil, fibre şi medicamente.

Conservarea biodiversităţii reprezintă, în perioada actuală, una dintre problemele importante la nivel internaţional, însă, problema conservării biodiversităţii, la nivel de ecosisteme, specii, populaţii şi chiar la nivel de gene, devine din ce în ce mai acută, din cauza intensificării impactului uman asupra biosferei. În acest context, menţinerea biodiversităţii este necesară, nu numai pentru asigurarea vieţii în prezent, dar şi pentru generaţiile viitoare, deoarece ea păstrează echilibrul ecologic regional şi global, garantează regenerarea resurselor biologice şi menţinerea unei calităţi a mediului necesare societăţii.

Studiul biodiversităţii s-a realizat de-a lungul anilor în mai multe etape. La sfârşitul anilor 60’ se realizau studii numai la nivel local. Speciile studiate erau cele periclitate, endemice sau rare (Liste Roşii). În acea perioadă, a fost semnată Convenţia referitoare la comerţul internaţional cu specii periclitate (CITES). În anii 80’, studiul s-a extins de la nivel local, la nivel regional. Tot în decursul acestor ani, este recunoscută importanţa economică a plantelor şi animalelor.

Anii 90’ sunt caracterizaţi de dezvoltarea unei perspective globale asupra biodiversităţii. Începutul acestui deceniu s-a caracterizat prin două evenimente importante: înfiinţarea Fondului Global de Mediu, în cadrul Naţiunilor Unite, şi Summit-ul de la Rio de Janeiro, din 1992.

În România a existat, dintotdeauna, un interes socio-economic pentru conservarea diversităţii biologice valoroase, interes iniţiat şi susţinut de diverşi specialişti. Conservarea şi protecţia naturii se realizează, în special, prin declararea şi constituirea, la nivel naţional, a unei reţele de arii protejate de diferite categorii. Ca o consecinţă a poziţionării sale geografice, România se bucură de existenţa unei biodiversităţi unice, atât la nivelul ecosistemelor şi speciilor, cât şi la nivel genetic.

Pe teritoriul României se reunesc nu mai puţin de cinci regiuni biogeografice, dintre care două, cea stepică şi cea pontică, reprezintă elemente naturale noi adăugate la zestrea Uniunii Europene, marcând introducerea a numeroase noi tipuri de habitate şi specii.

În anul 1928 a avut loc primul Congres Naţional al Naturaliştilor din România, în cadrul căruia s-au dezbătut probleme referitoare la ocrotirea naturii în ţara noastră, instituirea unei legi pentru crearea rezervaţiilor naturale şi pentru ocrotirea monumentelor naturii şi constituirea primului Parc Naţional.

România a participat continuu la politica internaţională de mediu, semnând şi ratificând cele mai importante convenţii, rezoluţii, declaraţii şi acorduri de mediu. Astfel, a participat la: Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Protecţia Mediului Carpatică (2003). De asemenea, ţara noastră a aderat la Strategia şi Planul de Acţiune Palanul - European privind Conservarea Diversităţii Biologice şi a „landscape-ului”, la Acordul privind Conservarea Cetaceelor Mici din Marea Mediterană şi Marea Neagră.

Conservarea diversităţii calitative a naturii vii corespunde celor mai înalte interese ale omenirii, determinând posibilitatea lărgirii gamei de “utilităţi” obţinute de la natură şi automat lărgirea gamei de produse naturale în agricultură, medicină, industrie. Deoarece sistemele ecologice sunt sisteme funcţionale cu organizare complexă, în general modificările structurale la nivelul acestora nu sunt sesizabile de la un an la altul.

Din cauza lipsei punerii în practică a sistemului de monitoring integrat care să includă şi monitorizarea diversităţii biologice, nu există date concrete pe baza cărora să se poată face o analiză reală a stării acesteia, cu excepţia unor specii sălbatice, care fac obiectul unor programe şi proiecte de cercetare ale structurilor universitare, muzeelor, institutelor de cercetare, precum şi ale unor organizaţii neguvernamentale specializate.