Ecosisteme Naturale - Marea Neagra

Imagine preview
(7/10 din 4 voturi)

Acest proiect trateaza Ecosisteme Naturale - Marea Neagra.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 57 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Oana Rezeanu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Ecologie

Cuprins

I. Ecologia ca ştiinţă – noţiuni generale
1. Ecologia ca ştiinţă
2. Ramurile ecologiei
3. Concepte fundamentale ale ecologiei moderne
4. Componentele şi configuraţia spaţială a ecosistemelor
5. Structura trofică a ecosistemelor
6. Funcţiile şi dinamica ecosistemelor
7. Circulaţia energiei şi materiei în ecosisteme
8. Ecologia poluării
8.1. Căi de deteriorare a ecosistemelor
8.2. Legile ecologiei generale – legile poluării
II. Ecosistemul natural “Marea Neagră”
1. Marea Neagră – generalităţi
2. Fluvii şi râuri care se varsă în Marea Neagra
3. Zonarea ecosistemului Mării Negre
4. Biotopul pontic
5. Caracteristici ale biotopului
6. Componente ale biocenozei
7. Pericolele care ameninţă ecosistemul Mării Negre
8. Protejarea şi reabilitarea Mării Negre

Extras din document

Cap I. Ecologia ca ştiinţă – noţiuni generale

Motto: “Ecologia restaurează demnitatea omului de a fi cetăţean al biosferei, cu toate drepturile şi obligaţiile pe care le implică experienţa acestei demnităţi. " - N. Boscaiu

1. Ecologia ca ştiinţă

Termenul de ecologie s-a impus în atenţia opiniei publice occidentale mai ales după 1970, iar în Europa Centrala şi de Est în ultimul deceniu. O serie de evenimente cu un puternic impact social, precum mareele negre sau accidentele nucleare, în principal cel de la Cernobîl, au adus ecologia în rândul preocupărilor individului şi a societăţii.

Primul gânditor care a reliefat principiul interacţiunii în lumea vie a fost Charles Darwin. Darwin a observat că diferitele specii se influenţează reciproc prin activităţile lor şi că de aceste interacţiuni reciproce depinde succesul unei specii în lupta pentru existenţă, adică numărul său de supravieţuitori, de urmaşi. Ideile lui Darwin au fost dezvoltate de zoologul Ernst Haeckel care a fost primul care a formulat termenul de ecologie în anul 1866. Prima menţiune cu valoare de certificat de naştere se gaseşte într-o notă de la pagina opt, a lucrării „Generalle Morphologie der Organismen”, sub forma „sekologie”, termen construit pe baza a două cuvinte greceşti, oikos şi logos. Ecologia după Ernst Heinrich Haeckel: ”Studiul interacţiunilor dintre organismele vii şi ambient şi organismele vii între ele în condiţii naturale” (de la cuvântul elin οικος = casă, cămin).

Parafrazând un celebru dicton juridic latin, „mater certus, pater incertus”, şi despre ecologie se poate spune că dacă numele îi este general şi unanim recunoscut, paternitatea acestuia este încă discutată. Astfel, într-o lucrare a lui P H Ochsen - The world ecology, Nature, vol 129, 1959- a fost lansată ipoteza că paternitatea termenului de ecologie ar trebui atribuită filozofului şi scriitorului american Henry David Thorean (1817 – 1862), care a fost contemporan cu E. Haeckel.

Ecologia a luat naştere în a doua jumătate a secolului XIX, ca urmare a unor necesităţi economice ale societăţii umane. În această perioadă industria şi agricultura s-au dezvoltat vertiginos, atrăgând după ele şi apariţia unor probleme majore legate de mediu. În acest context a apărut necesitatea soluţionării problemelor, impunîndu-se nevoia studierii relaţiilor dintre plante şi sol, precum şi a multiplelor probleme legate de protejarea mediului înconjurător în vederea menţinerii sănătatii omului şi a asigurării vieţii pe Terra.

Ecologia, din punct de vedere etimologic, are înţelesul de ştiinţă care abordează studiul fiinţelor vii „acasă la ele” , acest înţeles derivând din componentele de origine greacă oikos- cu întelesul de casă, şi logos- cu înţelesul de studiu, de ştiinţă. Astfel, pornind de la originea sa, se poate spune că ecologia este ştiinţa despre gospodărirea naturii.

Ulterior, numeroasele studii ale savanţilor Humboldt, Mobius, Forbes, Semper, Suess şi alţii, au pus bazele ecologiei ca ştiinţă interdisciplinară. Aşadar, în intervalul de peste 100 de ani de existenţă, ecologia cunoaşte o dezvoltare din ce în ce mai dinamică, fiind cauzată de conexiunile multiplelor curente ştiinţifice, venite din sfera ştiinţelor biologice – botanică, zoologie, fiziologie, genetică etc- precum şi a altor stiinţe corelate – geografia, fizica, chimia, pedagogia, antropologia etc- . În ultima perioadă, ecologia a pătruns în numeroase alte domenii ştiinţifice, dând naştere astfel la discipline noi, cum sunt : radioecologia, biogeografia, ecologia umana etc.

Aşadar, ecologia (din cuvintele greceşti: oikos - casă şi logos - ştiinţă, adică "ştiinţa studierii habitatului") este o ştiinţă biologică de sinteză ce studiază conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de viaţă (abiotici şi biotici), precum şi structura, funcţia şi productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populaţii, biocenoze) şi a sistemelor mixte (ecosisteme), mai pe scurt, reprezintă studiul interacţiunii dintre organisme şi mediul înconjurător.

ECOLOGIA

MEDIUL DE VIATA ORGANISME VII

(Factorii abiotici, biotici, antropici) (plante, animale, oameni)

Fig 1. Principalele domenii de studiu ale ecologiei

Ecologia este în mare parte o ştiinţă descriptivă şi experimentală si studiaza in principal:

a. relatiile dintre vietuitoare (plante si animale) cu mediul lor;

b. raporturile dintre organisme si mediul inconjurator;

c. nivelurile de organizare – populatii, biocenoze, ecosisteme, biosfera;

d. corelatiile dintre mediul inconjurator si treptele supraindividuale;

e. relatiile ce se stabilesc intre organisme si diverse comunitati;

f. fluxul de materie, energie si informatie care strabate un ecosistem bine delimitat.

Fisiere in arhiva (1):

  • Ecosisteme Naturale - Marea Neagra.doc

Alte informatii

Facultatea de Management Turistic si Comert